În primele zile ale lui 2015, o tânără de doar 17 ani se afla la peste 10.000 de kilometri de casă. Alături de tatăl său, a pornit într-o expediție la înălțimi atinse de puțini oameni. Ascensiunea nu a fost lipsită de greutăți, dar dorința de a reuși îi ghida fiecare pas. După ore înșir, vârful i se arată impunător în față. Adrenalina o împingea de la spate, dar picioarele au purtat-o doar câțiva pași înainte de a se prăbuși la pământ. Tânăra a fost copleșită de altitudinea ridicată. Oboseala își făcea prezența cunoscută, iar traseul ce i se întindea în față era cel mai abrupt. Începea cea mai intensă parte a expediției. Dar fata nu avea să se lase doborâtă. După un ultim puseu de efort, tânăra se afla la o altitudine de 6.893 de metri. Inima i s-a umplut de mândrie, iar prin minte îi treceau o multitudine de gânduri. Pentru câteva momente putea spune că este cea mai înaltă fată din România. Ea, Alexandra Flavia Marcu, se afla în vârful celui mai înalt vulcan din lume, Ojos del Salado.

Alexandra a crescut la poalele cetății Deva. Încă de mică, a explorat munții. Părinții ei o purtau pe traseele montane oferite de județ. Iar iubirea pentru alpinism a prins rădăcini datorită unor povești relatate de mama ei. Personajul principal, un spiriduș care locuia pe munte, a determinat-o să urce cât mai mult. „Ca orice copil, mai oboseam, iar mama îmi spunea <<Uite, Alexandra, se vede spiridușul!>> și uite așa mai urcam 10-20 de minute”. Căutarea spiridușului nu a încetat când Alexandra a crescut. Odată cu trecerea timpului, singurul lucru care s-a schimbat a fost altitudinea. Dorința de a explora munții a devenit din ce în ce mai arzătoare. Astfel, ambiția ei a purtat-o pe 6 continente înainte de a împlini 18 ani. Însoțită de tatăl său, Alexandra a explorat 6 din cei 7 vulcani ai circuitului Volcanic Seven Summits.

Mică și firavă, așa ar fi descris-o cineva care o vedea pe Alexandra la 13 ani. Dar, în pofida aparenței, determinarea, tăria și ambiția au acompaniat-o pe vulcanul Kilimanjaro, prima oprire a circuitului. Mândria și împlinirea primei reușite au condus-o pe următorii vulcani. De fiecare dată se întorcea la Deva cu o nouă realizare și un bagaj plin de experiențe inedite. Comunitatea de deveni o întâmpina pe Alexandra cu brațele deschise după fiecare aventură. Tânăra se gândește cu recunoștință la toată susținerea care i-a fost înmânată ei și familiei sale și mereu se străduiește să le mulțumească tuturor. „Când am ajuns pe unul dintre vârfuri, Pico de Orizaba din Mexic, eram foarte bucuroși. Făceam poze în jur, poze cu noi și la un moment dat zice tatăl meu <<Hai să mergem!>>. Atunci mi-am dat seama că eu n-am făcut nicio poză cu steagul României sau cu bannerul cu Deva. Atunci i-am zis că nu pot pleca până nu fac acea poză, pentru că foarte curând eu nu mă mai întorc pe acel vârf”. Această susținere nu a fost limitată doar la cei din orașul ei natal. Alexandra a fost sprijinită de mulți oameni în călătoriile ei: de la străini, până la români care s-au stabilit în străinătate. „Când am fost pe Ojos del Salado am primit mult sprijin din partea unei comunități de români care locuiesc în Chile. Și a fost foarte tare, pentru că am realizat că unul dintre oamenii principali care ne ajutau era și el din Deva și terminase la liceul unde eu mergeam.

Dorința de a conserva toate momentele care au compus fiecare aventură a împins-o pe Alexandra să păstreze un jurnal. „De la 13 ani am început să scriu niște pasaje. Sunt pur și simplu întâmplări din expediții: cum a fost, ce s-a întâmplat, cu cine m-am întâlnit. Chiar dacă nu apucam să scriu compuneri, mereu scriam cu liniuță câteva detalii importante despre ziua respectivă. Mi s-a părut important să scriu aceste lucruri pentru că oricât ți-ai spune că o să ți minte, peste ani și ani tot se întâmplă să uiți”. Așa că a luat aceste reușite însemnate în paginile unui caiet și a lucrat neîncetat să scrie o poveste a vieții ei de până atunci. „Eu scriam pe laptop, iar ai mei veneau la mine în cameră și se întrebau ce tot fac. Eu tot spuneam că scriu. Într-o zi m-am dus la ei și l-am spus că am terminat de scris și că vreau să public o carte. Și uite așa, cu sprijinul foarte multor persoane, am reușit să îmi public cartea”. La doar 15 ani, a ținut în mână prima copie a cărții Alexandra și cei șapte vulcani.

