蒸気波 – V A P O R W A V E, UN STIL COMPLET MORT? – 完全に死んでいない
– INTRODUCERE –
Vaporwave este, pe scurt, o mișcare artistică contraculturii care alternativ îmbrățișează și critică capitalismul, care a luat naștere pe la începutul anilor 2010. A creat la originea sa (treptat) o audiență pe last.fm, reddit și 4chan și mai apoi s-a extins pe YouTube, Tumblr și pe Bandcamp (unde încă dăinuie ambiguu).
– Stilul Vizual –
Din punct de vedere vizual, vaporwave reunea subcultura anilor ’70 și ’80 cu glitch art, design grafic timpuriu, busturi romane, obsesia pentru piesajele tropicale și cultura japoneză.
Un alt element specific pentru vaporwave este o manieră tipică de a scrie cu spațiu între literele cuvintelor, mai ales când vine vorba de cuvântul A E S T H E T I C S.
Dar partea mai deosebită a vaporwave-ului este genul muzical (care nu e chiar un gen muzical, dar asta voi aborda mai pe la final), așa că în continuare voi vorbi despre istoricul muzical al vaporwave-ului.
– un (nu așa) scurt istoric –
第一章 ORIGINI ȘI (PRIMUL?) APOGEU
Vaporwave își are originile, din punct de vedere al teoriei muzicale într-un concept numit plunderphonics – orice tip de muzică creată prin alterarea unei înregistrări audio deja existente care duce la o compoziție muzicală originală.
Termenul a fost folosit prima dată de către John Oswald în eseul său Plunderphonics, or Audio Piracy as a Compositional Prerogative, în care sugerează că însăși piesele ar trebui tratate drept o formă de instrument muzical. Însuși Oswald a avut mai multe track-uri în care alterase piese ale altor artiști, dar deoarece la începutul Internetului era mai ușor să fii acuzat de abuzarea drepturilor de autor, creațiile sale au fost arse.
Practic, vaporwave s-a născut din fuziunea a două albume diferite cu două stiluri diferite: Chuck Person’s Eccojams Vol. 1 de către Daniel Lopatin figurând sub aliasul Chuck Person și Far Side Virtual de către James Ferraro.
Mixtape-ul lui Lopatin conținea o serie de hituri ale anilor 80 ale căror tempo a fost redus, piesele tăiate pe fragmente reamestecate și repetate de-a cursul melodiei. El a descris totul ca fiind o simplă glumă, deși a devenit în acel moment un mic fenomen al Internetului.
Albumul lui Ferraro s-a folosit de tematici precum globalizarea globalizarea și cultura internetului pentru a da naștere unei ode optimiste, cu un sunet digitalizat închinate unei lumi care se află într-o continuă schimbare.
E argumentabil că modul în care s-a născut vaporwave e asemănător cu cel al trap-ului: pornind de la tehnica chopped and screwed. Aceasta este o metodă de remixare preluată din rap, care constă în a încetini tempo-ul unei piese, de a sări peste anumite porțiuni ale melodiei și în general de altera piesa prin diferite acțiuni.
Oricum, revenind la nașterea vaporwave, cele două stiluri ale albumelor premergătoare au fost îmbinate în cadrul unui album numit Floral Shoppe, lansat în 2011 sub aliasul Macintosh Plus de către muzicianul Vektroid. Albumul era o sinteză a mai multor piese din anii 80, soul și funk, cu un tempo redus, fragmentate și rearanjate. Faptul că albumul a devenit oarecum popular a dus la crearea unei mici nișe de piață pentru oricine ar fi fost interesat de astfel de compoziții.
De pe acel album, piesa リサフランク420 / 現代のコンピュー ( Lisa Frank 420 / Modern Computing ) a avut parte de foarte multă popularitate și apreciere, a devenit un fel de „imn” al culturii vaporwave și a dus la formarea unei mini-meme în comentariile de la videoclipul de pe YouTube al piesei.
リサフランク420 / 現代のコンピュー include piesa It’s your move de la Diana Ross, încetinită, alterată care se repetă pe anumite fragmente (precum versul It’s all in your head) timp de vreo 7 minute.
