7 FELURI În care suntem manipulaȚi fĂrĂ sĂ Știm

În curând se va apropia ziua în care toți românii vor realiza ca au nevoie de o tigaie cu 30% redusă, sau de o mulțime de lucruri inutile, ziua ce poartă numele de “Black Friday”. Nu suntem experți, dar ne putem da seama că acei oameni nici măcar nu au nevoie de acea tigaie, dar conceptul de “Black Friday” îi face să creadă ca și-o doresc.

Pornind de la această idee, vor fi prezentate alte 8 tehnici prin care suntem manipulați fără să știm, în mod constant.

1. SUPERMARKET-URILE

Supermarket.

Supermarket-urile sau Hypermarket-urile sunt liderii manipulării oamenilor, toate lucrurile din interiorul acestora fiind pregătite în așa fel încat să te convingă să cheltui cât mai mult.
Primul lucru cu care avem contact de fiecare dată când intrăm într-un astfel de magazin este strălucirea din obiecte, oamenii fiind atrași într-un mod subconștient de obiectele strălucitoare, din această cauză mall-urile și magazinele se folosesc de acest truc într-un mod excesiv.
De asemenea, la intrarea în orice supermarket, este prezent raionul cu fructe, legume, flori si alte obiecte din această categorie, ce ne induce o stare de prospețime, de curat, ce va rămane alături de noi până la produsul pentru care am venit de fapt să îl cumpărăm. Dar până să ajungem la acel produs, vei fi nevoit să te plimbi prin tot magazinul până îl găsești, și să îl cauți minute bune, petrecând astfel cât mai mult timp în magazin, poate așa vei mai cumpăra și alte obiecte de care nu ai nevoie, cum ar fi o tigaie redusă cu 30% cu ocazia de Black Thursday.

2. 5 lei si 90 de bani

99 de bani.

Vrei să cumperi o bere la pet care este 5,90 lei ? Cea mai bună afacere. Vrei să cumperi aceeași bere la pet care este fix 6,00 lei ? Exagerat, mult prea scump.
Este o metodă veche, dar care aparent încă funcționează. Chiar dacă cu toții realizăm în mod conștient că 5 lei și 90 de bani înseamnă de fapt 6 lei, în mod subconștient e altă poveste.
Creierul nostru nu este făcut să gândească prea mult în cifre, de aceea un preț cu 9 în coadă ne poate pune în dificultate, de aceea un preț de 5,90 poate reprezenta echivalentul a “5 lei și ceva”, chiar dacă de fapt înseamnă 6 lei. Sunt realizate o mulțime de studii, care dovedesc că asemenea tehnică ne poate face să uităm câți bani am cheltuit. De exemplu, 3 pâini care costă 2 lei bucata, știm că va costa 6 lei, dar 3 pâini care costă 1,90 lei fiecare? Este puțin mai greu să ținem socoteala.

3. BACșișul în restaurante

Bonus.

Exista un moment care te va deprima în momentul în care iei cina în oraș alături de familie, sau pur și simplu ieși la o bere cu prietenii, iar acel moment este atunci când vine nota de plată.
Atunci când comandăm, ne simțim liberi, fericiți și nu ne gândim încă la bani, lucru ce ne determină să cumpărăm acel meniu mai scump, sau încă o porție de papanași cu extra topping de ciocolată, dar momentul în care vine nota, ne confruntăm cu realitatea financiară dură. Acest lucru ne face să fim mai atenți la ce comandăm, iar restaurantele știu acest lucru.
Din acest motiv, restaurantele îți oferă un mic bonus alături de nota de plată, fie un desert din partea casei, o felie de pepene sau o bombonică. Studiile arată că acest simplu gest face ca bacșișul să crească considerabil, de până la de 3 ori mai mult, pentru că le oferă clienților senzația de apreciere, să se simtă mai bine în legătură cu experiența lor la restaurant și să aprecieze servirea mai mult.

4. promovarea cu ajutorul femeilor perfecte

Femeie perfectă.

La televizor, în ziare, știri sau afișe stradale, este imposibil să nu fii bombardat de imagini cu femei sexy, perfecte. Aceste imagini în peste 90% din cazuri sunt procesate digital cât mai mult, pentru a ascunde orice imperfecțiune și pentru a crea o femeie irezistibilă.
Din păcate, acest fenomen are urmări negative pentru societate, deoarece ni se induce ideea ca o femeie perfectă trebuie să fie precum cele afișate în publicitate, corpuri ce sunt aproape imposibil de obținut pentru majoritatea populației.
În momentul în care realizăm că suntem departe de a deveni imaginea perfectă, intervin ei: brand-urile de cosmetice, creme de piele, vopsea de păr, haine de firmă, brand-uri ce au doar de câstigat de pe urma naivității populației.
Această tendință afectează în mod direct și bărbații, aceștia căutând femeia perfectă exact ca în reclama aceea de la televizor, astfel reclamele, muzica, filmele și pornografia devin tot mai savuroase decât o femeie reală, asta însemnând profit pentru numeroase brand-uri.

5. clickbait-ul

Clickbait.

“Această cremă de piele părea una obișnuită, dar rezultatul folosirii acesteia de o femeie de 80 de ani te va lăsa cu gura căscată!!”, “Studiile au aratăt că dacă mănânci această legumă de 3 ori pe zi, vei reuși să înlături toate bolile!” sau “Acest condiment utilizat de toti românii în fiecare zi în bucătărie te poate ucide pe tine și pe întreaga ta familie!” sunt câteva exemple de titluri irezistibile, pe care oricine ar fi tentat să apese. Aceste titluri sunt bazate pe concepte psihologice și pe slăbiciunile oamenilor pentru a-i face cât mai curioși, pentru a atrage cât mai multe click-uri și vizionări, în urma cărora vin bani.
Aceste titluri sunt de cele mai mult ori exagerări sau speculații, devenind de multe ori mult prea dubioase.

6. COLA VS PEPSI

Coca-Cola vs Pepsi

S-au făcut numeroase experimente pe această rivalitate, oferindu-le oamenilor 2 pahare de suc, unul cu Cola, iar celălalt cu Pepsi, dar eliminând eticheta care să specifice care este care. Când au fost întrebați care este mai bun, evident, Pepsi a câștigat de fiecare, spunând ca acesta este mai bun, iar când li s-au dat aceleași pahare, dar de data asta menționând brand-ul de la care vine fiecare băutură, Cola a fost votat ca fiind mai bun.
Deși în mod obiectiv, Pepsi este mai bun, mintea noastră nu funcționează mereu în mod obiectiv. Coca-Cola este o companie mai mare, iar datorită marketing-ului mult mai bun, mintea noastră asociază produsul ca fiind mai bun, exact cum și în magazine, când de exemplu mergem să cumparam lapte, avem tendința să cumpărăm produsul de care am auzit la televizor sau î-n reclama aceea cu fata sexy.

7. mcdonalds

McDonalds

McDonalds este renumit pentru marketing-ul lor manipulativ, mai ales acela care este folosit asupra copiilor, în care sunt atrași cu zâmbete, baloane, jucării și tot felul de obiecte, care să îi facă să devină de mici consumatori fideli ai restaurantului.
Totuși, o strategie importantă a companiei constă in mărimea porției, pe care McDonalds a introdus-o pentru prima dată. În 1960, hamburgerii erau cu 500% mai mici decât cei din prezent, dacă cineva dorea mai mult, trebuia să își mai cumpere o porție. Dar prin anii 70′, când vânzările au început să scadă, deoarece nimeni nu mai revenea pentru o a doua porție, McDonalds a introdus porțiile medii sau mari, în care se oferea din start practic 2 porții de mâncare.
Astfel, s-a normalizat ideea de a mânca mult mai mult decât îți trebuie, prin comandarea din start a unei porții mari, în loc de 2 mai mici pe parcurs, schimbare ce a făcut din brand-ul McDonalds unul dintre cele mai mari din lume.

Bibliografie:

https://www.cracked.com/article_19833_the-7-sneakiest-ways-corporations-manipulated-human-behavior.html
https://www.post-gazette.com/businessnews/2006/12/17/99-cent-pricing-hooks-shoppers/stories/200612170184h
http://scholarship.sha.cornell.edu/cgi/viewcontent.cgi?article=1129&context=articles
https://en.wikipedia.org/wiki/Cola_wars#Pepsi_Challenge
http://www.lifed.com/10-sneaky-ways-supermarkets-trick-you-into-spending-more-money
https://www.nytimes.com/2008/06/27/opinion/27aamodt.html?_r=2&
https://www.bbc.com/news/uk-wales-34213693