Vreau să cred că am adus o schimbare, am adus aer occidental și l-am împachetat cu suflet românesc.

Eduard Schneider

Este co-producerul unui film lansat la Hollywood și premiat cu 14 premii internaționale, a realizat filmări pentru cele mai mari festivaluri din România, a fost premiat pentru cel mai bun videoclip în cadrul Eurovision 2010 și a produs peste 60 de albume pentru cele mai mari case de discuri din România.

“Nimic măreț în lumea asta nu s-a putut crea fără a pune suflet” – acesta este motto-ul așezat la intrarea în biroul unui om simplu, care a reușit să își îndeplinească cel mai măreț vis.

Sebeșeanul care nu îndrăznea să viseze dincolo de granițele orașului natal este acum unul dintre cei mai cunoscuți producători foto-video, care încearcă să promoveze România și Sebeșul în orice parte a lumii.

Eduard Schneider

Paul Eduard Schneider s-a născut la Sebeș în 1970. A locuit acolo împreună cu bunicii săi până la vârsta de 13 ani, după care a plecat în Hamburg, Germania, unde a locuit împreună cu tatăl său până a promovat bacalaureatul. Apoi, drumurile vieții l-au dus în Franța, în Grenoble, unde a locuit împreuna cu mama sa. Tot acolo, Eduard și-a făcut și studiile superioare, limbi străine și economie.

Primele urme ale visului legat de muzică au apărut la o vârstă fragedă. Eduard avea o pasiune pentru muzica electronică, însă atunci, în România, acesta nu era un domeniu prea cunoscut. Ajuns în Germania, Eduard a reușit să afle cum se realizează această muzică și cine o produce, iar asta l-a determinat să aibă o pasiune și mai mare pentru acest domeniu. În timpul studenției Eduard a reușit să își achiziționeze primele instrumente second-hand, a activat în diferite studiouri și a făcut parte din diverse trupe care s-au destrămat rapid. Asta l-a ajutat să înțeleagă cum se folosesc diverse instrumente muzicale.

Nu am fost foarte perseverent în a învăța un anume instrument. Am încercat chitara bass, apoi am încercat puțin percuția, dar m-am refugiat în calculator și în baza instrumentelor electronice.

Eduard Schneider

vis devenit realitate

Întors la Sebeș la vârsta de 26 de ani, pentru a fi alături de bunicii săi și pentru a-și clădi visul măreț, să trăiască din muzică, acesta a fondat Schneider Productions, transformându-și o parte din casă într-un studio.

De atunci, timp de 10 ani, Eduard a ocupat locuri importante în topurile industriei muzicale din România. Cunoscut drept DJ Phantom, a reușit să colaboreze cu marii artiști ai momentului: BUG Mafia, 3SudEst, Andre, Holograf, Stefan Bănică Jr., La Familia – acestea sunt doar câteva nume dintre cele care i-au trecut pragul studioului.


Întotdeauna am fost mai timid, de asta mi-am și ales acest pseudonim  «DJ Phantom», pentru ca am vrut să fiu mai fantomatic, mai în spatele muzicii.

Eduard Schneider

A produs peste 60 de albume în colaborare cu cele mai mari case de discuri. A adus revoluția industriei muzicale din România după 89′, a reușit să impună o mare parte din muzica dedicată tinerilor și a reușit să îi determine pe artiști să vină la Sebeș pentru a înregistra.

Pentru 10 ani a activat în domeniul muzicii, iar în acest timp a reușit să își clădească un nume, însă a simțit nevoia unei schimbări. Așadar, a decis să se axeze pe producții vizuale, devenind producător executiv pentru zeci de videoclipuri, spoturi publicitare, scurtmetraje, filme documentare și lungmetraje.

În 2010, Eduard a devenit cetățean de onoare al municipiului Sebeș, un lucru măreț pentru un om modest.


“Marele regret este că nu au trăit bunicii cât să prindă acest moment. Sunt mândru și sper că voi reuși în continuare să exprim destulă gratitudine, să promovez în continuare Sebeșul îndeajuns.

Eduard Schneider.

Tot în 2010, a fost premiat pentru cel mai bun videoclip în cadrul concursului Eurovision, fiind vorba de videoclipul piesei “Playing with fire”. Atât videoclipul, cât și piesa care au reprezentat România au fost produse în studioul său. În anul acela, România a ocupat locul 3 al acestui concurs. 4 ani mai târziu a realizat un alt videoclip pentru același concurs, cu aceiași interpreți.

Un nou început

Avea nevoie de spațiu pentru a-și realiza munca, de aceea, a cumpărat o clădire unde urma să își amenajeze studioul, avea multe opțiuni pentru spațiul care urma să-i devină un loc de suflet, a făcut alegerea potrivită – clădirea aleasă avea valoare sentimentală, era aripa unei fabrici în care lucraseră bunicii săi.

În acel spațiu era partea de creație, se făceau tipare și se inventau lucruri. Vibrația a fost și mai mare când am aflat că, în epoci diferite, ambii mei bunici au lucrat aici.

