Copiii. Dragostea pentru ei, iubirea pe care mi-o oferă, îmbrățișările lor. Nu pot trăi fără asta.
Acest răspuns răsună din glasul Dacianei ori de câte ori este întrebată ce anume o motivează să continue susținerea familiilor defavorizate de atâția ani încoace.
Daciana Loi e președinta asociației „Dreptul la viață”, Huedin. Amenajează centre de terapie pentru copii cu nevoi speciale și renovează secții ale unui spital. Coordonează mai multe proiecte caritabile și vine, lunar, în ajutorul a peste 70 de copii. Îndeamnă mereu oamenii spre a dărui celor mai puțin norocoși. Ea nu cunoaște termenul de imposibil.

Născută la Sebeș, județul Alba, a avut parte de o copilărie și o adolescență de vis. Daciana Loi, în vârstă de 47 ani, este profesoară de Tehnologia Informației și a Comunicațiilor la Liceul Teoretic „Octavian Goga”, Huedin, județul Cluj. Iubește copiii, deci își iubește vocația. Când nu este cadru didactic, este o eroină deghizată într-un simplu om care își exploatează la cote maxime una dintre cele mai importante superputeri umane: bunătatea.
Daciana Loi, a cărei acte de voluntariat le urmăream în online de trei ani încoace, mi-a atras atenția din nou. Sau mai bine zis, mi-a făcut inima să salte de bucurie. Postase imagini ce arătau rezultatele unei donații generoase din partea Asociației Umanitare „Dreptul la Viață”: diverse materiale de protecție necesare pe timp de pandemie erau predate Spitalului Orășenesc Huedin. Deși întâmplarea pandemiei a făcut să putem discuta doar prin mediul online, povestea ei a prins contur. Căci esența se află în „fapte, nu vorbe.”
Primul gest mărinimos pe care l-a făcut drept școlăriță se întâmpla în clasa I. Mama ei i-a povestit că, la vremea aceea, Daciana primise un stilou frumos de care era tare mândră: „Pe atunci nu toată lumea avea stilou chinezesc”. Daciana mersese mândră cu acesta la școală, se așeză în bancă, iar, la un moment dat, observă că fetița care stătea în spatele ei și despre care știa că are condiții mai precare acasă, scria cu creionul. Fără a sta pe gânduri, Daciana i-a dăruit stiloul.
Imboldul de a ajuta l-am avut de mică, bunătatea fiind cultivată la noi in familie.
O amintire de-a Dacianei ce i-a rămas puternic impregnată în minte e de pe vremea când a ajuns profesoară la Huedin. Era diriginta unei clase iar într-una din băncile din spatele sălii stătea un elev timid, mai sărăcuț. Cu emoție în glas, Daciana mărturisește că pachețelele cu mâncare, hăinuțele și excursiile plătite pentru acest suflet de copil, în preajma anului 2000, au reprezentat începutul șirului de nenumărate activități de voluntariat destinate bunăstării copiilor.
Prologul oficial al acestei povești începea în urmă cu 10 ani, mai exact prin 2010, când Daciana înființa Asociația Umanitară „Dreptul la Viață”, Huedin. În calitate de președinte al asociației, are alături doi voluntari care o sprijină la fiecare pas.
Lângă mine, permanent, am doi voluntari inimoși, Vincze Timea și Torok Lucian. Împreună suntem o echipă.


În prezent, toate activitățile pornesc de la cele trei proiecte ale Asociației Umanitare „Dreptul la Viață”. „Crăciunei și Crăciunițe” este unul dintre proiecte. Acesta și-a găsit startul ca un grup pe Facebook unde fiecare membru își asumă o donație lunară de 20 lei. Cumpărăturile le achiziționează din aceste sume, la care se adaugă donațiile ocazionale care nu lipsesc niciodată. Persoanele care beneficiază de acest program sunt selectate în funcție de o anchetă socială realizată de însăși Daciana. Ancheta presupune o vizită acasă la familia în cauză.
Îmi doresc, în primul rând, să îi ajut să evolueze, să își depășească condiția. Iar prima condiție e să nu abandoneze școala. De fapt, ăsta e principalul obiectiv: prevenirea abandonului școlar cauzat de sărăcie.
În cadrul aceluiași proiect, este vorba despre fonduri care sprijină nu mai puțin de 70 de copii. Lună de lună, aceștia sunt vizitați, fiindu-le asigurate coșul de alimente, produse de igienă și curățenie. De menționat că activitățile se desfășoară într-un perimetru restrâns, mai exact în zona orașului Huedin, pentru a putea garanta livrarea personală a pachetelor și, implicit, buna desfășurare. În timpul vizitelor, se identifică și alte nevoi, de pildă, materiale de construcții, îmbrăcăminte, încălțăminte, aparate electrocasnice sau chiar probleme medicale. Pasul următor arată cam așa: Pentru orice nevoie depistată, Daciana postează un anunț pe Facebook și nu durează prea mult până când se ivesc „oameni de bine”, care își arată dorința de a ajuta. În plus, fiecare copil este sărbătorit de ziua lui cu cadouri, tort și artificii. Să ne imaginăm bucuria unui copil care nu a avut un tort niciodată…

Un alt proiect de suflet al Dacianei este „Centrul de Terapie pentru Copii”, Huedin. Acesta a fost înființat acum trei ani în clădirea fostei Policlinici din orașul Huedin. Două încăperi au fost complet renovate și amenajate corespunzător. Una este destinată gimnasticii medicale și kinetoterapiei, iar cealaltă pentru alte tipuri de terapie: logopedie, terapie ocupațională, art-terapie.
Toate programele de terapie sunt gratuite, oferite de asociația noastră cu sprijinul voluntarilor specialiști.


Sub denumirea „Din dragoste pentru copii”, al treilea proiect se desfășoară în asociație cu Spitalul Orășenesc Huedin. Daciana a avut grijă ca secția de pediatrie să fie renovată și dotată, urmând ca îmbunătățirile să se extindă spre celelalte secții. De asemenea, Daciana rămâne alături de spital în lupta cu pandemia actuală, susținându-i cu tot ce e posibil. Cu un zâmbet cald și modest pe chip, Daciana spune că toate activitățile de mai sus îi sunt dragi, toate proiectele sunt parte din sufletul ei, toate sunt de dragul copiilor.
Ca orice om, Daciana a întâmpinat obstacole și atitudini ostile în jurul ei. Însă când devine greu, știe clar unde își găsește puterea. Își aduce aminte cum, la ultima Campanie de Crăciun a suferit de dureri insuportabile de spate, umăr și brațe, dar „ copiii îl așteptau pe Moș Crăciun, toți aveau pachete“.
Aproape plângeam de durere, dar nu puteam să îi dezamăgesc. M-am drogat cu calmante și l-am dus pe Moșu’ la ei. Când le vedeam fericirea, uitam de tot. În ei e puterea mea.

În ceea ce privește sentimentele care o încearcă, Daciana s-a auto-educat să fie imună la răutăți, la invidie și frustrări. În schimb, recunoaște că e sensibilă la tot ce înseamnă iubire.
Eu dau iubirea dintr-o singură inimă , dar o primesc înapoi din zeci, poate sute de inimi. E un sentiment senzațional.
Povestea Dacianei sună de parcă tot timpul și l-ar dedica pentru cauzele umanitare. Ceea ce, în mare parte, e adevărat. Însă pe lângă acestea, ea are o familie alcătuită din ea, soțul și fiica ei. Are parte necondiționat de susținerea acestora, deși face des sacrificii din punct de vedere al timpului pe care în mod normal ar trebui să-l petreacă cu ei. Până la urmă, familia e familie și Daciana se bucură de înțelegerea lor. Reușește să mențină un echilibru iar, la finalul zilei când se întoarce acasă, întâmpinarea de către familie e cel mai frumos cadou pentru ea.
În situația actuală afectată de pandemie, Daciana și echipa ei își continuă munca. Însă unele aspecte s-au schimbat. Lipsesc îmbrățișările, jocurile împreună.
Au fost zile când am plecat plângând din fața casei lor. Așteptăm să treacă totul, să ne putem îmbrățișa din nou.
Natura umană ne-a înzestrat cu curiozități de tot felul, iar caracterul acestora nu e mereu pozitiv. Astfel, există multe persoane care pun la îndoială motivele pentru care Daciana face ceea ce face. Ea socotește că nu are timp de stat și de dat explicații și că cei ce vor să înțeleagă motivele reale, înțeleg. Despre cei care nu vor să înțeleagă, consideră că nu au capacitatea sau bunătatea necesare. Până la urmă, Daciana decide să privească mereu partea plină a paharului și să-i observe pe aceia mulți care o apreciază și o sprijină. La rândul lor, acești oameni sunt centrul admirației, respectului și iubirii sale.
Cea mai frecventă întrebare care mi se pune este: Mai reziști? Da, rezist. Copiii sunt puterea mea.
Toate întâmplările relatate duc la gândul că cel mai mare beneficiu îl au copiii. Daciana ține să recunoască faptul că victoriile personale se află în concordanță directă cu câștigurile copilașilor. Și nu este vorba de victorii de ordin financiar.
Da! Cel mai mare câștig este și al meu! Și nu, nu este unul material. Asta nu mă interesează. Câștigul meu este în sufletele care mă iubesc, în iubirea pură și sinceră de copil, în rugăciuni de mamă. Acest câștig nu este cuantificabil material, dar este mult mai mare decât orice avere. Să simți iubirea acestor copii, să simți mânuțele lor în jurul gâtului tău, să le vezi zâmbetele de fericire când te văd, e cea mai mare bogăție. Ne trebuie atât de puțin pentru a fi fericiți!
Determinare materială nu există în niciun membru al echipei. E greu de crezut, dar în timpuri tulburi, Daciana, alături de cei doi voluntari, se află printre puținele persoane care au ajuns la concluzia că cea mai mare avere este satisfacția sufletească.
Motto-ul și crezul ei este:
„Dacă ți s-a dat un vis, ți se vor da și șanse să îl împlinești”(Irina Binder)

Daciana și Irina Binder (autoarea cunoscutei trilogii „Fluturi”) sunt cele mai bune prietene. Își spun surori. De la Irina a pornit prima acțiune umanitară mai mare.
Irina a fost dintotdeauna, este și va fi un model pentru mine.
Daciana Loi este o visătoare. Mereu visează să facă ceva pentru copii. Și mereu acel vis se împlinește.
surse foto: Facebook