„Îmi pare rău, mă dau bătut. Moldova R.I.P. Pașaportu-n dinți CTRL ALT DELETE” – așa sună versurile lui The Motans – o concluzie la care ajung zilnic mii de moldoveni, cetățeni ai unei țări, în care „părinții plâng pe skype, iar buneii cresc nepoții”. Lipsită de speranță pentru un viitor mai bun în propria țară, am luat și eu decizia să plec imediat ce termin școala, să plec oriunde în lume.
Decizia am luat-o încă de la 12 ani, mai mult din cauza că așa era moda: să pleci oriunde, căci mai rău decât în Moldova nu există. Toată lumea pleca, pe căi legale sau ilegale, cu speranța la un trai mai bun pentru ei, pentru familiile lor. Odată ce am crescut, am conștientizat faptul că, pe lângă modă, pe lângă sărăcie, țara noastră are o multitudine de alte probleme. „A trăi într-un stat capturat politic, corupt, unde persistă cumătrismul, unde nu poți avea încredere în medicină, poliție și justiție e inacceptabil”, mi-am zis eu. Astfel, cu inima frântă, am plecat la Cluj, pentru a începe viața de la 0.
Moldova după ’91
Din păcate, odată cu deschiderea hotarelor în anul 1991, când Republica Moldova și-a obținut independența față de Uniunea Sovietică, a început emigrarea în masă a populației. Rând pe rând, moldovenii decideau că e timpul să plece. La început oamenii emigrau pentru a crea un viitor mai bun copiilor lor. Așa s-a ajuns că fiecare persoană are un părinte, un unchi, o mătușă, o soră, un frate, care îngrijește vreun bătrân prin Italia sau lucrează la construcții în Rusia (sau cum zic ai noștri „la stroică”). Cu timpul, au început să plece și tinerii la studii peste hotare, rămânând în ultimii ani universitățile cu peste 1000 de locuri libere la buget. Această problemă devine tot mai gravă pe zi ce trece, pentru că, după cum cânta Carla’s Dreams, „suntem zeci, chiar sute de mii… oameni liberi, ce-și doresc simplu, viitor mai bun pentru copii”.
Numărul celor plecați și cauzele emigrării
Pe zi ce trece, diaspora Republicii Moldova crește, iar numărul populației rămase în țară se micșorează. Conform Biroului Național de Statistică, la momentul Recensământului din 2004, 273.056 persoane locuiau în afara țării, dintr-un total de 3.383.332 persoane, adică 8,07% din populația țării. Conform datelor de la Recensământul din 2014, populația stabilită în afara țării era de 282.909, dintr-un total de 2.801.079 cetățeni, adică 10,1% din populația țării, iar Serviciul de Informații și securitate al Republicii Moldova estimează că de la 600.000 la 1.000.000 lucrează în afara țării. Acest lucru afectează foarte multe economia țării. Deși există și persoane care, din diverse motive, revin acasă, numărul acestora este mai mic decât cel al emigranților. Spre exemplu, în 2018 în țară s-au întors 110.000 de oameni, dar au plecat 160.000. Cei mai mulți emigranți preferă ca destinație Rusia (bărbații) și Italia (femeile).
Conform lucrării „Populația Republicii Moldova în contextul migrațiilor internaționale”, realizat de către V. Moșneaga, Mohammadifard GH., L.Corbu-Drumea, cauzele principale ale emigrării sunt următoarele:
Am discutat cu 4 persoane, care, din diferite motive, au decis să apuce drumurile străinătății, pentru a afla ce i-a determinat pe aceștia să-și părăsească țara, familia, prietenii și să înceapă o viață nouă la mii de km de casă.
