România de departe: viziunea unei tinere arhitecte

„Eram cam sătulă de învățământul românesc. Îmi doream ceva mai la obiect, mai canalizat pe ce îmi place să fac.”

Simina Marin a studiat arhitectura la University College London. Și-a dorit să se desprindă de mentalitatea închisă a sistemului românesc, ambiția ei purtând-o dintr-un colț al lumii în altul. După ce a absolvit facultatea, a lucrat în Elveția, apoi în New York și a revenit pentru o scurtă perioadă la Londra. Acum este masterand la Harvard și își dorește să atingă un nivel de maturitate profesională, care să îi dea puterea să schimbe lucrurile în țară.

M-am întâlnit cu Simina în fața blocului în care locuiesc părinții ei. Am văzut-o de la distanță cum mă caută dezorientată cu privirea. De când a revenit acasă în vacanța de iarnă, nu reușește să își folosească telefonul pentru apeluri în rețeaua din România. Am pornit împreună spre locul în care urma să-mi povestească despre viața ei, într-o cafenea situată la parterul unui complex de magazine inaugurat prin luna noiembrie a anului 2019. Traversând parcarea, coada de la drive thru care nu părea că se mai termină și aglomerația de la KFC – deschis tot în noiembrie – ne surprinde pe amândouă. Începem să discutăm despre cum am crezut toată copilăria că la noi în oraș se va face mall „abia când vom pleca la facultate.”. Iată-ne aici, dar mall încă nu s-a deschis. Ne amuzăm copios pe seama acestui subiect și ne continuăm drumul spre Juba Café.

Intrăm în cafenea și ne oprim la bar să comandăm. Simina cere un Flat White și vorbim despre varietatea meniului, poate mult prea bogată comparativ cu ofertele altor cafenele din oraș. Ajungem în sfârșit la masă, unde urma să ascult cu fascinație poveștile Siminei. Aventura ei a început în 2014, la UCL (University College London), și continuă astăzi în America, la una dintre cele mai longevive universități din lume – Harvard.

Începuturi

Simina s-a născut și a crescut într-un oraș mic din România, cetatea de scaun a vechilor voievozi: Târgoviște. S-a hotărât că vrea să plece din țară abia în timpul liceului, dar a știut încă din gimnaziu că vrea să studieze arhitectura.

„Îmi plăcea mult să desenez și eram bună la mate.”

În clasa a 9-a și a 10-a și-a dorit cel mai mult să studieze în Danemarca „am flirtat mult cu Danemarca și țările nordice”, dar în clasa a 11-a s-a hotărât că vrea să studieze în UK și a început să facă pregătire la arhitectură.

Situat la numai 90 de km de Târgoviște, Simina mergea cu microbuzul de două ori pe săptămână la București, unde fiecare ședință de pregătire intensă dura câte 8 ore. Făcea exerciții diverse, „de la ornamental (studiu al unei naturi statice) până la perspective construite și geometrie descriptivă”. A continuat pregătirea pentru examenul de admitere al Facultății de Arhitectură din București până la sfârșitul clasei a 12-a, chiar dacă știa deja că nu își dorește să studieze acolo. Își amintește că era un domeniu nou pentru ea, care aducea provocări pe care nu le mai întâlnise până atunci. „A fost categoric o bază esențială pentru următoarele etape. Acolo am cunoscut-o pe una dintre prietenele mele cele mai bune de acum.”

Experiența cu pregătirea pentru arhitectură i-a întărit însă dorința de a pleca din țară, pentru că era sătulă de învățământul românesc.

Peste 6 mii de studenți pleacă anual

Conform unor date preluate de Edupedu în ultimele două decenii numărul tinerilor care aleg să studieze în străinătate s-a dublat.

Harta interactivă prezintă date legate de numărul studenților români ce studiază în străinătate.

Numărul studenților români care studiază în afara țării a depășit pragul de 35 de mii. Cei mai mulți dintre aceștia au optat pentru Italia (8.813) și pentru universitățile din Regatul Unit (8.102), conform UNESCO. În comparație, numărul studenților din România a scăzut, de la 900.000 în anul 2009, la 400.000 în anul universitar 2019-2020.

Golurile din sistemul românesc

Simina povestește că facultatea din UK este foarte liberală și interdisciplinară. A învățat să analizeze comportamente, stări și obiceiuri umane. Făcea design „din interior spre exterior”, în funcție de nevoile umane. 