Eduard Schneider
Studio Eduard Schneider
Studio

Și-a amenajat studioul după gusturile sale, cu obiecte care au fost moștenite de la bunicii săi, donate sau chiar achiziționate de el. Acolo, el are două piane, ambele fiind donații. Unul este vechi și dezacordat, mai mult un obiect de decor în birou. Celălalt este un pian mare de concert pe care l-a primit de la un prieten din Sibiu și care datează din 1886. Restaurarea pianului ar fi costat foarte mult, însă Eduard nu a renunțat la ideea de a-l folosi. Astfel, l-a transformat într-un pian electric pe care l-a numit “Electric Grand Piano” și poate reproduce orice sunet de pian – de la o pianină, până la marile piane de concert.

Birou

Cererea pentru videoclipuri era mare, astfel, a angajat câțiva oameni care să îl ajute, întrucât el știa prea puțin despre acest domeniu la acea vreme, era un domeniu nou care urma să prindă amploare în călătoria sebeșeanului. Spiritul de echipă cu care a luat primele legături pe platoruile de filmare a însemnat mult pentru Eduard, l-a ajutat să își formeze o viziune mai radicală a tot ceea ce înseamnă filmul.

A colaborat în continuare cu cele mai mari case de discuri, a primit zeci de oferte pentru o carieră în București, însă a renunțat la acestea pentru a locui la Sebeș, locul la care s-ar reîntoarce și a mia oară.


“Pentru mine contează mult locul în care îmi încarc bateriile, oamenii pe care îi am în jur. Cariera profesională vine abia pe locul 2.”

Eduard Schneider

Deplasarea între Sebeș și București era un obstacol pentru artist, tocmai de aceea, atunci când s-a simțit pregătit, a ales să devină producător independent. Încetul cu încetul, acesta și-a achiziționat instrumentele necesare pentru o carieră independentă.

Colaborările lui Eduard sunt unele de amploare. Se bucură a fi unicul brand ambassador din Europa de Est pentru Carl Zeiss, o marcă de prestigiu. De asemenea, acesta reprezintă și alte branduri cunoscute prucum F&V, Letus și Vibesta.

Eduard simte dorul perioadei în care producea muzică, astfel prezența sa la Untold și Electric Castle au reprezentat pentru producer niște momente aparte. Procesul filmărilor nu a fost unul ușor, ba chiar a fost o provocare. Însă faptul că a fost aproape de cei mai mari DJ ai lumii l-a făcut să se simtă onorat, să fie mândru și să își dea reamintească că visele pot deveni realitate.

Colaborarea care i-a adus cele mai mari emoții a fost realizată în Ibiza. Acolo, Eduard a realizat un videoclip pentru Michelle Williams, artista care a făcut parte din celebrul trio Destiny’s Child – top 5 Billboard în anii 90′.

Filmări pentru “Pop-Up!”

A fost co-producerul a două lungmetraje. Unul dintre ele a trecut repede granițele, a fost un film produs alături de Stuart McBratney, un regizor australian. Povestea filmului se axează pe viața unei românce emigrată în Australia. Scenele acestea au avut-o în rolul principal pe Clara Vodă și au fost filmate în Sebeș și Lancrăm de către echipa Schneider Productions, ele reprezintă 20% din film.

Filmul “Pop-Up!” a fost lansat la Hollywood și, până acum, a primit 14 premii internaționale. Eduard a fost acolo, pe aceeași scenă cu artiști grei ai filmului American, un alt vis nebunesc de-al copilului sebeșean devenit realitate.

Eduard și-a lăsat amprenta și în domeniul automotivelor, are mai multe colaborări cu branduri mondiale, dintre care 9 colaborări cu Porsche, câteva cu Audi, Mercedes-Benz și Daimler, a filmat pe circuitul Formula 1 din Turcia. Aceste colaborări reprezintă niște provocări cărora le face față cu brio.

Prezent la Festivalul Internațional de Film de la Cannes din 2017, acesta a făcut parte din delegația României care a reprezentat producătorii independenți de film, fapt care demonstrează că Eduard are o reputație în această industrie. La acest festival a stat 10 zile și a reușit să promoveze România și să creeze legături cu alți producători din străinătate.

PRINTRE ARTELE VIZUALE

În momentul de față, cu 13 proiecte încheiate în străinătate la activ, Eduard lucrează încă la amenajarea studioului său pentru un nou proiect. Studioul care a ajutat la concretizarea viselor sale nu va fi un simplu loc de producție foto-video, ci va fi dedicat artelor. Acolo vor avea loc workshop-uri, ateliere de pictură și multe alte evenimente care să acopere numeroasele laturi ale artei.

Cookinng Session @ Schneider Visual Art Studio

Vorbele lui Hegel așezate în studioul și biroul lui Eduard sunt acolo cu un motiv. Deși are un background profesional într-un domeniu diferit, cu multă implicare sufletească și devotament, Eduard este o dovadă vie a faptului că visele devin realitate, chiar și cele nebunești. Încrederea, perseverența și gratitudinea sunt elementele cheie care au stat la baza concretizării visurilor lui Eduard.

Contează foarte mult să pui suflet și asta se vede în rezultatul final.

Eduard Schneider


Leave A Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *