VIAȚA AFARĂ- ESTE CU ADEVĂRAT MAI BUNĂ?

În ultimii ani, tot mai mulți români aleg să își continue traiul în afara țării noastre. 2017 a reprezentat anul în care s-a stabilit un nou record pentru numărul de emigranți: circa 220.000 de români. Acest fenomen este cel mai des întâlnit la populația tânără și adultă, fapt care face ca îmbătrânirea demografică să se accentueze tot mai mult.

Dintr-un sondaj realizat în anul 2018, unde au fost intervievați circa 30.000 de tineri cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani, din 9 țări ale Uniunii Europene (România fiind una dintre acestea) reies următoarele rezultate: “dacă îi întrebi pe tinerii români ce intenție au pentru următorul an, 23% îți vor spune că au de gând să plece. Dacă îi întrebi ce au de gând pentru următorii 5 ani, aproape jumătate (47%) îți vor spune că au de gând să părăsească țara”.

Principalul motiv pentru care există atât de multe persoane care doresc să plece din România este simplu, doresc să ducă o viață mai bună: fie că e vorba de nivelul de trai sau de salariile mai mari pe care le pot obține afară. Deși este ușor de privit doar partea plină a paharului, întrebarea rămâne: este cu adevărat viața mai bună în străinătate? Pentru a afla răspunsul la această întrebare am vorbit cu Horațiu Foghis, un tânăr de 20 de ani, care trăiește deja de mai bine de un an în Londra, cel mai metropolit oraș din Europa.

Horațiu a absolvit liceul la Cluj-Napoca în anul 2017, iar apoi a ales să își continue studiile la Universitatea Queen Mary din Londra, profilul Economics.

În primul rând, ce te-a determinat să pleci la facultate în Londra?

Fiind în clasa a 12-a, puțin dezorientat în privința căii pe care vreau să o urmez mai departe, din punct de vedere al facultăților, am avut următoarele opțiuni: să rămân în Cluj la Politehnică sau UBB pentru a face informatică sau să urmez economia, în strainate. Am considerat că aici aș avea oportunități mai bune pe viitor, și astfel am ales-o pe cea din urmă.

Horațiu, Buckingham Palace, 2018

După ce ai petrecut deja mai bine de un an acolo, ți s-a schimbat în vreun fel opinia?

Da, am început să realizez schimbările ce se petrec în viața mea, de la faptul că nu mai am o “casa” a mea, nu sunt aproape de familie și de prieteni și până la faptul că sunt mereu pus în impostaza de a schimba mediul odată la 2-3 luni de zile, mă simt uneori “strain în țara mea”. De asemenea, piața de muncă pe domeniu pe care doresc să îl urmez este contrar așteptărilor. După mai bine de un an petrecut aici, pot spune că în sfârșit realizez cu adevărat ce înseamnă să îți părăsești pământul natal și să lași în spate tot ce te leagă de el.

Din punctul tău de vedere, unde se duce o viață mai bună, în România sau afară?

Aș spune că e relativ. Din punct de vedere material, trăind cu un salariu mediu în Londra, poți duce o viață decentă,în care îți poți permite destul de multe lucruri, comparându-te cu cei de acasă, dar până să ajungi în punctul acela financiar, trăiești o viață jalnică, în care ești doar un “mic om într-o mare mulțime ”. Din punct de vedere spiritual, despărțirea de tot ce îți este drag, fiind mereu singur, aș putea spune că asta constituie partea negativă a vieții de aici.

De ce îți este cel mai dor legat de România?

De familie, prieteni și de comoditatea de a face orice lucru. Distanțele sunt mult mai mici, oamenii sunt mult mai călduroși și costurile oricăror activități sunt reduse, comparativ cu Londra.

Care sunt aspectele care îți plac mai mult acolo?

Faptul că facultatea e mult mai serioasă și mă pot axa mai bine pe dezvoltarea mea personală. Îmi place că am mereu tangență cu oameni din diferite culturi, diferite părți alte lumii și că, pentru prima dată în viața mea, mă simt independent.

Poți aprecia, după timpul petrecut acolo, unde ți-ar place mai mult să îți continui viața după facultate?

Pot spune că apreciez cu mult mai mult timpul petrecut acasă, dar nu știu momentan unde aș dori să îmi construiesc viața în continuare. Dacă e un lucru de care sunt singur, acela e că nu îmi doresc să mai stau aici după terminarea facultății.

După cum se observă și în cazul lui Horațiu, mulți dintre românii care pleacă în străinătate au niște speranțe care nu coincid mereu cu realitatea. Astfel, pentru mulți dintre ei, dacă luăm în considerare toate aspectele, viața afară nu este mai bună decât cea pe care ar duce-o aici, “acasă”.

Dar cu toate acestea, numărul persoanelor care emigrează crește de la an la an, la ora actuală, mai mult de 3.400.000 de români locuind în străinătate. Această cifră reprezintă aproximativ 17% din populația țării, un număr îngrijorător, fiind unul dintre cele mai mari procente pentru o tară care nu a fost afectată de conflicte armate.