Gheorghe, omul care și-a descoperit talentul la bătrânețe

Gheorghe Mihuț are 77 de ani și trăiește într-un sat mic din Maramureș. De mai bine de 10 ani se ocupă cu meșteșugul popular, mai exact produce sticle de băutură în interiorul cărora introduce cu migală bucăți mici de lemn prelucrate de el, la final rezultând un obiect în interiorul sticlei, acesta diferind în funcție de preferințele clienților.

,,Îi greu, da’ mi-i drag să le fac!’’,

a mărturisit Gheorghe în timp ce introducea atent ultima bucată de lemn în sticla la care lucra.


Gheorghe se consideră un om simplu de la țară, cu frică de Dumnezeu, care lucrează pentru a aduce bucurie celor care aleg să îi cumpere sticlele la care lucrează cu dedicație și multă răbdare.

L-am găsit pe Gheorghe în satul Șurdești din Maramureș, în atelierul său modest în care muncește. Am întâlnit un bătrân cu păr cărunt și fire albe în sprâncene. Mâinile muncite țineau atent bucățile mici de lemn, însoțite de un tremur adus de trecerea anilor.  Ridurile adânci de pe frunte și cearcănele accentuate de sub ochi spuneau parcă povești vechi și transmiteau înțelepciune.

În ceea ce privește munca meșteșugului popular pe care o practică în această etapă a vieții sale, aceasta este realizată cu multă pasiune, însă nu toată viața sa a avut norocul de a face lucruri care îi umplu inima de bucurie.


,,Nu am știut că o să ajung în viața asta să realizez lucruri făcute de mâna mea, și să le fac din plăcere.’’

ÎNCEPUTUL VIEȚII, MARCAT DE GREUTĂȚILE DIN ACELE TIMPURI

În tinerețe Gheorghe a fost șofer și transporta minereuri și alte materiale de la mina Cavnic, ducându-le în orașul Baia Mare. Uneori trebuia să muncească și noaptea, nefiind o muncă ușoară. Cu toate acestea se bucura că putea munci pentru familia sa.

Este căsătorit de 50 de ani cu Mărtuca, și spune că a cucerit-o printr-o glumă, căci ,,așa se făcea atunci’’. Povestește că în tinerețea sa, băieții mergeau în fiecare seară în vizită la câte o fată din sat, iar la plecarea fiecăruia, aceasta trebuia să iasă să îl conducă, în acel moment având ocazia să se cunoască mai bine. Astfel îsi alegeau fetele bărbații cu care vor face nuntă. Așa s-a întâmplat și în povestea celor doi. Gheorghe povestește că într-o noapte, la o oră târzie a decis să meargă cu alți tineri din sat acasă la cea care urma să îi devină soție, însă el nu știa încă acest lucru. Spune că ceilalți băieți au pus paie de iarbă uscată pe el, și în glumă Gheorghe a aprins un chibrit, pe care Mărtuca a sărit să îl stingă, în acel moment el prinzând-o în brațe. ,,Dacă mi-ar fi spus cineva atunci că fix ea o să-mi devină soție nu aș fi crezut.’’

COPILĂRIA

Lui Gheorghe îi strălucesc ochii cel mai tare atunci când vorbește despre obiceiurile din tinerețea și copilăria sa, ducându-le dorul și povestindu-le cu melancolie și fericire în glas. A povestit că atunci când era copil umbla cu colinda prin sat, aceasta fiind bucuria Crăciunului. Copiii primeau în acea perioadă pomene de la gazde, drept răsplată pentru colinda lor. Pomenele erau niște pâini făcute la cuptor și împletite de femei în diferite forme. După ce colindau la câteva case, nu mai aveau cum să își ducă pomenele, acestea fiind prea multe și grele, astfel lăsându-le la câte o casă din sat până în ziua următoare, când se reîntorceau după ele. Gheorghe a povestit ca în acele vremuri copiii colindau cu bucurie, însă azi pomenele au fost înlocuite cu bani, copiii de azi devenind tot mai interesați de căștig, nu de bucuria de a umbla cu colinda în seara de Crăciun.

L-am întrebat cât este de greu să realizeze sticlele cu forme din lemn introduse în ele. A explicat că durează o zi întreagă să termine o singură sticlă, pentru întregul proces fiind nevoie ca acesta să își sculpteze fiecare bucățică de lemn și formă pe care urmează să o introducă în interiorul unei sticle, după care verifică forma finală care urmează să se afle în sticlă, după verificare o demontează, urmând ca fiecare bucățică de lemn să fie apoi introdusă cu un cârlig în interiorul sticlei, până rezultă obiectul final dorit. Unii clienți vin la atelierul său pentru a-și lua sticla finalizată, însă Gheorghe participă și la diferite târguri și expoziții unde se vând obiecte tradiționale. ,,Prefer să le vând mai ieftin decât să mă întorc înapoi acasă cu ele.’’

La plecare l-am lăsat pe Gheorghe în atelierul său, unde muncind în liniște a reușit să își descopere talentul de a crea lucruri la o vărstă la care credea că a realizat tot ceea ce poate realiza un om într-o viață. Bucuria de a da naștere unor obiecte îi dau încă, în ciuda vărstei puterea de a realiza o activitate care presupune multă răbdare, atenție și devotament, acestea dar și dragostea pe care o pune în munca sa putându-se observa în fiecare detaliu și sticlă pe care o realizează.