1000 de km în 28 de zile

„Noi suntem 3 exploratori ce vrem să traversăm la vară țara pe jos.”
Acesta este mesajul transmis de Adi, Iusti și Silviu, în prima postare de pe pagina de Facebook a proiectului lor, Diagonal.

Majoritatea tinerilor au planuri de vară care implică somn, distracție, mare și soare. Adi, Iusti și Silviu aveau însă alte planuri pentru vara lui 2018: să traverseze România pe jos. 1000 de km mai exact, pe diagonală, de la malul mării până în Negrești-Oaș. De aici și numele pe care l-au dat proiectului lor, Diagonal.

Cei 3 sunt cercetași și la acel moment făceau parte din ramura de vârstă exploratori (15-18 ani).

Scopul proiectului? Să promoveze cercetășia și adevăratele ei valori (spiritul practic, aventurier și apropierea de natură), și să interacționeze cu cât mai multe persoane pe care le întalnesc pe drumul lor.

De la idee la primii km

Ideea i-a venit lui Adi, în toamna anului 2017, după ce a citit cartea „3 săptămâni în Anzi”, a lui Marius Chivu. De fapt încă de dinainte îi trecuseră prin minte tot felul de idei, dar cartea l-a influențat și motivat să le și pună în aplicare. I-a propus lui Iusti (pe el îl cunoștea deja, pe Silviu avea să îl cunoască și să devină prieteni buni prin acest proiect) și în scurt timp erau deja o echipă și începeau pregătirile.

Fiind la distanță de 650 de km unii de alții (Adi este din Mangalia, iar Silviu și Iusti din Iași), nu le-a fost tocmai ușor să plănuiască în detaliu călătoria, dar prin întâlniri săptămânale pe Skype și o întâlnire practică înainte (un antrenament comun, un fel de simulare pentru ce urmau să facă), au reușit să se formeze ca echipă și chiar să se bucure de tot acest proces de pregătire. Cu cât se apropia momentul plecării, deveneau mai entuziasmați. Abia acum, uitându-se în urmă, cei trei realizează cât de importantă a fost de fapt toată pregătirea și cât de mult i-a ajutat faptul că aveau un plan bine definit.

Și-au creat o pagină de Facebook, și-au găsit susținători, s-au antrenat și au pus la punct toate detaliile necesare pentru proiectul lor.
Din dorința de a interacționa cu cât mai multă lume, odată cu lansarea proiectului, au lansat pe Facebook și o invitație publicului: să îi însoțească pe traseu, pentru o distanță oricât de mică.
Și au primit ce-și doreau, porțiunile de traseu pe care le-au parcurs doar ei 3 fiind puține.

Jumătate de an mai târziu, Silviu și Iusti erau deja pe tren, în drum spre Mangalia, gata să traverseze țara la pas.
Nu și-au luat cort. Avea fiecare câte un hamac și o prelată pe care să o folosească în caz că plouă. În rest s-au bazat pe bunătatea oamenilor și că aceștia îi vor primi să se adăpostească în curțile lor în caz că au nevoie.

15 iunie 2018, ora 8:00

„8 fix, hai să-i dăm!”, se aude pe fundalul live-ului făcut de ei la plecare.

Cei trei se află pe malul mării, în Mangalia, cu rucsacii în spate, gata de plecare. Mai fac câteva poze, își leagă steagul României și steagul cu sigla organizației cercetașilor de rucsac, își îmbrățișează părinții și pornesc.

Primii 1000 de pași din cei mulți care vor urma.

„Prima zi a fost ok. A doua, în schimb, a fost cruntă.”

În primele zile, nici nu realizau ce se întâmplă, nu realizau că după un an de pregătiri au pornit în sfârșit.
Programul pe care și-l făcuseră presupunea să parcurgă cei 40 de km/zi astfel: 20 de km dimineața, 20 de km după-masa. Trezirea era în fiecare zi la ora 5:00, iar la 6 trebuiau să fie deja pe drum. Pauza de prânz era de 3 ore.

Se așteptau ca în primele zile să le fie cel mai greu, până se obișnuiau cu ritmul de mers și noul program. Și așa a și fost, mai ales că ploaia i-a întâmpinat încă din a doua zi, și i-a însoțit timp de aproape o săptămână. Dar la cercetași, vremea bună e doar un avantaj, așa că băieții nu s-au lăsat afectați, și-au scos pelerinele și au continuat să meargă cu zâmbetul pe buze.
Au avut bătături din prima zi, dar pe parcurs ce înaintau, acestea deveneau o problemă tot mai mică, fiind parte din expediție deja.

Au existat oameni care credeau că suntem nebuni, sau că nu avem ce face.

Aveau abia 50 de km în spate, așa că nimeni nu îi credea când spuneau că merg în Maramureș. Dar nu au lăsat asta să îi afecteze, fiind chiar mai motivați să își continue drumul, demonstrând că pot realiza ce și-au propus. După prima săptămână deja nici nu mai simțeau bătăturile, iar trezitul la 5 devenise instinctiv.

