Dumitru Sofonea a fost cojocarul satului în care mi-am petrecut copilăria. Iubit și admirat de toți oamenii satului Drăguș, Dumitru Sofonea a preluat “afacerea” tatălui său, renumit pentru cojoacele făcute pentru domnia sa, Regele Mihai I. Nici Dumitru Sofonea nu s-a lăsat mai prejos. În 2015 a fost numit „tezaur uman viu”, de către UNESCO, iar acum moștenirea sa este dusă mai departe de către fiica sa cea mare, Maria Sofonea.
Cojocăritul există în familia Sofonea de cel puțin două generații, iar după recenta moarte a cojocarului Sofonea, copiii săi îmbrățișează acum această meserie. Deși sunt 5 copii, Maria Sofonea spune că, în principal, ea se ocupă de costume populare și de pieptare, chiar dacă cu toții se pricep să brodeze.
“Lucrez 40 de ore pe săptămână”
Bunica îmi mai povestea adesea, că nu e ușor să confecționezi un costum popular. E nevoie de foarte mult timp și răbdare, pe lângă îndemânare și talent. Iar doamna Sofonea poate confirma acest lucru. Ea susține că lucrează toate weekend-urile și toate vacanțele. Dar, mai adăugăm cam 2-3 ore zilnic și ajungem la un total de 40 de ore pe săptămână, timp acordat doar cojocăritului, în condiițile în care trebuie să își facă timp și pentru propriul job, pentru că “Nu se poate trăi doar din afacerea aceasta de familie”.
Deși profitul câștigat de pe urma acestei afaceri nu este exagerat de mare, clienții și turiștii se arată încântați de zona turistică și de produsele din micul magazin din interiorul centrului meșteșugăresc: “Sunt persoane care vin direct aici pentru a-și realiza un costum popular de Drăguș, după ce au aflat despre activitatea noastră, de pe site-urile de socializare. ”
Chiar dacă oamenii continuă să viziteze acest muzeu, și unii își doresc să aibă acasă propriul lor costum popular, doamna Sofonea nu este încă la fel de cunoscută ca și tatăl său, la nivel national și internațional. Ba mai mult, ea spune că nici nu și-ar dori acest lucru. Importantă e arta, și nu persoana, până la urmă.
Iar un asemenea set de valori, care promovează tradiția, este important să ajungă și la generațiile viitoare. Cât despre fiicele doamnei Sofonea, chiar dacă nu sunt niște practicante, ci doar admiratoare ale muncii mamei lor, ele nu ezită să își dea cu părerea sau să facă mici modificări pentru a finaliza unele lucrări. Timpul e prețios, mai ales pentru cei tineri.
“Nu mai facem artă doar de amorul artei”
În zona turistică Sâmbăta de Sus-Drăguș, există multe proiecte finanțate prin fonduri europene, precum Pensiunea Miruna, Aventura Parc Drăguș, Pârtia de schi Casa Zmeilor și acest centru meșteșugăresc Casa Cojocarului. Muzeul a apărut ca “un fel de necesitate”, căci pe măsură ce cojocarul Dumitru Sofonea și soția sa îmbătrâneau, cei 5 copii ai lor au decis că ar trebui să scoată din gospodărie acest meșteșug. Și astfel, au pus bazele unui muzeu, pe care l-au decorat ca pe o gospodărie țărănească, alături de care funcționează și un mic magazin.
Vizitatorii, spune doamna Sofonea foarte încântată, sunt mereu fascinați nu numai de aceste costume populare, ci și de întreaga zonă turistică din jur. Ca urmare, feedback-ul nu poate fi decât unul pozitiv. În general, oamenii admiră foarte mult, în special cei care vin ca să învețe să brodeze pe piele. Dar majoritatea persoanelor care au văzut măcar o dată un costum popular din Drăguș, rămân surprinse de combinația ciclam-albastru:“Li se pare uimitor că aceste două culori complementare pot funcționa atât de bine împreună! ”
În ciuda aprecierilor primite, doamna Sofonea nu participă, decât din maximă obligație la activități culturale, pentru că, spune ea, nu îi permite timpul, în primul rând, iar mai apoi, aceste activități nu aduc bani,“ și nu mai facem artă doar de amorul artei”.
Cum se confecȚionează un costum popular
Până acum, am văzut că toată lumea se oprește, dacă nu să și cumpere, măcar să admire portul tradițional de Drăguș. Dar oare care este exact procesul de confecționare al unui pieptar, pentru care doamna Sofonea își dedică 40 de ore săptămânal?
Întregul procedeu mi-a fost povestit, iar eu voi încerca să explic cât mai simplu acest proces:
Prima dată, când o oaie moare sau este tăiată, se tunde și i se îndepărtează pielea. Ea se lasă în sare, timp de două zile, după care sarea este înlăturată, iar pielea se lasă la uscat. Mai apoi, se duce la “argăsit” (tăbăcire). Pentru a înmuia pielea, se folosește tărâță de grâu și apă. Iar apoi urmează o ultimă curățare. Realizarea modelelor de pe cojoc, ocupă de asemenea, mult timp. De exemplu, pentru crearea unei singure floricele, este nevoie de aproximativ 50 de împunsături de ac. Așadar, un cojoc se coase în 3-4 luni.
Pe de altă parte, o ie, țesută în război, cu tot cu dantela de pe mâneci, se coase în aproximativ o lună, iar un costum popular complet este realizat în cel puțin 1 an de zile.
Un asemenea proces de prelucrare, are și un preț pe măsură. În funcție de complexitatea modelului, un pieptar costă între 2000 și 6000 de lei. Prețul unui costum popular complet poate ajunge și la 10000 de lei.
Doamna Maria Sofonea mi-a mărturisit și că ar dori să înceapă o colecție personală și să brodeze mai puțin pentru doritori.
Pieptare tradiționale de Drăguș 
Pieptar tradițional pentru femei 
Pieptar tradițional pentru bărbați
“Bunicul a studiat 6 ani”
Maria Sofonea a mai spus că bunicul ei a studiat 6 ani arta broderiei și a avut și ucenici. Nu e de mirare, la cât de spectaculos arată portul popular al Drăgușului. Deși acasă am propriul meu costum popular, primit de la bunica mea, nu pot spune că l-am purtat de foarte multe ori. Îmi place să îl admir, mai degrabă decât să îl port, mai ales pentru că știu cât de greu se coase un astfel de costum. Durează ani de zile. Dar și prețul e pe măsură! Ia nu e tocmai ușoară, iar pieptarul e foarte gros, e îmblănit. Vara nu e chiar o plăcere să porți un astfel de costum popular, fie că ești fată sau băiat. Iarna în schimb, e numai bun!
Doamna Sofonea mi-a demonstrat că nu este imposibil să te ridici la nivelul așteptărilor, iar dumneaei depune multă muncă pentru a menține vie această moștenire ce i-a fost transmisă.