ZiUA de 15 ianuarie






ZIUA POETULUI MIHAI EMINESCU ŞI A CULTURII NAŢIONALE

        15 ianuarie reprezintă ziua în care s-a născut poetul român Mihai Eminescu. De asemenea, ziua de 15 ianuarie simbolizează şi ziua Culturii Naţionale. Clujul a sărbătorit cele două evenimente în diferite moduri, îmbinând muzica şi poezia.


Teatrul Naţional ,,Lucian Blaga’’

       La teatrul Naţional ,,Lucian Blaga” a avut loc un recital de lieduri şi poeme româneşti.
Poeziile lui Eminescu au fost interpretate de actorii teatrului naţional, iar invitate speciale au fost două soprane care au cântat versurile scriitorului acompaniate de un pianist. Coordonatorul artistic al evenimentului a fost Iulia Merca, actorii care au recitat versurile lui Eminescu au fost Alexandra Tarce şi Ruslan Bârlea, iar sopranele invitate Oana Trâmbiţaş şi Alexandra Leșiu.


Soprana Oana Trâmbiţaş şi actorul Ruslan Bârlea

La ambele evenimente au fost numeroşi oameni, atât copii cât şi persoane mai în vârstă. Înainte de spectacolul de la teatrul naţional, în faţa acestuia s-a ţinut o ceremonie prin care a fost comemorat Mihai Eminescu, diferite persoane au pus coroane de flori la statuia poetului. Cei prezenţi la eveniment au primit un cadou din partea teatrului şi anume o carte ce cuprinde 100 de poezii scrise de Mihai Eminescu.

Actorul Ruslan Bârlea

       De asemenea, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei a organizat o întâlnire cu muzica şi poezia românească. Evenimentul a avut loc la muzeu, unde actorul Ruslan Bârlea de la Teatrul Naţional Cluj a recitat câteva dintre poeziile marelui autor român. Totodată, mezzosoprana Lavinia Bocu acompaniată de orchestra profesionistă “Cununa Transilvană’’ a adus în atenţia publicului momente muzicale deosebite, majoritatea fiind pe versuri eminesciene.

Cine a fost Mihai Eminescu?

Mihai Eminescu a fost un poet, prozator şi jurnalist român. Este socotit de cititorii români şi de critica literară drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Pe parcursul scurtei sale existenţe, de doar 39 de ani, Mihai Eminescu a întreprins o vastă activitate literară şi nu numai. Dintre creaţiile sale, trebuie menţionate,, Luceafărul, Scrisoarea a III-a, Sara pe deal şi multe altele. Eminescu este cunoscut şi pentru faptul că a fost un bun jurnalist şi s-a numărat printre membrii remarcabili ai societăţiiJunimea. Limbajul poetic eminescian este caracterizat prin prospeţime şi naturaleţe, Eminescu a considerat limba veche ca temelie pentru toate noile ei înfăţişări. Autorul a intuit că limbajul poetic trebuie să pornească de la operele folclorice şi de la textele vechi. Fără îndoială marea majoritate dintre noi a copilărit cu poeziile sale, reprezentând dovada unei culturi literare, folclorice, istorice, filosofice deosebite.

Creaţiile lui Eminescu

La întrebarea ce părere au despre creaţiile lui Eminescu adresată spectatorilor am primit următoarele răspunsuri:

 Ce reprezintă ziua de 15 ianuarie

Ziua de 15 ianuarie, declarată drept Ziua Culturii Naţionale începând cu anul 2010, reprezintă data naşterii poetului naţional român Mihai Eminescu (1850-1889). Ziua Culturii Naţionale a devenit de-a lungul timpului nu numai ziua în care românii celebrează un mare creator, dar şi o zi de reflectare asupra culturii române şi a proiectelor culturale de interes naţional. Totodată, această zi are ca scop păstrarea vie a culturii române, apropierea faţă de creaţiile unice şi pline de emoţie ale unuia dintre cei mai mari poeţi ai României.