CĂLĂTORIE CU CFR

În gara din Cluj-Napoca era o linişte enervantă, oamenii îşi aşteaptau trenul care trebuia să ajungă de un sfert de oră. Majoritatea dintre ei abia aşteptau să ajungă acasă, ”virusul” sărbătorilor îi contaminase pe toţi. Pe la 07.18 trenul oprise în stație, pe bilet scria că în jurul orei 14.48 voi ajunge acasă, până în Oltenia este drum lung, mă gândeam totuşi că 7 ore şi ceva nu este mult, aşa că am intrat în tren să îmi caut locul. În compartimet cu mine mai era o fată, m-am bucurat că totuşi eram cu cineva de vârstă cu mine, cu o lună înainte am fost nevoit să îndur un miros îngrozitor venit de la o pensionară, de data aceasta se pare că eram puţin mai norocos.

După cam vreo 4-5 minute pornise şi trenul. Mi-am scos telefonul mobil pentru a asculta puţină muzică, problema era că pe o distantă de 15 km semnalul era cam prost, deci am renunţat. În timp ce mă uitam pe geam, controlorul a sosit pentru a verifica biletele. În momentul în care a intrat în compartiment, un miros de alcool m-a năucit, prima dată am crezut ca mi se pare sau poate vine de la fata care era cu mine, problema era că nu simţisem nimic până atunci. Controlorul s-a apropiat de mine, iar în acel moment mi-am dat seama că el mirosea a alcool, nimic surprinzător, de unde vin eu, în general muncitorii nu îşi pot începe munca până nu sunt „drojdiţi” bine. După ce ne-a verificat biletele ne-a mulţumit şi a plecat, imediat mi-am scos un pachet de biscuiţi pentru că eram flămând, ratasem micul dejun.

În timp ce mâncam, uşa compartimentului s-a deschis, era controlorul, eram curios să aflu ce se întâmplase de a fost nevoit să vină înapoi. Pot să iau loc? a spus acesta cu o calmitate ieşită din comun. Bineînţeles că am spus ca da. S-a aşezat, iar în urmatorul moment fata de lângă mine l-a întrebat dacă se întâmplase ceva sau dacă îl putem ajuta cu ceva. Controlorul şi-a scos un recipient din buzunarul pe care îl avea la piept, spunând, în timp ce îşi ducea recipientul la gura, că are nevoie de o pauză. Eram puţin agitat, aveam impresia că urmăreşte ceva, dar uşor, uşor, am trecut cu vederea, şi am început să îl ignor.

În timp ce îmi „odihneam puţin ochii”, în compartiment s-a auzit un lătrat de câine, prima dată am crezut că aţipisem eu prea rau şi că visam, dar nu era aşa, în compartiment chiar era un câine. M-am uitat spre controlor, dar nimic, acesta stătea și mângâia câinele de parcă totul era ceva normal.

Fata care era cu noi adormise, nu ştiam ce să fac, îmi era frică că dacă îi atrag atenţia poate m-ar fi dat jos din tren, dar din fericire pentru mine câinele a mai lătrat o data şi tipa care era cu noi s-a trezi, iar prima reacţie pe care a avut-o atunci când a deschis ochii, a fost să ţipe cât au ţinut-o plămânii. Trei băieţi care erau pe culoar au venit repede la uşa compartimentului să vadă ce s-a întâmplat, controlorul s-a ridicat şi a început să urle la câine şi să îl lovească cu piciorul. Câinele a luat-o la fugă prin vagon, chiar în momentul în care trenul se pregatea să oprească, iar majoritatea oamenilor din tren voiau să coboare. Bineînţeles, ceea ce a urmat a fost un dezastru, oamenii ţipau, cei mici plângeau de frică, dar numai bine ca trenul s-a oprit şi oamenii au coborât repede de frica câinelui, iar săracul căţel a scapat si el de acel haos. În acea pauză m-am liniştit şi eu, rămăsesem singur, fata plecase şi controlorul îşi luase si el „zborul”. Mi-am scos telefonul să văd cât era ceasul, 10.40 şi eram în Simeria. Primul gând a fost ca nu voi ajunge la timp acasă, şi îi promisesem prietenei mele că la ora 19.00, o să ieşim la un suc. După nici 3 minute, o voce feminină anunţa că trenul va staţiona 2 ore şi 30 de minute. „Ceee? Ăştia îşi bat joc de mine?”, nu îmi venea să cred. M-am dat jos din tren să îmi cumpăr o cafea, m-am gândit că nu are rost să mă enervez. În faţa magazinului, o femeie cu 2 baieţi cam de vreo 10-11 ani, mă implora să îi dau bani pe motiv că nu au mai mâncat de foarte mult timp, am scos 5 lei şi i-am dat. Mă gândeam că şi eu aş fi putut foarte simplu să fiu la fel ca ei. După acest incident m-am dus la magazin și i-am spus vânzătoarei să îmi facă o cafea. Mi-am luat cafeaua şi am plecat să caut o baie. Chiar după colțul clădirii un rom era lângă cei doi copii, pe care îi ajutasem mai devreme cu ceva bani, întrebarea lui a fost “Ați făcut mă ceva azi?”. Trist, sincer să fiu chiar mi-a părut rău de ei la prima vedere, dar asta este.

Simeria arăta dezastruos, ca dupa un război, bănci rupte, mormane de gunoi şi câini care îşi făceau de cap prin staţie. Am ajuns pe un coridor în capătul căruia era baia, când am paşit pragul să intru, am rămas blocat, în acea baie trebuia să te uşurezi jos, şi când spun jos, e jos pe podea. Era un canal micuţ care se scurgea chiar pe mijlocul băii. Imediat m-am răzgândit şi am plecat spre tren, era pentru prima dată când îmi doream să folosesc o toaletă dintr-un tren. Cafeaua o aruncasem în baie, nu mai eram în stare să o beau după acel miros, pe care îl îndurasem. M-am pus să dorm, am zis că poate aşa mai trece timpul, problema a fost că am adormit atât de bine, încât atunci când m-am trezit eram pe Defileu Jiului, am scos repede telefonul să văd cât era ceasul şi am vazut ca trebuia să fi fost ajuns de circa 10 minute. Peisajul era unul superb, munţii erau plini de zăpadă, mă gândeam doar la acel moment când voi ajunge acasă şi îmi voi revedea dealurile satului la fel de albe. În Petroşani, un domn bine făcut, se apropia de compartinemul meu, la piept, sub geacă avea ceva ascuns, „Dacă şi ăsta are alcool la el şi e topit, mă dau jos” mi-am spus foarte agitat. S-a aşezat lângă mine, mi-a spus că îl chema Marius şi a scos ce avea la piept. Am crezut că o luasem eu razna, omul acela avea o pisică sub geacă.

Mă gândeam cum să reacţionez, mi-am zis să mă comport de parcă era ceva normal să mergi cu pisca în tren, aşa că nu l-am băgat în seamă. La un moment dat mi-a pus o întrebare şi am intrat într-o discuţie. Mi-a spus că pisica o găsise în staţie şi că angajaţii aveau grijă de ea de foarte mult timp. În ultima perioadă îl tot bătea soţia la cap că vrea o pisică, aşa că s-a gândit la pisica pe care o avea la muncă. Mi-am scos telefonul şi am început să mă joc. Într-un final am ajuns la destinaţie cu o întârziere de 1 ore si 50 de minute, nu am mai stat să mă gândesc cât de mult am mers, am fost fericit doar că am ajuns în siguranţă acasă.

Imaginea care îmi inunda mintea era una copleşitoare, CFR arăta din ce în ce mai rău, trenurile plini de câini şi pisici, angajaţii alcoolici, gările arătau ca după un bombardament, întârzieri de 2-3 ore, asta este, încercam să mă gândesc că ar fi putut fi mult mai rau.