Visul german
Vladislav Dascălu este un tânăr de 22 ani, care se află în Germania de 3 ani. Vlad a plecat imediat după ce a terminat școala, angajându-se ca șofer de tir. Încă de mic copil, Vlad visa să plece în Germania și, odată ce i s-a ivit această oportunitate, nu a stat nici o clipă pe gânduri. Fiind întrebat de ce a preferat să lucreze, în loc să urmeze o facultate (ceea ce inacceptabil în Moldova), acesta a răspuns
„Am ales să lucrez mai de tânăr, ca respectiv la 30-40 de ani să am un venit bun, să am careva bani în conturi, pe care să-i pot investi în ceva”,
menționând că, urmând o facultate, ajungi la 30 ani fără a avea vreo realizare în viață, în afară de diploma de facultate.
Vlad a mai menționat că, deși îi place viața în Germania, are momente când regretă că nu este alături de familie și prieteni, dar nu regretă faptul că a plecat din țară. S-ar întoarce în Moldova, afirmând că
„Răspunsul la întrebarea asta e «da» la toate persoanele, care au plecat din țara lor, inclusiv moldoveni, români sau aceeași sirieni, turci, oricare. Gândurile acestea persistă, dar uitându-te la țara ta cum se dezvoltă… n-are practic niciun viitor cu conducerea actuală, cu mentalitatea actuală a oamenilor, cu absolut tot”.
Liber să fii tu
Valeria Palanciuc este studentă în Olanda la media creativă și tehnologia jocurilor. Aceasta a hotărât că își va părăsi patria încă pe când era copil, după prima călătorie în afara țării. Timp de 10 ani a avut ca scop principial continuarea studiilor peste hotare. A ales să își urmeze calea anume în Olanda, pentru oportunitățile pe care această țară le oferă legat de artele vizuale – oportunități care în Moldova nu există. Un alt motiv important, care a determinat-o să plece, este faptul că:
„Mentalitatea moldovenească mă respinge total, nu mă simțeam liber să mă exprim. Mereu am fost o fire mai artistică, iar asta nu era înțeles de nimeni. În viziunea colegilor și profesorilor mei, dacă nu aleg ceva tipic, cum ar fi economia sau business-ul… parcă arta nici nu ar fi un domeniu, o alegere… Mă simțeam oaia neagră.”
Moldova o descrie ca pe o țară depresivă, cu oameni sumbri, unde nimeni nu-ți zâmbește, unde e foarte dificil să fii o persoană pozitivă. să reziști sub acea presiune și stres. Vorbind despre Moldova, își amintește de etichetele puse de profesori, de divizarea societății. Pe de altă parte, despre Olanda spună că este o țară frumoasă, curată, cu oameni pozitivi și politicoși, unde simte că poate fi ea însăși.
„În Moldova mereu mă simțeam judecată de cum mă îmbrac, cum mă comport. Mă temeam să spun ceva liber, fără să am frica de a fi luată în derâdere. Aici mă simt mult mai liberă, profesorii îmi sunt niște prieteni, foarte înțelegători, colegii la fel mereu îmi dau o mână de ajutor, dacă simt nevoia.”
Valeria nu s-ar întoarce să locuiască în Moldova, dorind să-și creeze un viitor în Olanda, o țară în care vede perspectivă.
”Nu regret deloc că am plecat, dar duc lipsa. Duc lipsa în primul rând a persoanelor, deoarece, în viziunea mea, casa e reprezentată de persoanele dragi.”
„La început totul este greu”
Elina Codreanu este stabilită în Canada deja de 9 ani și jumătate. Aceasta avea o situație financiară stabilă, activând ca jurist. Cu toate acestea, ea menționează că
„Dacă în țară erau condiții bune de lucru și trai, niciodată nu plecam departe de casă, familie și prieteni”.
După ce s-a căsătorit cu un cetățean al Canadei, a emigrat în Montreal. Din păcate, căsătoria nu a fost una fericită, iar în urma divorțului, ea a trebuit să-și reia viața de la 0, într-o țară unde diploma de facultate nu îi era recunoscută și fiind mamă a unui copil de 2 ani. Elina a început de jos, făcând curățenie în instituții și curățând fructe în supermarket-uri. Ulterior, aceasta s-a angajat ca model și manechin la o compania canadiană de haine, unde ulterior a ajuns să devină manager de mijloc. Despre dificultățile prin care a trecut ea spune următoarele:
„Pentru orice emigrant ajuns într-o țară străină este foarte greu, totul este nou, limba vorbită, cultura, stilul de viață, mentalitatea oamenilor. La început totul este greu: să-ți găsești un loc de munca, să găsești un medic de familie e practic imposibil s.a. ”
Cu toate acestea, Elina ne mărturisește că toate eforturile au meritat, pentu a ști că poate avea încredere în ziua de mâine, întrucât nu vede absolut niciun viitor în Republica Moldova, nu vede vreo posibilitate de a schimba ceva. Acasă revine odată la câțiva ani și doar pentru a-și vizita familia.
„ Singurul lucru care îmi lipsește aici este familia. Dacă aveam familia mea aici, nu mă întorceam niciodată în țară.”
mai dăm o șansă?
Povestea lui Ion Zgîrcu începe încă din copilărie, când a plecat împreună cu părinții în România, mai întâi în Târgu Ocna, iar mai apoi în Ploiești. După absolvirea Colegiului Național „I. L. Caragiale” din Ploiești, a revenit în Republica Moldova, pentru a-și continua studiile la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testimițanu”, despre care ține să menționeze:
„La facultate am dat în România, unde vroiam eu, la UPG la inginerie chimică. Ai mei m-au obligat să dau și în Chișinău la medicină. Am intrat la ambele, dar până la urmă «am ales» farmacia și m-am mutat înapoi în Chișinău”.
Între timp s-a căsătorit și a avut mai multe job-uri în domeniul farmaceutic, dar salariile din Moldova nu ajungeau pentru achitarea ratelor pentru plata apartamentului. Astfel, în timpul masteratului, a luat concediu academic și a plecat în Germania, unde a lucrat la construcții. Despre plecarea în Germania a specificat:
„În Germania am plecat doar cu un scop – să îmi achit apartamentul. Nu a fost un plan de lungă durată”.
Întors în țară, a activat inițial în domeniul jurnalismului, apoi a revenit la domeniul farmaceutic, angajându-se într-un lanț de farmacii. Într-un timp foarte scurt a avansat de la funcția de farmacist cu ture de 24h la șef de farmacie, trainer, membru al departamentului hr, recruiter, iar de un an este șeful echipei de instruire.
„Am în subordine 2 traineri farmaciști și doi traineri produse nonpharma. Am creat platforma de instruire online, am facut strategie de instruire si dezvoltare a farmaciștilor și vânzătorilor consultanți din rețea. Organizăm traininguri pe diferite teme cu angajatii.”
Pe lângă munca la farmacie, doi ani în urmă Ion a decis să facă parte din Congresul Farmaciștilor, unde rapid a ajuns Președintele Farmaciștilor din Republica Moldova, câștigând alegerile față de contracandindatul său cu 120 la 15 voturi.
„Trebuia de ales un nou președinte. Eu nu m-am gândit să îmi depun candidatura în anul acela, nici nu puteam să merg la congres, având o înmormântare în familie, dar, cu o seara înainte, m-a sunat decanul facultății de farmacie și mi-a zis să vin la congres, că mă va propune pe mine în calitate de Președinte.”
După ani trăiți peste hotare, Ion s-a întors în țară și a reușit să-și creeze o viață la care mulți visează, devenind un exemplu demn de urmat. Cu toate acestea, întrebat dacă are în plan să plece vreodată din țară, a răspuns cu la fel de multă dezamăgire ca și ceilalți eroi:
„ Dacă mă gândesc să emigrez? Încă nu. Vreau să mai dezvolt competențe și abilități și să avansez în carieră, dar în adâncul sufletului știu că va veni ziua, când voi pleca, pentru că aceasta țară, cu oamenii din ea, dezamăgesc zi de zi și nu oferă nici o speranță de viitor”.