În momentul de față, pentru cititor, probabil, vaporwave ridică (conceptual) niște întrebări etice legate de muzică: „să furi” piesa altcuiva pe care o alterezi într-o anumită măsură înseamnă tot artă? Ei bine, la un moment dat compozitorul Igor Stravinsky a argumentat că „Artiștii buni copiază, artiștii grozavi fură”, iar în aceeași tonalitate poetul John Milton spunea că „Plagierea are loc doar dacă munca obținută nu este mai bună decât originalul”. E discutabil dacă リサフランク420 / 現代のコンピュー e mai bun decât originalul, dar Macintosh a făcut ceva original în acel moment. Asta dovedește pe de altă parte că nu contează câtă teorie știi ca muzician, ci cum o resimte cel care ascultă muzica (fenomenologia muzicală). Ceea ce explică de ce azi o persoană tânără mai degrabă ascultă I love it de Lil Pump & Kanye West față de Simfonia nr 6 a lui Piotr Ilici Ceaikovski.
Și într-adevăr, este o experiență foarte diferită să asculți ce a făcut Macintosh față de originalul lui Diana Ross. Există și un termen folosit care descrie o caracteristică a acestor piese vaporwave: Hypnagogia ( = halucinații hipnagogice) care se referă la etapa de tranziție de la starea în care ești treaz la cea în care dormi. Având în vedere studiul fenomenologiei muzicale, ea nu caută să analizeze teoretic o piesă/gen (nici n-ai avea cum la vaporwave, e echivalentul unui troll face muzical), ci mai degrabă să afle cum și de ce?
第2章 PRIMA PURIFICARE ȘI PRIMELE VARIETĂȚI
În timp, practica de a crea astfel de melodii a devenit una destul de comună printre adolescenții de 15 – 17 ani și (evident) prin 2012, vaporwave era considerat a fi pe moarte, din cauza unui model de „sunet ideal” pe care toată lumea a încercat să-l obțină. Iar stagnarea în sunet a unui gen, care nu evoluează, care nu cunoaște variații în timp, duce la moartea sa.
Însă, prin 2013, vaporwave a trecut printr-un fel „purificare”: mai multe albume lansate care imitau vaporwave la început de drum, dar care erau lipsite de tematici uzate, precum capitalismul și nostalgia anilor ’80. Acest nou trend în crearea de vaporwave a pornit de la un producător underground cunoscut drept Skeleton, care lansase un album omonim în 2010.
Vaporwave-ul creat de Skeleton reprezintă o variație care sună mai „fantomatic”, lipsită cumva de „suflet” și nu la fel de „primitoare” ca primele piese ale acestui gen. A fost de asemenea, o influență pentru mulți artiști care voiau să contrazică ideea că vaporwave e lipsit de varietate.
O altă varietate care a redefinit genul vaporwave, este vaportrap, al cărui pionier este Blank Banshee. Blank Banshee a adăugat elemente de trap pe piese new age și a avut chiar și un turneu în Europa și America de Nord numit „The Mega Tour” în 2017.
Tot în acest stil se încadrează și VAPERROR, un alt producător underground care folosește sunete de calculator pentru a crea melodii ritmate care sună diafan și imaginar. Acesta a lansat în 2014 un album ceva mai cunoscut Mana Pool.
Un alt artist japonez Infinity Frequencies care a a adus schimbări genului vaporwave a lansat în anii 2013-2014 trilogia Computer: Computer Death, Computer Decay, Computer Afterlife.
Albumele sunt practic o compilație de fragmente din piese care se repetă aparținând genului Muzak (i.e. muzica de lift).
Echo Virtual, un alt artist anonim, a creat la începutul lui 2013 un album numit Atmospheres 第1, ale cărui piese originale imitau un sunet caracteristic canalelor care prezintă vremea.
Un impact asupra genului l-a avut și Dream Catalogue, un label care sugerează că scopul vaporwave nu ar trebui să fie ironia sau capitalismul, ci să spună o poveste. [Dream Catalogue are puțin peste 140 de albume lansate care expun vise melancolice și o stare de escapism către o lume ce nu există, lipsită de izolare și singurătate.]
Astfel a apărut 슈퍼마켓Yes! We’re Open de la 식료품groceries, o colecție de sample-uri pe care le-ai auzi de obicei într-un magazin sau supermarket, dar care sunt alterate cu un scop narativ de a exprima monotonie și static într-o lume care e într-o continuă schimbare.
第3章 Noi variații și alte subgenuri
În cele din urmă, vaporwave a evoluat în mai multe subgenuri datorită mai multor artiști care recreau conceptul de vaporwave, dar se concentrau pe un singur aspect al genului. Un astfel de subgen este future funk, care s-a născut prin 2012 în contextul în care artiștii creau piese foarte ritmate, dar cu anumite caracteristici de vaporwave. A devenit un gen de sine stătător când un artist cunoscut drept Saint Pepsi a lansat în 2013 albumul Hit Vibes.
O compilație de hit-uri pop ale anilor 80, remixate, Saint Pepsi punea accent pe tobe și bass și pe refrenuri ce se repetau.
Obsesia genului cu tematica consumerismului încă nu se terminase în acel moment totuși, acest lucru fiind observat în subgenul mallsoft
Inspirându-se din stilul Muzak și folosind reverb, mallsoft imita ambientul muzical dintr-un mall sau cel puțin suna de parcă piesa compusă ar fi fost înregistrată într-un mall. Un album reprezentativ pentru acest subgen este Hologram Plaza de către Disconcious, în 2013.
Un alt subgen care a evoluat din vaporwave este oceangrunge, care aducea laolaltă seapunk (un alt fenomen al Internetului născut pe Tumblr) și grunge.
Acest subgen a avut o soartă ceva mai nefericită, reprezentat de foarte multe lansări de albume saturate cu ironie, dar de o calitate redusă. Un singur album a fost conceput mai serios, mai calitativ și anume Storm Memories de Sea Dogs. Conceptul seapunk era de a mima valurile oceanului și de a recrea estetica rock-ului alternativ din anii ’90.
第四章 Metavaporwave(-ish) și Concluzii
În 2014, pe Dream Catalogue a apărut unul dintre cele mai controversate albume în librăria sa: Floral Shoppe 2, produs de The Darkest Future.
Datorită confuziei cauzate, artistul a argumentat că a vrut să ducă vaporwave într-un punct atât de îndepărtat al experimentalului, încât să devină ceva ce nu poate fi ascultat, să creeze un fel de estetică a urâtului, un fel de meta-vaporwave, o ironie a ironiei și o critică post-modernistă a criticii post-moderniste.
În cele din urmă, pornind chiar de la „inima” vaporwave-ului, vaporwave nu e doar un gen muzical, ci chiar post-muzică, care utilizează melodii pe post de instrumente. În acest context, termenul „post-” sugerează că deși folosește o parte din metodele standard de a crea muzică, vaporwave a renunțat la altele pentru a aduce inovații.
Albumul-esență al stilului vaporwave Floral Shoppe se vrea înlocuit de un album-concept distopic 2814 produs de telepath.
Toate piesele sunt originale, folosind acorduri de pian, sintetizatoare inspirate de filmul Blade Runner și un bass care iese în evidență.
Prin acest gest, artiștii vor să pună accentul pe faptul că vaporwave nu e o simplă glumă ci o formă legitimă de artă care cochetează cu inovația.
„E vaporwave mort?” – Eu aș spune că nu, dar depinde ce așteptări ai când spui vaporwave. Dacă te referi la acel format inițial, mult mai memetic și în stilul Floral Shoppe, atunci da, oarecum. Dar din punctul meu de vedere, vaporwave nu se limitează doar la asta și are potențial suficient să aducă mai multă inovație în ceea ce e.
Pe de altă parte e mort, din moment ce procesul de „purificare” al vaporwave a fost greoi (3 – 4 ani). Inovația și reînnoirea genului a durat ceva timp și poate fi considerat mort din moment ce poate unii fani obișnuiți cu vechiul stil și-au pierdut interesul în vaporwave.
Deși, în ultimă instanță, având în vedere însăși natura vaporwave-ului, voi spune că e varianta muzicală a pisicii lui Schrödinger.