„Te învață să analizezi cum trăiesc oamenii și să transformi asta în arhitectură – lucru pe care școala din România nu îl face.”

Când a plecat din țară, a așteptat ceva nou, dar i-a fost greu să se adapteze schimbării. Spune că majoritatea colegilor ei de la UCL făcuseră liceul în UK. Consideră că pentru ei a fost un avantaj, deoarece, în ultimii doi ani preuniversitari, școala le-a permis să se axeze pe materiile pe care își doreau să le studieze mai departe, în facultate. Ceea ce a constituit un mare avantaj în procesul lor de adaptare. În schimb, Simina venea dintr-un sistem închis, în care era nevoită să învețe pentru o grămadă de materii care nu îi stârneau interesul. Un sistem în care a trebuit să memoreze texte pe de rost pentru „examenul maturității”, frustrare întâlnită adesea în rândul tinerilor care se pregătesc pentru Examenul de Bacalaureat.

Sistemul românesc de învățământ produce pe bandă analfabeți funcțional. Rezultatele testelor PISA din 2018 arată că 44% din populația României suferă de analfabetism funcțional, un procent în creștere comparativ cu anul 2015.

Simina își amintește că partea cea mai grea când a ajuns la Londra a fost să renunțe la toate obiceiurile pe care le avea și la personalitatea despre care simțea că mare parte din viață i-a fost definită de sistemul românesc.

„[La facultate] totul era foarte legat de cum gândești tu. Și e greu să îți dai seama cine ești când ieși dintr-un sistem unde cam totul ți se dă pe tavă.”

Departe de casă

I-a fost greu să se adapteze și din punct de vede social, pentru că mergea într-o țară în care nu mai fusese decât o dată – când a dat interviul pentru admiterea la facultate. O țară unde se simțea acaparată de șocul cultural, pentru că totul era pe dos.

„Până în momentul ăla nu a mai trebuit să îmi fac prieteni așa deodată. Nu cred..” Face o scurtă pauză de două secunde, se uită peste umărul stâng la peretele alb și pare că se gândește profund la un răspuns. „Da… nu mai fusesem niciodată plasată într-un alt loc, așa pur și simplu, luată și pusă acolo. A fost un proces foarte rapid de maturizare primul an de facultate. Am fost privată de majoritatea responsabilităților când eram aici [acasă]. Nu-mi amintesc să fi făcut mare brânză.”

După ce a trecut perioada de adaptare, pentru Simina lucrurile au devenit mai ușoare din punct de vedere al adaptării sociale. În schimb, la școală era din ce în ce mai greu, primea din ce în ce mai multe proiecte la care trebuia să lucreze. În facultate s-a luptat constant cu dorința de a veni acasă și obligația de a-și termina temele pentru la școală. A învățat însă mai bine cum să-și organizeze timpul când a început să lucreze.

Elveția

După ce a absolvit facultatea, a lucrat timp de un an la una dintre firmele ei preferate: Herzog de Meuron. Mutându-se în Basel, un oraș mult mai mic și pitoresc decât Londra, Simina s-a simțit mai aproape de casă în Elveția. S-a lovit de provocări noi și a învățat care sunt limitele impuse de lumea reală. Povestește că în școală nu știa niciodată când să se oprească din lucrat, șocul fiind cu atât mai mare când a început primul job în domeniul pe care îl studiase. În facultate învățase cum să producă mult, dar la muncă totul era pragmatic și constrâns de aspecte financiare.

„A fost interesant să realizez că, într-un fel, când începi să lucrezi o cam iei de la început.”

În Elveția a lucrat la diferite proiecte, cel mai mare fiind însă reabilitarea unui complex istoric din Rusia – Badaevskiy Brewery. Îmi povestește despre responsabilitatea pe care a primit-o și aspectele de care a trebuit să se ocupe în cadrul proiectului. În clădirea care i-a fost repartizată urma să renască o berărie.

Ia o scurtă pauză din a povesti și îmi cere telefonul pentru a-mi arăta poze cu complexul respectiv. Nu găsește exact ce își dorea, dar îmi prezintă o clădire similară și spune râzând: „Tot ce se întâmplă în Elveția e foarte privat.”