Alexandra a devenit o mică vedetă în propriul oraș. O zăream pe Alexandra pe holurile școlii și o priveam cu admirație. Mă întrebam cum o persoană atât de tânără a reușit așa de mult în viață. Mă simțeam de parcă mă aflam în prezența unei personalități faimoase. Îmi era greu să cred că era doar o persoană obișnuită. Dar Alexandra nu a avut niciun moment în care a simțit că ea este mai specială. „Când faci ceva un pic mai ieșit din comun, lumea te percepe diferit. Dar așa cum fac eu chestia asta, alții fac lucruri impresionante în alte domenii. Eu am o prietenă care citește foarte mult. Ajunge să termine și o carte pe zi. Eu n-as putea face niciodată ce face ea. Fiecare persoană are câte un lucru inedit care o caracterizează.”. Cu toate acestea, pasiunea Alexandrei pentru alpinism a fost recunoscută la nivel național. Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc i-a oferit, la doar 18 ani, titlul de ambasadoare a turismului românesc. „Este un titlu onorific cu care mă mândresc. Mereu promovez România, locurile, oamenii și activitățile interesante de aici.

Odată cu terminarea liceului, Alexandra a început să analizeze ceea ce îi place să facă. Copiii i-au fost din totdeauna dragi, iar nevoia de a împărtăși cu alții tot ce știa i-a rămas în minte. Ieșită din examenul de bacalaureat, Alexandra a început planurile pentru ceea ce avea să devină Club Evoluții. Astfel, avea oportunitatea de a le oferi celor mici sfaturi valoroase, care au ajutat-o pe ea să urce atât de sus. Prima tabără pe munte a organizat-o chiar în acea vară. Sentimentele de bucurie și înduioșare au ajutat-o, încă de atunci, să-și descopere chemarea. „După prima tabără am realizat că îmi place cu adevărat și că asta vreau să fac în continuare. Copiii învață despre munte, cum să aprecieze natura, dar și cum să se descurce în expediții. Totodată încerc să le dezvolt spiritul de echipă. Parcă mă regăsesc în ei și mă bucur să îi văd cum cresc”. Pe lângă organizarea taberelor, idea de a deveni monitor de schi i-a stârnit interesul. „Totul a plecat de la dorința mea de a face ce îmi place și de a da mai departe și celorlalți. Tot după terminarea liceului am început să mă interesez de cele necesare pentru a deveni monitor de schi. Am urmat cursuri, am dat examenul, am primit diploma și m-am apucat de treabă. Schiatul este una dintre activitățile clubului Evoluții. Primăvara și vara suntem pe munte, în ture montane și tabere, iar iarna suntem în tabere de schi la Straja. Motto-ul nostru este <<Pe orice vreme, pe orice teren.>>”.

Exploradores – canalul de youtube dedicat activităților din clubul Evoluții

Cu toate că pandemia i-a încurcat din planuri, încet, încet viața se întoarce la normal. „Am avut o perioadă mai grea cu pandemia, mi-a dat peste cap multe planuri. Îmi este dor de mers pe un vârf, de adrenalina aceea și de toate emoțiile cumulate. Dar, în curând, îmi voi putea face planuri noi”. Terminarea circuitului Volcanic Seven Summits este inevitabilă, dar vulcanul Sidley din Antarctica prezintă niște obstacole dificile. Așa că, explorarea ultimului vulcan de pe listă nu este o prioritate. În schimb, posibilitățile de aventură o așteaptă pe Alexandra. „Oamenii mereu mă întreabă ce o să fac după ce finalizez circuitul. Iar eu mereu sunt șocată. Cum adică ce o să fac? Uite cât de mare este lumea! Am făcut deja multe expediții și o să continui să fac. Mi-ar plăcea să merg în Kirghizstan, să mă întorc în America de Sud, să merg pe alte vârfuri din Africa.”. Pe lângă planurile personale, dezvoltarea clubului Evoluții, dar și a spiritului de aventură a devenilor este ceva important pentru Alexandra. „Am depus un proiect la primărie. Momentan, tot ce pot spune este că include cățăratul. Am simțit că acest proiect este foarte potrivit pentru toți copiii din Deva. Aș vrea să propun și alte proiecte în viitor, pentru că este important să se organizeze cât mai multe activități sportive”. Așa că, acum, la 23 de ani, Alexandra nu are nicio intenție de a se opri.

După ceea ce pare a fi o viață de căutare, încă nu a reușit să găsească acel spiriduș. „Spiridușul acesta este ceea ce mă face să continui și să descopăr lumea. Dar recent am început să cred că spiridușul s-a transformat în spiriduși, adică toți copiii care vin cu mine în aventurile de pe munte”. Nimeni nu poate prezice viitorul, dar inima Alexandrei îi spune că va fi plin de aventuri, reușite și distracții. Ea a ales să se bucure de fiecare moment oferit de viață și întâmpină fiecare zi cu zâmbetul pe buze.займ с одобрением с 18 лет

Leave A Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *