Scena lumii a fost acaparată acum mai bine de 9 luni de către principalul actor al anului 2020: virusul SARS-CoV-2. Marile săli de spectacol și-au închis porțile în luna martie, iar artiștii din domeniul artelor performative au fost forțați să găsească o nouă direcție. Dacă alte industrii s-au adaptat mediului online și au pus accent pe servicii  care se pot transmite de la distanță, în lumea spectacolului aceasta pare o mișcare nefirească căci reduce semnificativ esența artei de acest tip: legătura dintre oameni.

Majoritatea teatrelor din Europa au recurs la difuzarea online a spectacolelor sau în regim live-streaming, iar acolo unde a fost posibil, ele au fost jucate cu un număr redus de spectatori. În Londra, în luna decembrie, Teatrul Național a prezentat piesa Dick Whittington atât în sală, cât și online, iar teatrul Old Vic a difuzat live A Christmas Carol din auditoriul său.

Adaptarea la situație este posibilă, dar măsurile stricte impuse de guvernele lumii și lipsa unui ajutor financiar din partea lor nu susțin artiștii. În Europa, peste 7.8 milioane de oameni lucrează în domeniul culturii. În România, doar 1.6% din totalul de angajați ai țării lucrează în acest domeniu. Interesul pentru cultură pare relativ scăzut în țara noastră, fapt pentru care nici condițiile impuse de pandemie nu au fost în favoarea artiștilor.

de pe scena teatrului, pe scena web-ului

Teatrele din România, la fel ca cele din Europa, au fost nevoite să își mute activitatea în mediul online începând cu luna martie, o tranziție nu tocmai ușoară pentru un actor. “Brusc ne-am trezit cu job-ul în aer”, spune Ștefan Alexiu, actor și regizor la Teatrul Municipal Bacovia din Bacău, întrebat de începuturile pandemiei. El consideră că actorii își puteau face într-o oarecare măsură treaba la început, în ceea ce privește studiul individual și lecturarea pieselor în regim online. Pe de altă parte, “o pauză de un an e un handicap pentru un actor”, referindu-se la venituri, aspecte ce țin de tehnică precum dicția, mișcarea scenică.

La Bacău au existat premiere în primele luni de pandemie, doar că interne, între actori, urmând ca spectacolele să fie jucate când se va reveni la normal. O astfel de portiță a fost în vară, când TMB a organizat spectacole în aer liber, pe Insula de Agrement Bacău, respectând normele de siguranță. Cu toate acestea, un astfel de spațiu nu este foarte ofertant din punct de vedere al decorului și al aspectelor tehnice, iar astfel se pierde din magia jocului actoricesc.

“Există un schimb de emoție între actori și public [pe scenă, în condiții normale]”

Ștefan Alexiu, actor și regizor al TMB

Restricțiile impuse de guvern au ajuns să devină sursă de inspirație, totuși, pentru actori, care au găsit alternative în mediul online. “Dacă după ora 22 nu se mai iese din casă, atunci eu de la 22 pot să fac poezie”, spune Cristian Grosu, actor la Teatrul Național Cluj-Napoca. Astfel, el a început un proiect pe 23 martie, “Poezia #Delaora22”, primul de acest tip din România, prin care recita câte o poezie zilnic, pe pagina sa de Facebook. Serile de poezie au avut adesea tematici, în funcție de câte un eveniment, cum ar fi Ziua Internațională a Romilor, a Jazz-ului, a Dansului. 

o nouă direcție

În schimb, teatrele din România au transmis înregistrări ale spectacolelor pe diverse platforme. Teatrul Național din București a început acest proces de mutare a pieselor în mediul online încă din luna aprilie, prin difuzarea a trei spectacole pe Youtube în fiecare weekend. Publicul iubitor de teatru a fost încântat de inițiativă, având în vedere că “Furtuna”, de William Shakespeare, a avut parte de 6000 de spectatori.

Digitalizarea spectacolului ar putea deveni o reală necesitate dacă pandemia va mai continua, dar nu multe teatre au resursele necesare pentru o astfel de mișcare.  Filmarea sau chiar transmiterea live a unei reprezentații implică niște costuri pe care instituțiile mici, cum ar fi TMB, nu le-ar putea suporta. Vorbim despre regizori de film, mai multe camere, persoane specializate în montaj, și un real efort ca un spectacol live în online să transmită măcar jumătate din emoția unuia în sală.