Mărturisește că a fost o muncă copleșitoare inițial, că a avut de rezolvat multe aspecte din punct de vedere logistic. Îmi dezvăluie cu mândrie că primul ei proiect se află acum în construcție și cum „clădirea aia pur și simplu mi-au dat-o pe mână. Primul meu proiect…”

New york city

Următoarele 5 luni și le-a petrecut lucrând la o firmă aflată peste ocean, la 6000 de km distanță de Basel. „Firma asta se întâmpla să fie competitorul firmei din Elveția. Astea sunt două firme care mi-au plăcut mereu.”

Experiența din America a fost destul de diferită de ce întâlnise în Basel, cele două firme aflate în competiție având abordări complet diferite.

„Pot să zic că m-am simțit cel mai confortabil în New York. Pare că ești parte dintr-un mecanism important acolo. Pare că contribui la ceva, chiar dacă ești un mic pion. E o experiență interesantă să trăiești în New York.”

efect domino

Perioada de tranziție dintre Elveția și America a însemnat pentru Simina și luarea unor decizii importante. În Elveția vorbise cu mulți oameni care studiaseră la Harvard și care i-au insuflat ideea că ar putea să facă asta. „Am rămas cu ideea undeva, in the back of my mind, stinsă, dar cumva prezentă.”

Spune că a fost o sincronizare plăcută să se mute în New York în perioada respectivă, unde a cunoscut și mai mulți oameni care studiaseră la Harvard și că a avut timp să cunoască lucrurile „din interior”. Nu definește decizia de a studia în State ca pe un ideal pe care l-a avut dintotdeauna, ci ca pe un ”efect domino”, care s-a produs în urma tuturor experiențelor prin care trecuse până în momentul respectiv.

Își amintește că a fost un proces dificil. Timp de un an și-a pregătit aplicații specifice pentru 5 univeristăți din SUA și a învățat pentru un examen „teribil” – cum a ales ea să-l numească. A avut deadline în seara de Revelion, la sfârșitul anului 2018 și a așteptat 3 luni cu emoție până la sosirea rezultatelor.

„O explozie de satisfacție”

În luna martie a anului 2019, Simina a început să primească, pe rând, răspunsuri de la MIT, Harvard, Yale, Columbia University și Princeton.

„Am intrat la toate. Nu mă așteptam. A fost o perioadă frumoasă din viața mea, două săptămâni în care chiar m-am simțit fericită. Am simțit că toată munca din ultimii ani chiar a adus ceva. Deși a fost multă plăcere în momentele mici cumulate pe drum, atunci s-a simțit ca o explozie de satisfacție.”

Înainte să înceapă să studieze la Harvard, s-a întors pentru încă 6 luni la Londra, unde a lucrat la o firmă pentru care nu mai dezvolta proiecte pentru clădiri comerciale, ci avea contact direct cu persoane fizice, experiență cu care nu se mai confruntase în trecut.

harvard

Simina consideră că a ajutat-o foarte mult să se mute dintr-o parte în altă și să interacționeze cu cât mai multe tipuri de oameni. Spune că, la job-urile pe care le-a avut, fiecare persoană știa foarte bine lucruri diferite și că oamenii erau deschiși să te învețe și să învețe. Comparativ cu facultatea, unde toată lumea se axa pe aceleași lucruri, la muncă a trecut printr-o etapă în totalitate nouă, parte din procesul ei de maturizare profesională.

Consideră că s-a maturizat foarte mult din anul I de facultate până acum, că a învățat cum să se adapteze mai ușor și că fiecare tranziție prin care a trecut de atunci a devenit din ce în ce mai puțin apăsătoare. Cea mai mare frică a ei este plafonarea și i-ar plăcea să lucreze, în viitor, la un proiect pentru oameni și nevoile lor.

La Harvard, însă „e un alt tip de greu. E un tip de greu probabil impus și de mine. Am învățat multe, am alte standarde. Până la urmă trebuie să te împingi puțin. Să faci puțin greu din ce ai. Altfel nu rezolvi nimic.”

Simina recomandă tuturor tinerilor să-și împingă limitele și să tindă către o experiență multiculturală. „Cred că trebuie să ai mereu o direcție care nu e foarte individualistă.” I-ar plăcea să se întoarcă în țară, dar numai când atinge un grad de maturitate care să îi permită să facă o schimbare majoră în sistemul pe care l-a urât atâta timp și de care a reușit să se detașeze, imediat cum a avut ocazia.