Comunitățile românești din Ucraina se zbat între goana după avere și singurătate, iar educația este privită aici ca o pierdere de timp… și de bani.
Ora 10:40. Sună clopoțelul. Copiii intră în clase, iar profesorii își iau catalogul și se răspândesc prin școală. Am nimerit la ora de limba și literatura română. Erau nouă elevi de clasa a VIII-a, iar după ce profesoara a ținut să-i scuze pe cei absenți ora a început. „La lecția de astăzi o să vă expuneți gândurile voastre referitor la tradiții, obiceiuri de iarnă… care s-au păstrat la noi în Biserica Albă” spune profesoara. Bieții copii erau parcă supuși unui interogatoriu. Cel mai probabil se temeau ca nu cumva să greșească pronunțarea unui cuvânt în limba română.
Românii din Ucraina
Biserica Albă este un sat românesc din Ucraina. Existența satelor românești din dreapta Tisei nu este cunoscută multora. Deși regiunea Transcarpatia, unde, de altfel, este situat și Biserica Albă, a avut în ultimii 100 de ani patru ocupații, influența românilor din regiune este pregnantă. Oamenii de aici încă păstrează tradițiile vechi, românești și vorbesc limba română. Desigur, au un dialect diferit, pe-alocuri ciudat, însă se consideră, la origine, români. În Biserica Albă limba română a fost declarată limbă oficială în 2012.
Camelia Burghele
Potrivit informaţiilor oficiale, în anul 2009, în cele şase comune româneşti din Transcarpatia funcţionau 13 şcoli, 6 biserici ortodoxe, 4 biserici greco – catolice, 5 asociaţii culturale, două publicaţii periodice („Apşa” şi „Maramureşenii”) şi un muzeu de istorie şi etnografie, cu denumirea „Dacia Liberă” (la Apşa de Jos). Existau o secţie română la Radio Ucraina International şi o redacţie română la Televiziunea din Ujgorod, astfel încât în ambele instituţii se realizează şi câteva emisiuni în limba română dar care, din păcate, nu pot concura cu emisiunile de divertisment sau cu cele de impact mediatic maxim ale entităţilor media ucrainene sau ruseşti.
Camelia Burghele, Identitate și alteritate în satele românești din dreapta Tisei: un context etno-cultural eclectic Download
Banii n-aduc educație…
După capitolul tradiții și obiceiuri, tema de discuție este schimbată, iar elevii încep să vorbească despre ce urmează să facă după ce termină clasa a 11-a. Să învețe pentru examenul de bacalaureat te vei gândi. Dar nu! Aici sistemul de învățământ e diferit. Nu în totalitate, dar oricum diferența se simte. La sfârșitul celei de-a 11-a clase, la școala din Biserica Albă, se organizează o petrecere somptuoasă. În fiecare an este stabilită o temă care i-ar face invidioși și pe organizatorii Premiilor Oscar ‒ Glamour, Elegance… tot tacâmul. Singurul impediment îl reprezintă lipsa elevilor care termină pentru continuarea studiilor. Dintr-o clasă cu 20 de elevi, doi dintre ei aleg să-și continue studiile. Restul aleg țări precum Germania sau Cehia în care să lucreze pentru a-și croi, în opinia lor, un viitor mai sigur. Așadar, facultatea reprezintă pentru majoritatea o pierdere de timp.
elev în clasa a VIII-a la școala din Biserica Albă
De ce să fac facultate trei ani când pot merge să muncesc doi ani și să câștig bani cât pentru șase ani de facultate?
Casele mari și goale
Nivelul de trai al oamenilor din Ucraina, mai ales al celor din satele românești, este foarte scăzut. Locurile de muncă sunt aproape inexistente. Femei care au terminat o facultate aleg să lucreze în Sighet ca menajere pentru că au un salariu mult mai mare acolo, decât dacă ar lucra în Ucraina pe un post calificat. Soluția problemelor este fuga la muncă în străinătate. Desigur, și în România există și va exista fenomenul, dar aici sunt generații întregi de copii care au crescut cu bunici, unchi sau mătuși. Din peste 3 mii de locuitori, mai mult de jumătate lucrează în altă țară. Lunile ianuarie și august sunt cele mai populate. Atunci vin toți acasă. Unii sunt plecați de tot și au lăsat în urmă o casă mare și goală. Tot satul este împânzit de vile imense, iar ce te face să te gândești că nu ești în Beverly Hills este absența palmierilor.
Și uite așa s-a creat o regulă nescrisă, prin care educația este aruncată în derizoriu, iar goana după bani și întrecerea în construirea unor case cât mai mari, cu cât mai multe camere a pus stăpânire pe întreaga comunitate.
Acasă au rămas bătrânii și copiii, iar cei cu putere de muncă s-au împrăștiat peste tot prin lume.
Speranța moare ultima
Vasile Tiple este de câțiva ani profesor de limba și literatura română. Predă la școala din Biserica Albă. Aici s-a născut, aici a copilărit, dar spre deosebire de ceilalți a ales să studieze mai departe, a urmat o facultate și și-a dorit foarte mult să se întoarcă acasă. S-a întors și a hotărât să rămână, ba mai mult să se implice în problemele comunității. Luptă pentru tinerii români din dreapta Tisei.
Asociația tinerilor români din Transcarpatia este rodul muncii sale. Prin acest proiect, Vasile speră să dezvolte cât mai mult nivelul educației pentru românii din Ucraina. Cei mai mulți dintre foștii lui elevi care au ales să meargă la facultate au ales să o facă datorită lui. Are o relație deschisă cu elevii lui, iar prin educația non-formală îi adună pe toți la școală, chiar și pe cei care nu o frecventează foarte des. Există semne de întrebare în mintea lui, dar nu regretă că s-a întors acasă și spune că deocamdată este mulțumit cu viața de aici. Acum, mai mult ca niciodată este hotărât să facă ceva pentru locul și oamenii la care ține atât de mult.
