Top 7 cele mai bune spitale din lume
Dintre toate industriile care se dezvoltă și capătă amploare atât din punct de vedere tehnologic, cât și din punct de vedere economic, medicina ocupă un loc foarte important. Cât de departe ai merge știind că poți oferi familiei tale, celor dragi sau chiar și ție, o îngrijire medicală de înaltă calitate? Această postare te va ajuta să îți faci o idee despre condițiile și calitatea sistemelor de sănătate ce îți pot fi oferite.
- Clinica Mayo- Rochester, SUA
Clinica Mayo face parte dintr-o rețea de spitale recunoscute ca având cele mai excelente sisteme de sănătate. Aceasta furnizează pacienților, de peste 150 de ani, asistență medicală completă și se află, de asemenea, în topul primelor 20 cele mai bune spitale din America. Având centre în Arizona, Florida și Minnesota, precum și alte peste 19 spitale în cinci state, sistemul său de sănătate tratează mai mult de 1, 3 milioane de persoane anual.
2. Clinica Cleveland, SUA
Clinica Cleveland a fost recunoscută în topul celor mai bune spitale din lume în cadrul U.S. News & World’s Report. Încă din anul 1995, aceasta deține cel mai bun program de sănătate pentru inimă. Alte specializări medicale din cadrul acestei clinici au fost recunoscute în cadrul primelor 5 cele mai bune specializări.
În numele empatiei, al satisfacției pacienților și al angajării angajaților, programul „Experiența Clinicii Cleveland” a fost introdus în 2010 pentru a continua construirea unei baze puternice de îngrijitori dedicați îndeplinirii misiunii Clinicii Cleveland de a pune pacienții pe primul loc.
3. Spitalul General, Singapore
Spitalul General din Singapore, fondat în 1821, este în prezent cel mai mare sistem de sănătate național, având peste 1 milion de pacienți anual. Spitalul General din Singapore este un spital vechi multi-profil, cu două secole de istorie, o instituție non-profit, cu o lungă tradiție de asistență medicală de specialitate pentru locuitorii din regiune. A obținut titlul pentru excelență în îngrijirea medicală, sloganul său fiind “Patients. At the Heart of All We Do.”
4. Johns Hopkins, SUA
Spitalul Johns Hopkins este localizat in Baltimore; acesta primește anual peste 3 milioane de pacienți. Spitalul deține peste 40 de locații de îngrijire a pacienților. Tot numele de Johns Hopkins îl poartă și cea de-a doua școala medicala din SUA, după Harvad- Universitatea de medicină Johns Hopkins.
Românul Florin Şelaru este profesor-asistent la Spitalul şi Universitatea Johns Hopkins. Este specializat în gastroenterologie şi, în paralel cu activitatea clinică, face cercetare fundamentală în domenii precum diagnosticul şi terapia personalizată a cancerului.
5. Charite, Germania
Spitalul universitar Charite este situat in Berlin, Germania și are 13.700 de angajați care se ocupă de peste 1.000 de proiecte ce se focusează pe starea pacienților și evoluția stării lor de sănătate. Charite s-a specializat pe domeniul biomedicinei, investind în laboratoare cu sisteme biotehnice și susținând diferite proiecte ce vizează convergența dintre tehnologie și medicină.
6. Spitalul General Massachusetts, SUA
Spitalul General Massachusetts este singurul spital din America recunoscut pentru evoluția tuturor 16 specializări medicale, de către U.S. News.
“Ne angajăm să oferim îngrijire de cea mai înaltă calitate și de cea mai mare siguranță posibilă pentru fiecare pacient”, declară staff-ul spitalului.
7. Spitalul General Toronto, Canada
Spitalul General Toronto este centrul cel mai bine finanțat din întreaga țară și prezită cel mai mare centru de transplant din America de Nord. Este, de asemenea, spital de predare pentru Universitatea din Toronto, conducând astfel diferite cercetări în domeniul transplantului, realizând multe premiere, printre care un transplant triplu de organe, care a avut loc în anul 2015.