Deși actorii au avut mult de pierdut în această perioadă, Ștefan consideră că ei ar trebui să se îndrepte în astfel de momente spre colaborări cu școli și licee. TMB organizează un proiect momentan, ce implică ateliere de improvizație și discurs, la care s-au alăturat 30 de școli. În schimb, opționalul de teatru propus în învățământ n-a fost ales de nicio instituție din Bacău.

Reinnventarea teatrului clasic și a artei

Dacă la un teatru “de provincie”, precum TMB, fondurile nu permit difuzarea spectacolelor prin live-streaming sau crearea lor prin tehnici de film, un teatru național se adaptează mult mai repede la un astfel de context. După prima fază a pandemiei, tranziția către teatru-film a început la Teatrul Național din Cluj-Napoca, unde a fost realizat, într-un format video,  spectacolul “În oglindă” de Radu F. Alexandru, în regia Andreei Popa. Filmările s-au ținut atât într-un studio al teatrului, începând cu luna mai, dar și în spații exterioare, iar spectacolul a putut fi vizionat online prin achiziționarea unui bilet.

La Teatrul Național din Cluj urmează să fie prezentat un alt spectacol video în primăvară, anume “Omul din cerc”, bazat pe monologurile din textul lui Matei Vișniec. Despre tranziția la acest tip de reprezentare artistică, actorul Cristian Grosu precizează că “nimeni nu ne-a spus că trebuie să jucăm ca într-un film sau că trebuie să jucăm ca la teatru; te adaptezi”. În opinia sa, regizorii au avut mai mult de suferit în pandemie decât actorii, căci “le-a lipsit materia primă: actorul”. 

“Cultura e importantă ca un plămân drept sau stâng”

Cristian Grosu, actor la Teatrul Național Cluj-Napoca

Greutățile întâmpinate de artiști, în ceea ce privește obținerea unui loc de muncă stabil, nu există doar în timp de pandemie. Cei care lucrează în domeniul cultural tind să se îndrepte către orașe mai mari, unde se presupune că există mai multe oportunități, dar adesea se întâmplă contrariul. Aceasta a fost una dintre motivațiile lui Cristian Grosu când a început să dezvolte, chiar din primele luni de pandemie, asociația culturală Insula, un ONG menit “să adune sub umbrela sa toate formele de artă pe care le dezvoltăm în Cluj”.

De la artele spectacolului, la artele vizuale în general, Insula își propune să îi țină aproape pe acei artiști care sunt în căutarea unui loc unde își pot dezvolta și expune arta. Cu toate acestea, ca în cazul altor centre culturale private, sprijinul autorităților lipsește cu desăvârșire, astfel că acest proiect este finanțat deocamdată doar de Cristian și asociații săi.

un festival de teatru atipic

Digitalizarea nu a triumfat, totuși, în toate cazurile de manifestație artistică. Organizatorii festivalului de teatru tânăr I.D. Fest au reușit să mute evenimentul din orașul lui natal -Bacău- în orașele participanților.

“Fiind un festival ce activează de 20 de ani, gândul de a-i schimba formatul, de la unul fizic, la unul online, e ca și cum am schimba o întreagă tradiție”

Organizator I.D. Fest, ediția 21

Fondat în 1997, I.D. Fest este unul dintre cele mai longevive festivaluri de teatru pentru tinerii amatori  și se desfășoară la Bacău în 10 zile, 4 dedicate workshop-urilor, iar 6 de spectacol.  Din cauza restricțiilor, ediția a 21-a nu a putut avea loc în formatul clasic, în care trupe din toată țara urmau să joace pe scena TMB, așa că organizatorii au adus festivalul la tinerii actori. Alături de actori profesioniști, câte 4 voluntari s-au deplasat în Botoșani, Timișoara, Câmpina, Brașov, Pitești și București pentru a susține atelierele specifice I.D. Fest. Ei au documentat evenimentul și au realizat un aftermovie.

“Până anul trecut, nu cred că am luat în considerare posibilitatea unui întreg festival online. Pandemia de COVID-19 a dat planurile tuturor peste cap”, spune unul dintre organizatorii ediției 21. Cei de la I.D. Fest au organizat, totuși, festivalul într-o formă “mai social-distanțată”. Ei sunt încrezători în infinitele posibilități aduse de tehnologie, chiar dacă mediul online nu poate compensa emoția din sală.


În ciuda tuturor greutăților, pandemia a devenit o sursă infinită de lecții, de inspirație, de redescoperire. Pentru domeniul cultural, putem doar spera că încercările din anul 2020 au servit drept semnal de alarmă asupra neajunsurilor sistemului și că, în curând, vom vedea o adevărată renaștere a culturii în România.

Leave A Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *