Cum să resuscitezi un oraș

În tot acest tumult politic, social și economic în care se scaldă România, în timp ce milioane pleacă dezamăgiți, se mai găsesc și câțiva oameni care încă luptă pentru ceva ce a fost mereu neglijat. Educația.

Sunt puțini. Și cei mai mulți de curând au împlinit 18 ani. Unii sunt încă minori. Cu toate că e vacanță însă, s-au strâns în a treia zi după Anul Nou la Toplița, la o cabană cu scopul de a face planurile pentru 2019. Vor să decidă care proiecte vor aduce un impact pozitiv în comunitatea lor târgumureșeană și vor să decidă democratic și pe merit, cine va coordona proiectele ajunse tradiționale organizației FACEM.

E dimineață și cheia e înghețată în ială. Miroase a pâine prajită și ceai negru cu portocale. E un zgomot amorțit și multă forfotă, în căutarea lingurițelor. Câteva cearcăne sunt mai sunt mai obraznice decât altele, dar au fost rapid intimidate de geamul deschis, o melodie Manu Chao zgomotoasă și miros de cafea 3 in 1. Sesiunile de leadership și project management sunt gata să înceapă. Marian va fi chair-ul conferinței. A făcut asta de multe ori, public speaking, team building, team management. Știe cam ce ar vrea să spună, tocmai de aceea nici nu se grăbește. Bea ceai și mai rezolvă una-alta din ce avea de făcut.

Dacă nu e, faci

Pănă să străbată țara din Focșani până la Toplița pentru a ajuta alți liceeni să-și creeze condiții de dezvoltare și educație, Marian e trebuit să treacă prin patru ani de liceu, nenumărate alte proiecte, eșecuri, nopți nedormite, formulare completate pe ultima sută de metri, revelații și realizări.

La Forbes Heroes Junior a vorbit despre educație și comunități, în calitate de tânăr cu viziune și secretar executiv al departamentului de educație și comunicare al Consiliului Național al Elevilor. Toată experiența acumulată ca președinte al Consiuliului Județean al Elevilor din Vrancea l-a făcut să realizeze că-și dorește să facă și mai mult decât a făcut în anii anteriori. Nu pentru el, ci pentru niște idealuri despre care se întreabă deseori cum se nasc și cum pot crește în așa fel încât să fie atât de determinat mereu să schimbe ceva, să ajute.

În clasa a VII-a, pentru că avea foarte mulți prieteni la liceu, în clase mai mari, a descoperit că dincolo de învățăturile din banca sălii de clasă, mai există și alte moduri de învăța. Non-formale. Aflase că există un așa numit Consiliu Școlar al Elevilor și că puteau să candideze toți elevii de clasa a VII-a și a VIII-a.

”Cred că întotdeauna am avut cumva o frustrare că nu-mi găseam locul nicaieri. Nici la olimpicii elitiști, nici în zona oamenilor foarte sociali petrecăreți, nici în grupul celor pasionați doar de scoală și atât. Nici în cel al iubitorilor de jocuri video. Un fel de oaie neagra. Nici sport nu făceam mult, nu mergeam cu ceilalți acolo la Păunești City. Întotdeauna am simțit că e nevoie de ceva în plus față de ce mi se oferă. S-a trezit ceva în interiorul meu, a fost o chestie intuitivă. Mă gândeam că aveam atâtea idei, voiam să fac atât de multe. De exemplu, să facem ziua în care să ne schimbăm profii.” ”

Nu prea știa cum se face o candidatură, dar mama era acolo să ofere răspunsuri și feedback-uri la întrebările entuziasmate ale fiului ei. Marian nu a fost ales pentru nicio funcție, însă, cu toate astea, a continuat intuitiv să caute, să se intereseze, să descopere, cu caracteristica atitudine pozitivă și gânduri ambițioase.

”Pe când ne întoarcem din Galati, deja ne făceam planuri despre candidaturi de președinte și vicepreședinte în CJE”

Cu multă energie, nerăbdare și fără niciun fel de coordinator, coordonare, Marian se apucase rapid, între timp, de organizarea primului eveniment. Un Christmas Ball caritabil pentru elevii de clasa a V-a.

”Am mers noi copii de clasa a 8-a după sponsorizări prin Adjud. Am primit prăjituri și am închiriat o cantină. Și am făcut probe pentru copiii ăia și am prezentat balul.  Am vorbit chiar și pentru grafică cu un prieten de-al meu de la Ploiești și mi-a făcut un super afis.”

Clubul de psihologie de joi, prima conferința de tineret la Galați din a8-a și primul drum entuziasmat de întoarcere au fost hotărâtoare pentru tot ceea ce a urmat în viața lui Marian. Știa că se poate implica mai departe, în liceu, și aflase de la colegii mai mari și că poți să călătorești toata vara prin proiecte, conferințe, tabere, workshop-uri și în același timp să faci ceva cu scop. A primit și mai multă motivație și avânt după ce s-a întors de la primul forum al tinerilor – organizat de Consiliul Național al Tinerilor din România.

Cu tot acest avânt și fugă stoică către ceva mai mare, necunoscut încă, a ajuns pe holurile liceului, în clasa a 9-a, împrăștiat printre toate oportunitățile în care se implicase, ghidat de dorința de păși pe urmele colegilor mai mari. Așa cum își promisese în gimnaziu, se afla deja în Consiliul Județean al Elevilor. Orice alergător știe că o cursă are obstacole și oricine știe că Harap Alb l-a învins pe Omul Spân trecând prin probele maturizării.

Așa transformase Marian experiența neplacută în CJE într-o resursă, după ceva vreme după ce și-a dat seama că toate acele vorbe grele și un stil de leadership nepotrivit venite de la președinta din acea vreme, au fost doar niște piedici, care în fapt, l-au avansat mult mai repede. Micile răni provocate în urma piedicilor le-a tratat cu un an de proiecte și când a încetat să mai șchiopăteze, Marian a prins și mai mult avânt.  

Astfel, în a 10-a, ca un Mario care tot crește înghițind bănuți, tot acest avânt, toata forța dobândită, a fost îndreptată spre a crea în Focșani o comunitate de elevi care să conștientizeze, de fapt, că dacă orașul nu are posibilități, înseamnă că acestea trebuie create.

Vocea câtorva, drepturile tuturor

Ca un bulgăre de zăpadă împins din vârful unui deal abrupt, ritmul vieții și dificultatea proiectelor creșteau. Retrospectiva SUPER – Festivalul de Filme Făcute de Adolescenţi a fost probabil primul proiect organizat în totalitate independent care a reușit să umple o sală întreagă de liceeni.

Marian a reușit să organizeze proiectul singur.  A adus filme la cinematograful din centrul orașului și în 10 zile, și cu ajutorul lui George Roșu, pe care-l abordase cu inocență, multă determinare și speranță, a strâns toți tinerii orașului care ulterior i-au fost și membri de echipă.

”Eram plin de energie și heirup și cred că cumva toată chestia asta s-a transmis la cei din jur, iar în 10 zile toți au ajuns să se întrebe ce naiba e SUPER în Focșani. Și făceam tot felul de postări, gifuri… Am înnebunit tot social media. SUPER a fost cel mai mare eveniment independent, eveniment făcut în 10 zile, pe Facebook era găzduit de Marian Ignat, nicio entitate. Lumea-și făcea poze cu posterele din liceu. În ziua evenimentului, toată sala de 300 de locuri era plină. Nu-mi venea să cred.”

A funcționat ca un motoraș de motivație și energie. După ce a văzut că e capabil, în totalitate și fără îndoială să miște ceva în comunitatea lui, s-a înscris ca și coordonator în proiectul GROW, pentru educația non-formală a tinerilor. În același timp, organiza toate evenimentele la nivel județean, din funcția de președinte CJE, în vacanțe mergea la conferințe, voluntaria la festivaluri și evenimente prin țară și încerca uneori să împartă toate acestea cu profilul lui de mate-info.

În scurt timp, toată această fugă a devenit o cursă de viteză. A urmat prima Adunare Generală cu Consiliul Național al Elevilor, proiectul Excepționalii al Școlii de Valori, AMC Fest (târg de voluntariate și oportunități), din nou GROW, Balul Balurilor, organizat de CJE și TTC (conferința de pregătire a coordonatorilor GROW).  Înnecat în deadline-uri, informații, rezultate, numere, voluntari și probleme logistice, în ciuda lipsei de somn și deși sulfa greu, Marian a continuat să alerge. Era împlinit.

După ce și-a rostit cuvintele de bun găsit și bun venit, Marian a continuat cu un discurs degajat despre reguli, un energizer și o sesiune de training despre project management. La conferință a fost chemat de prieteni din alte proiecte naționale, iar acum vor să unească toate ideile și inițiativele.

De fapt, el a fost chemat ca să inspire și să ofere mentorat. Știe că acolo unde există dorință de dezvoltare și educație, inițiativă și idei, se poate face orice. Liceenii mureșeni vor să organizeze proiecte de artă pentru oraș, campanii de reciclare și reducere a consumului și cluburi de hobby-uri.

Cu toții vor să facă mai mult. Vor să creeze, să se implice și să aibă un impact în comunitate. Au aceleași țeluri și aceeași vârstă. S-au strâns la cabană ca să discute, să planifice. O mână de liceeni cu idei și energie zgomotoasă în priviri și gesture, cu minte ageră de lideri.