Următoarea provocare a fost menținerea ritmului de mers (40 de km/zi) și în zona de munte.

Chiar și după primul sfert se întâlneau cu oameni care nu îi credeau când spuneau că vor să ajungă în celelalt capăt al țării. Și așa a continuat până au trecut de 400 de km. Abia pe la jumătate oamenii cu care se întâlneau
au început să îi creadă.

Și nu doar că au început să fie luați în serios de toți oamenii întâlniți, pe parcurs ce înaintau, proiectul lor lua amploare. Tot mai multă lume auzise de ei și erau întâmpinați cu căldură în fiecare loc prin care treceau. Ajunseseră în punctul în care oamenii îi anunțau cu o zi-două înainte că îi așteaptă în orașul X sau că li se vor alătura pe o anumită porțiune, astfel că le era tot mai ușor să își găsească un loc unde să înnopteze, și tot mai greu să refuze oamenii, spunându-le că nu mai pot rămâne la povești pentru că trebuie să își continue traseul.
În expediția lor au avut șansa să povestească și cu Mariea Crâșmaru, deținătoarea celui mai lung pașaport din lume, care i-a inspirat și motivat să își continue expediția și să nu se oprească la primii 1000 de km.

Zilele treceau tot mai repede, amintirile și întâmplările erau tot mai multe, iar fiecare zi venea cu noi provocări și oportunități de a-și depăși limitele. Fiecare om cu care povesteau și fiecare întâmplare de pe traseu avea un impact asupra lor și devenea o parte importantă a proiectului, plecând din multe case cu promisiunea că vor reveni curând.

Cu cât lăsau în urmă mai multe orașe, iar kilometrii rămași erau tot mai puțini și se apropiau de final, întrebările oamenilor legate de ce simt și cum văd acest moment îi puneau tot mai tare pe gânduri.

Începutul l-am așteptat un an de zile, dar la sfârșit nu ne-am gândit niciodată.

Erau deja în ultimii 100 de km, oamenii cu care se întâlneau îi știau deja și îi întrebau dacă ei sunt băieții care au traversat țara pe jos, dar ei tot nu realizau apropierea acestui final. Totul trecuse foarte repede, și se simțeau din nou ca în primele zile, când nu realizau că au pornit în expediția plănuită timp de un an.

12 iulie 2018

Cei 3 exploratori mai au mai puțin de 50 de km până la finalul expediției. Cu cât se apropie mai mult plăcuța de intrare în orașul Negrești-Oaș, emoțiile cresc.
La destinație au fost întâmpinați de o mulțime de cercetași și persoane care au urmărit și apreciat expediția lor. După un an de pregătiri și o lună de mers, Diagonal ajungea la sfârșit.

Pentru Adi, Iusti și Silviu, acest final era doar un nou început, pentru noi proiecte și mai ample. Dar până atunci, Diagonal rămâne experiența vieții lor, din care au avut o mulțime de lucruri de învățat, s-au maturizat și au crescut și i-a motivat să continue să își pună în practică ideile și proiectele.

Abia aștept momentul când o să realizez pe bune ce am făcut […] A fost ceva complet diferit. […] 30 de zile în care timpul a decurs cu totul altfel. […] Noi am fost într-un mic univers paralel 30 de zile, pe care ni l-am imaginat un an de zile. Pentru mine, asta e cea mai tare chestie: noi ne-am imaginat asta un an de zile și am trăit-o. N-am rămas cu ideea asta numai în cap. Asta îmi place cel mai mult la expediția asta, că am gândit o groază de chestii și le-am pus în practică.

Iusti, unul dintre inițiatorii Diagonal

Cele mai importante lucruri pe care le-au învățat?

Cum să își gestioneze timpul, cât de mult contează să ai alături o echipă pe care te poți baza, gestionarea sinelui – cum să îți gestionezi energia, forța, gândurile, situațiile care apar, și cel mai important, să nu lași ideile în stadiul de idei, ci să le pui în practică.

Momente grele?

Le-au luat în calcul încă de când își făceau planurile, și au reușit să le depășească. Nu s-au gândit niciun moment să renunțe. Fiecare provocare apărută era o ocazie bună să își depășească limitele și îi motiva mereu să continue.

Care va fi următorul proiect?

Planurile lor de viitor nu sunt foarte definite încă, tot ce pot spune este că au învățat din expediție să fie spontani și să se bucure de fiecare moment. (Sigur pregătesc băieții ăștia ceva, dar nu vor să ne spună încă.)

Dacă v-am făcut curioși și vreți să aflați mai multe despre Diagonal și băieții din spatele proiectului, îi găsiți pe pagina lor de Facebook, Diagonal. (https://www.facebook.com/expeditiadiagonal/).