Kitschul din scĂrile de bloc ale romÂnilor

OMul sfinȚeȘte scara

Mai ții minte bibelourile comuniste așezate frumos pe mileurile din vitrina bunicii, sau carpetele cu ”Răpirea din Serai”? Pentru majoritatea celor născuți înainte de ’90, acestea reprezintă simple nostalagii, în timp ce alții s-au gândit să-și păstreze amintirile cât mai aproape de ei. Nu avem loc în casă? Nici o problemă, de aceea există scară de bloc!

După zeci și sute de icoane și de plante văzute pe lângă ușile vizitate, mi-am dat seama că românul e genul de om căruia îi place să se extindă dincolo de zidurile de beton unde locuiește. Suntem atât de obișnuiți cu kitschul, încât acesta devine aproape invizibil pentru ochiul nostru. Suntem risipitori și ne place să aruncăm banii pe tot felul de prostii inutile și inestetice, dar în același timp suntem și ”hoarderi” incurabili- căci la noi nimic nu se aruncă, ci se îndeasă sau expune pe unde încape.

Ce e, de fapt, kitschul

Cuvântul ”kitsch” provine din germană și se traduce ”gunoi”. Este folosit în general pentru a descrie obiecte ieftine, vulgare sau forme sentimentale ale culturii populare și comerciale. Esența kitschului este imitația, acesta are rolul de a mima ”frumosul” dar nu și ceea ce e neapărat considerat bun în societate, fără a face apel la etică. Spre deosebire de artă, care ne învață cum să vedem înăuntrul lucrurilor, kitschul ne permite să percepem exteriorul prin intermediul lucrurilor.

Pentru mine, ”arta” aceasta expusă pe holurile blocurilor reprezintă un soi de storytelling. Fiecare obiect expus spune o poveste, iar asta m-a făcut să fiu mai curioasă în ceea ce privește oamenii din jurul meu, să îi văd pe nevăzuți și să încerc să-mi dau seama care e definiția fiecăruia pentru frumos.

AUtoironie și mai puțin umor

Am pornit în aventura de a găsi comorile scărilor de bloc din pură curiozitate și… umor însă, după ce m-am împiedicat de un adevărat comportament perturbator vizual, parcă scos de pe vremea lui Ceașcă, mi-am dat seama că nu mai e doar despre ei, e despre noi toți, despre cum și de ce alegem să păstrăm anumite obiecte și să ne muzeificăm prezentul.

BAck in the ’89

După cum am menționat, kitschul face parte din cultura populară, iar la noi, comunismul pare că ne-a rămas în sânge. Oamenii par să nu se poată despărți de o cultură care, deși le-a făcut rău, a fost cultura lor, tot ce aveau, tot ce puteau găsi ei mai frumos într-o lume care poate îi lăsa rece. Cum spunea și Titu Maiorescu în ”Teoria formelor fără fond”, românii au încercat să se adapteze și să preia elemente care, în cultura noastră, nu au un fond bine definit și nu pot fi adaptate, astfel creându-se tot felul de imitații bizare, ajungând în final, chiar acestea să formeze o parte unică a culturii noastre.

romÂnia secolului XXI

 România europeană, în pragul preluării președinției rotative a CUE. România centenară. În sloganuri, în lozinci.

În realitate, blocuri amintind de perioada comunistă, cu fațade scorojite, nerenovate, ducându-te cu gândul la ghetouri. Nu știu numele oamenilor care locuiesc în apartamente,  le pot vedea jos, la avizier, dar scara blocului spune multe și ne demonstrează că, în aproape trei decenii de la revoluție nu am reușit să ne debarasăm 100 % de ceea ce comunismul a înrădăcinat.

 Mașini de spălat, cărucioare pentru copii, instrumentele pentru curățenie, biciclete, toate la vedere în holul blocului – probabil omul nu a mai avut spațiu și le-a depozitat acolo. O fi tendința oamenilor de a ocupa orice spațiu liber. Florile de plastic atârnând pe pervaze, din tavane, nu numai că nu înviorează atmosfera, dar îți dau senzația că ai nimerit într-un cavou.

pereȚii vorbesc

În scările de bloc doar pereții ,,vorbesc”- e clar în română sau în romgleză – ca să se vadă că mai merge lumea la școli. De ce aveți afișe cu ,,păstrați curățenia” și ,,închideți ușa” pe o ușă ce stă larg deschisă ori ,,nu distrugeți plantele”? Nu vezi, maică, în ziua de azi, numai așa se poate, parcă era mai bine pe vremea ailaltă, măcar era puțin respect între oameni, acu nu suportă nici florile. Lumea asta!

Instrucțiuni de utilizare a uscătorului de rufe… poate unii au nevoie. Altă scară, cam aceeași priveliște aici, îmbogățită cu o adevărată expoziție de tablouri. Văd că nici măcar facebookul nu mai face față declarațiilor, maximelor etc., toate trebuie trecute și pe pereții din bloc, ca să se știe. Da, e evident, icoanele vor să susțină teoria cu ,,secolul 21 va fi unul religios sau nu va fi deloc”. Măcar se crede în ceva. Cine știe?

Poate peste câțiva ani copilul din aceste apartamente își va vernisa prima expoziție. În unele blocuri își are sediul protecția animalelor, măcar sunt pe pereți, cuminți și nu riști să fii mușcat pe stradă. Stau de pază lângă cutiile poștale.

Cine o fi azi, fochist? Poate nu a încăput soba în casă și a făcut-o omu’ pe hol. Așa, nu are mizerie și mai încălzește și casa scărilor.

Las’ că aranjăm grădinuța în primăvară, acu vine iarna…