În ultimii 30 de ani, viața de licean a cunoscut o modificare majoră datorită unui schimb de ideologii și generații. Totuși, esența a rămas aproape aceeași, liceul reprezentând aceeași treaptă spre maturitate care marchează orice generație. Eu am intrat pe băncile liceului în 2016. Părinții mei în 1990, respectiv 1989. În primul an de liceu ambii s-au mutat din satele natale pentru a urma liceul și respectiv școala profesională la oraș. Eu.. făceam 10 minute până la liceu. Asta până la început de clasa a XII-a..pentru că restul, l-am făcut de acasă din pat, sau maxim de la masa de birou.

Cum era viața de elev atunci


În 1989, la 15 ani, tatăl meu s-a mutat singur la Oradea pentru a urma cursurile unei școli profesionale de industrie ușoară. Mama mea a urmat un liceu tehnologic, la electrotehnică. Experiențele au fost ușor diferite pentru ei. Tata locuia în internatul liceului. Se trezea dimineața la 7 și mergea cu tramvaiul către liceu. În clasa a noua și mama mea a stat tot la internat, iar în restul anilor de liceu a stat cu chirie într-un apartament împreună cu o prietenă. Ambii spun că după revoluție au simțit cum e să fii liber. Chiar dacă nu au prins comunismul în liceu, spun că înainte de revoluție școala, pe lângă educație, însemna colectat de borcane, hârtie, carton, creșterea viermilor de mătase, cultivarea plantelor și munca pe câmp.
„-Chiuleați?”
„-Daa..”
„-Cu simț!”(Tata.Râzând)

„S-a simțit libertatea, nu mai era obligatoriu să purtăm uniforme, la noi chiar se putea fuma în curtea școlii”

tata

„Până la urmă a fost și rău, dar a fost și bine, nu pot să zic că nu au fost și perioade frumoase”

mama

Cum e viața de elev acum

După cum spuneam, eu am intrat pe băncile liceului în 2016. În fiecare dimineață, în patru ani de liceu, mama mă suna la 7 să mă trezească, dar mereu mai stăteam în pat cateva minute pentru că îmi era foarte greu să mă ridic din pat. Preferam să stau mai mult în pat dimineața decât să merg să iau micul dejun. Pentru mine, liceul nu a fost niciodată „cea mai frumoasă perioadă”, deși consider că am avut parte de toate experiențele de care poți avea parte în liceu. Am învățat, am luat note mari și mici, am chiulit, m-au și prins părinții când eram acasă în timpul orelor, am petrecut cu prietenii la majorate. Într-adevăr, rezonez cu mama, „A fost și rău, dar a fost și bine.”
„Pentru mine personal, experiența liceului a fost una definitorie. Pot să spun că mi-a marcat adolescența într-un mod foarte pozitiv. Cred că ce îmi voi aminti mereu din anii de liceu va fi ziua în care mi-am dat seama că băiatul pe care îl cunoșteam de 12 ani, a devenit prima mea iubire adevărată.”(Natalia Băican)
„Deși rareori întâlnești persoane de genul, am ajuns să regret de prin clasa a XI-a faptul că primii doi ani de liceu am chiulit enorm. Nu pot să spun cu certitudine faptul că liceul m-a creionat într-un anume fel, sau mi-ar fi definit vreun aspect al personalității, dar e o parte care mai mult sau mai puțin m-a ajutat la dezvoltarea capacității de a socializa. Ajuns la facultate, realizezi aproape automat diferența de mentalitate, probabil și datorită înaintării în vârstă. Un aspect oarecum important sesizat este acela că odată cu maturizarea devenim mai selectivi cu persoanele din jurul nostru. Rămâne la latitudinea fiecăruia să hotărască dacă e un aspect pozitiv sau nu.”(Nicu Cobzaș)

Timpul liber atunci

Mama mea îmi spune „În timpul liber nu pot să zic că făceam mare lucru. Citeam mult, mai mergeam la cofetărie. În clasa a XI-a și a XII-a am făcut un curs de Surori de Cruce Roșie, așa se numea, și mergeam în practică la spital și la policlinică. Sâmbăta și duminica mergeam la discotecă cu grupuri în satele învecinate, pe jos sau cu autobuzul. La Suplac(Suplacu de Barcău) era cel mai fain, dar era atâta de scurt timpul, ajungeam acolo la 22 și la 23:45 trebuia să fim înapoi la autobuz. Ascultam Roxette, Bryan Adams, Rod Stewart, Queen și Metallica. Aveam postere cu Michael Jackson și nu mă lăsa mama să le pun pe pereți(râde), tare greu am răzbit cu ea. Când au apărut casetele, era câte o singură melodie bună pe una și cumpărai o casetă să asculți o singură melodie. La discotecă cele mai așteptate erau blues-urile, să te ia cineva la dans.”

😉

Desigur, era absolut necesar să aflu și varianta tatălui meu. „Lucram, ce să fac? În weekend, seara mergeam la discotecă. Odată am intrat la o nuntă cu niște prieteni. Am apucat să mâncăm niște prăjituri până cineva și-a dat seama că nu suntem de acolo, ne-a luat de umăr și ne-a aruncat afară.”

Timpul liber acum

Azi, în timpul liber, probabil mă găsești prin cameră cântând, ascultând muzică, dansând singură în fața oglinzii pe melodii de la ABBA, sau în zilele mai puțin bune, scriind despre ce-mi apasă sufletul, sau plângând. Când se poate, îmi place să fiu înconjurată de oamenii dragi, să mă plimb și să vorbesc despre tot ce-mi trece prin minte.
….Bine….sinceră să fiu probabil că în majoritatea timpului o să mă găsești de fapt dând scroll pe TikTok și Instagram. Mai și citesc poeme și citate pe Pinterest. Cred că se pune.
„De cele mai multe ori timpul liber mi-l consum dormind, activitatea mea preferată acum de când am crescut. Când nu dorm, îmi place să ies și să mănânc cu cei dragi mie.”(Natalia.)
Pentru noi discoteca a fost înlocuită de chefuri sau majorate. În clasa a XI-a aproape fiecare weekend era ocupat de câte un majorat, unele la care ne distram până dimineața, altele la care nu. Atunci ne săturasem. Acum ne e dor. Atât de dor.
„Mi-a plăcut mereu să fiu înconjurată de multă bunăstare, de prieteni adevarați, am adorat tot timpul natura și drumețiile, muzica și desigur somnul. Timpul liber îl umpleam prin diverse activități care să mă binedispună, de exemplu ascultând muzică. Muzica pe care o ascult depinde de starea pe care o am, sau pe care vreau să mi-o induc.”(Iulia Pop)

Senzațiile, deși privite din perspective diferite, tind să rămână aceleași sau cel puțin asemănătoare în cumpăna timpului. E o perioadă de maturizare, în care întâlnim oameni și emoții noi, gustăm din realitățile vieții. Putem spune că esența omului se află în trăirile sale, iar cele mai pure trăiri sunt la vârsta adolescenței, vârstă la care dăm frâu liber imaginației, iubirii și dramelor existențiale. Astfel, liceul poate fi o stare de spirit, o educație emoțională și nu tot timpul ceva atât de formal pe cât este prezentat.

Leave A Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *