Povestea Bookstory pare a avea un început desprins din poveștile cărților ce se găsesc pe rafturile acestei librării. Acum șase ani trei librari și-au îndeplinit cel mai mare vis, de a avea propriul lor loc unde să împărtășească cu ceilalți dragostea pentru gândurile și lumile puse pe hârtia cărților, astfel ei au pus bazele unei „case a cărților” după cum îi place să o numească Ana Lupșa, unul dintre fondatorii librăriei. Chiar dacă se află în inima orașului, unde pulsul vieții vibrează de dimineața până seara, atmosfera din interiorul librăriei pare să te izoleze de agitația lumii de afară, oferindu-ți șansa ca pentru câteva clipe să te întorci în perioada verilor din copilărie în care nicio grijă nu-ți tulbura gândurile în momentele pe care tu le petreceai călătorind spre un târâm al poveștilor, în care tu deveneai protagonist iar timpul parcă se oprea în loc.
Librărie independentă
Unul dintre lucrurile care-ți sar în ochi când ajungi în spațiul situat în centrul orașului este afișul de pe ușă, pe care care apare termenul de librărie independentă chiar sub numele librăriei.
„Noi suntem un bookshop indie, deci în principiu nu promovăm interesele anumitei edituri. Întreaga ofertă este creată de librari și de cititorii care ne calcă pragul.”
Ana Lupșa, co-fondator Bookstory
Începutul unui drum dificil
Chiar dacă primul an după deschidere a fost unul dificil, problemele întâmpinate nu au făcut decât să-i ajute pentru a deveni mai buni în ceea ce fac, iar între timp o bună parte din oamenii care le-au călcat pragul au devenit fideli vizitatori și chiar prieteni care au ajutat ca proiectul să crească. Detalii precum obiectele bookart de pe rafturi, picturile de pe pereți muzica de pick-up dată în surdină sau sala amenajată la subsol, unde te poți refugia alături de cartea favorită au construit în timp personalitatea locului și au făcut ca oamenii să revină și să identifice Bookstory ca pe o mică oază de liniște unde pot lăsa problemele vieții de zi cu zi deoparte și unde pot învăța lucruri noi.
Adaptarea la un prezent dominat de online
Pentru a rezista în acest joc și pentru a nu se sufoca într-o eră în care marile concerne și online-ul domină piața, librăria s-a îndreptat spre comunitatea locală, promovând obiecte și produse ale artiștilor locali ce merită a fi cunoscute de clujeni. Întrucât în ziua de astăzi versatilitatea este un punct cheie pentru a rezista, Bookstory și-a însușit acest rol de hub cultural după cum spune și Ana Lupșa, organizând lecturi de carte alături de autori, workshop-uri de dezvoltare personală, ateliere pentru copii și teatru de animație. Pe lângă aceste activități, librăria colaborează cu diferite școli în cadrul programului „Școala altfel”, urmărind să construiască o cultură a cărții mai puternică între tinerii clujeni și prin ateliere de scriere creativă.
Ana Lupșa, co-fondator Bookstory
„Cred că atmosfera și activitățile pe care noi le propunem sunt în concordanță cu cele ale comunității din Cluj, cu cele ale tinerilor îndrăgostiți de carte, sau care iubesc această lume a cărților. Toate recomandările făcute din noi sunt croite special pentru cititorul care ne cere acest lucru și nu recomandăm un titlu doar pentru că este căutat.”
Ceea ce face din Bookstory un loc mai apropiat de oameni sunt librarii care, fiind și cei care au pus pe picioare proiectul, investesc fiecare fărâmă de energie în ceea ce a devenit o parte din viața lor și în a-i face pe clienți să rămână cu ceva întipărit în adâncul sufletului lor din acest loc ce printre paginile ce-i umplu rafturile ascunde istorie, drame, zâmbete, râsete, destăinuiri și povești ale unor lumi din colțuri nebănuite ale imaginației umane.
Ana Lupșa, co-fondator Bookstory
„Oamenii vin într-un astfel de loc pentru că se simt ca în propriul living. Le place și faptul că găsesc mereu aceleași fețe pe care le cunosc și apreciază și faptul că le cunoaștem deja și gusturile în materie de carte și evenimente. Noi încercăm să-i surprindem și să venim mereu cu ceva nou.”