Satul Clopotiva

Pe culmi de vis, se întinde un sat micuț și modest, așezat la poalele munților Retezat, în sud-vestul depresiunii Țării Hațegului. Aici își duc traiul în liniște și pace aproximativ 600 de suflete. Zona încântă atât locuitorii, cât și turiștii, cu peisaje mirifice, desprinse parcă dintr-o poveste. Numele satului ascunde în spatele său o legendă. Aceasta spune că pe vremea când moșierii aveau iobagi, aceștia îi chemau la mâncare, bătând clopotul din turnul bisericii, de acolo rămânând numele satului, Clopotiva. 

Panorama Clopotivei

O primă impresie

Într-o atmosferă încărcată de istorie, dar în același timp caldă și prietenoasă, l-am întâlnit pe ultimul descendent al unei familii vechi, nobiliare, din Clopotiva. M-am așteptat să întâlnesc o persoană sobră, distantă, cu un aer de superioritate. Spre surpinderea mea, în față mi-a apărut un bărbat chipeș, spătos, cu trăsături expresive, manierat, păstrând un ușor iz aristocratic.

Domnul Micu-Șerbu m-a invitat pentru început să facem un tur al conacului, arătându-mi cum este împărțit. Conacul este construit pe două niveluri, având fundația din piatră, ziduri și stâlpi masivi de cărămidă, cu șarpantă din lemn, acoperită cu țiglă. Demisolul conacului dispune de trei beciuri întunecoase. La etaj se află patru camere spațioase, legate printr-un coridor lung, la capătul căruia se găsesc două grupuri sanitare. 

L-am întrebat apoi, dacă e pregătit să începem o călătorie în timp, pentru a afla cât mai multe informații. Cu o ușoară emoție în glas, mi-a răspuns afirmativ, schițând un zâmbet în colțul gurii. 

Conacul în amurg

Istoria conacului

Vatra conacului datează încă din anul 1300, construcția fiind realizată de către două familii nobiliare de origine maghiară, Pogany și Nandra, în anul 1768. Bârna din pivniță atestă vechimea imobilului, 1768 – „anul Domnului”. Urmașa familei Pogany, Margit, a fost iubita și muza lui Constantin Brâncuși, din celebra sculptură “Domnișoara Pogany”.

În anul 1902, imobilul a fost modificat în forma actuală. Toate documentele casei, inclusiv pielea de câine, pe care era înscris blazonul familiei, au fost duse la Colegiul Național “Gabriel Bethlen” din Aiud de un frate al bunicii, pentru a fi păstrate în siguranță. După venirea comuniștilor la putere, vasta arhivă a colegiului a dispărut fără urmă. Se presupune că alte documente care atestă vechimea conacului se află la Budapesta, respectiv Viena.

Pe blazonul familiei era reprezentat un urs cu un stilet în mână. Blazonul reprezenta puterea familiei, ca o recunoaștere a ceea ce a făcut aceasta pentru stat (acte de bravură). Pe stiletul pe care familia încă îl deține, apare inscripția  “In fide salus”, (“În credință este salvarea”). Conacul a fost locuit fără întrerupere până în prezent. Familia încă păstrează numeroase piese de mobilier, cu vechime de peste 100 de ani, mici obiecte de familie și, bineînțeles, fotografii.

Anul 1768, scrijelit pe bârna din beciul conacului

Genealogie

În acest conac au locuit fără întrerupere 12 generații. Printre ultimele, îl amintim pe străbunicul actualului moștenitor, Nandra Gyula, care având două fete nu și-a putut transmite mai departe numele. Una dintre cele două fiice ale sale (bunica moștenitorului) s-a căsătorit cu căpitanul Medrea. Acesta era absolvent al Școlii de Ofițeri de la Viena, fiind trecut în Armata Română, în Regimentul 96 al infanteriei de la Orăștie, după Unirea de la 1918.

Următoarea generație a fost dusă mai departe de unica fiică a căpitanului Medrea, Marta. Ea s-a căsătorit cu Micu-Șerbu Gheorghe, tot ofițer. Acesta a fost bun camarad cu celebrul aviator Horia Agarici, ambii fiind supraviețuitori ai celui de-Al Doilea Război Mondial. Micu-Șerbu Marta a fost o absolventă strălucită a Facultății de Litere din Cluj-Napoca. Aceasta a fost studenta poetului și filosofului Lucian Blaga, dar și colegă cu poetul Ștefan Augustin Doinaș și scriitorul Ion D. Sârbu. Marta este amintită în cartea lui Ion D. Sîrbu – “Jurnalul unui jurnalist fără jurnal”.

Rodul iubirii celor doi, Gheorghe și Marta, este Micu-Șerbu Șerban Mihai Anghel, absolvent al Facultății de Zootehnie din Timișoara. Împreună cu soția sa, Nuța, și fiica lor, Bianca, aceștia sunt singurii moștenitori și locatari ai conacului, care încheie genealogia acestei familii nobiliare.

În acest loc m-am născut, am crescut și trăiesc. Îmi doresc ca urmașii mei să nu plece de aici, ci să ducă mai departe, din generație în generație, atât valorile morale, cât și pe cele spirituale ale familiei.

Micu-Șerbu Șerban Mihai Anghel

1 Comments

  1. Draga Micu-Serbu Serban, presupun ca esti baiatul profesoarei mele de limba franceza la Liceul Teoretic din Petrosani, Judetul Hunedoara.

    Din acest motiv, iti las aici un mesaj de salut, impreuna cu urari de bucurie si pace de la Bunul Dumnezeu, pentru tine si toti ai tai.

    Hristos s’a inaltat!

    Cu aleasa stima si consideratiune!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *