Călătoria lui Matei, rămas fără job în plină pandemie

Oamenii nu au luat lucrurile în serios, asta a fost cea mai mare problemă. La serviciu, nu ne dădeau voie să lucrăm de acasă, deși Spania declarase epidemie.

Matei a avut primul contact serios cu străinătatea în clasa a 11-a, când a studiat un an în Germania. După liceu, a studiat dreptul în UK, la City University of London. În noiembrie 2019 s-a mutat la Madrid, pentru a lucra ca jurist pentru Ryanair. Guvernul Spaniol a interzis concedierea angajaților în timpul pandemiei de Coronavirus. Această decizie a venit însă prea târziu pentru Matei. Rămas fără job, s-a întros în țară, iar primele două săptămâni le-a petrecut în carantină instituționalizată.

PANDEMIE

Organizația Mondială a Sănătății a declarat Pandemie de Coronavirus la data 12 martie 2020. Covid-19, virusul care ne-a afectat pe toți în mod direct și care ne-a schimbat radical viețile, a făcut primele victime în China. Următoarele cele mai afectate țări au fost Italia, Spania și Iran.

În România, primele cazuri de Coronavirus au fost confirmate abia la sfârșitul lunii martie. La momentul respectiv, 800 de mii de români se reîntorseseră acasă din Diaspora. Piața muncii este puternic afectată. În ultima lună, peste două sute de mii de români și-au pierdut jobul, iar un milion au intrat în șomaj tehnic.

Românii au fost puternic afectați de epidemia din Spania și Italia. Unul din trei români din Diaspora locuiește în Italia (peste un milion), iar Spania este casa a peste 500 de mii de români. Pe locul 2 se află însă Germania, depășind 680 de mii.

În prezent, pe Matei îl leagă ceva de toate aceste trei țări. Povestea lui începe însă la Târgoviște, orașul în care s-a născut și a copilărit.

un început anevois

În copilărie, pe Matei l-a marcat cel mai tare atunci când sora lui mai mare a plecat pentru prima dată de acasă, în clasa a 11-a.

Ea era singurul meu prieten cu care ieșeam și vorbeam. Nu aveam alți prieteni cu care să îmi petrec timpul în cartier. A plecat fix înainte de ziua mea de 11 ani.

Deși în clasa a 8-a Matei a plecat într-un schimb de experiență tip Erasmus în Belgia, primul lui contact serios cu învățământul din afară a fost tot în clasa a 11-a, când a aplicat pentru două programe de studiu în străinătate. HMC Scholarship oferea 5-7 burse elevilor români pentru a studia la o școală din Regatul Unit. Cei selectați erau repartizați la licee din Anglia, Scoția, Isle of Man și două școli britanice din Spania. Matei a aplicat pentru programul respectiv împreună cu unul dintre cei mai buni prieteni ai săi. Acesta a primit o bursă pentru un an de studiu în Scoția. În schimb, Matei nu a fost selectat.

Am fost frustrat și supărat. Pentru YFU (n.r. Youth For Understanding), a doua mea opțiune, înscrierile deja se terminaseră. Când am ajuns acasă de la școală, le-am spus alor mei vestea proastă și m-am închis la mine în cameră. Nu îmi mai doream să vorbesc cu nimeni.

Izolarea între cei patru pereți care l-au privit pe Matei crescând nu a durat însă foarte mult. În aceeași zi, un apel telefonic de la Teo – sora lui mai mare – avea să îi schimbe parcursul școlar și personal din următorul an. Aceasta l-a anunțat că cei de la YFU și-au prelungit perioada de înscriere. Cu același program plecase ea în Germania, în urmă cu șase ani.

Am avut o singură zi la dispoziție să duc la bun sfârșit tot ce aveam nevoie pentru înscriere. Am pregătit o grămadă de documente și o aplicație de vreo 60 de pagini.

De data aceasta, efortul lui Matei nu a fost în zadar. A fost chemat la interviu, unde a trecut prin alte două etape de selecție. La Casa de Cultură Friederich Schiller din București îl aștepta o comisie cu întrebări foarte bine pregătite. Deși era un copil timid, circumstanțele i-au dat curajul de a lua inițiativă și de a demonstra că merită să fie el cel selectat.

Primul interviu a fost la comun cu alte trei persoane. Ne-au întrebat cum am reforma un anumit sistem, de ce oportunități am profita în țara gazdă, cum am reacționa într-o anumită situație dată. Nimeni nu zicea nimic. Pentru prima dată în viața mea, am luat inițiativa. Când știi că depinde de ceva prestanța ta, îți schimbi comportamentul.

La interviul de grup, întrebările au fost adresate în română. Totul a mers bine, Matei era mulțumit de răspunsurile lui. În seara aceleași zi însă, dezamăgirea avea să se instaleze iarăși în sufletul adolescentului de clasa a 10-a.

[La interviul individual] am intrat într-o cameră mare, în care erau așezate, undeva în mijloc, 3 scaune goale. Comisia de evaluare mi-a spus să iau loc unde vreau. M-am așezat în mijloc. În fața mea erau 5 persoane. Din spate, mă priveau directorul YFU, președintele YFU și vicepreședintele asociației. În cele din urmă, a venit prima întrebare.

Comisia i se adresase în germană. Matei a rămas blocat. Inima a început să îi bată din ce în ce mai tare. Își dorea foarte mult să obțină o bursă pentru un an de studiu în Germania, dar la momentul respectiv nu stăpânea la fel de bine limba ca acum. A întrebat persoanele care îl evaluau dacă au spus ce a înțeles el, iar din acel moment interviul a continuat în română.

Emoția se resimțea și de cealaltă parte a ușii, pe holul unde Matei era așteptat de părinții lui. Când a ieșit din sală, i-a găsit pe aceștia discutând cu o profesoară de limba germană.

Aveam sufletul cât un purice. Profesoara aștepta să îi spun cum m-am descurcat. „M-au întrebat în germană și am răspuns în română”.

În acel moment, ultima speranță pe care o mai avea Matei a fost spulberată.

Vai.. cum să faci așa ceva? Păi n-ai nicio șansă. Îmi pare rău că ați bătut drumul și tu și ai tăi degeaba până aici, la București.

cuvintele profesoarei, așa cum au fost redate de Matei

Profesoara de germană nu a avut însă dreptate. La câteva săptămâni, tatăl lui Matei a primit un apel telefonic care l-a determinat să își invite fiul, pentru prima dată, la o discuție serioasă.

Abia ajunsesem acasă de la școală. Tata îmi zice „Matei, te rog frumos, du-te lasă-ți ghiozdanul în cameră și vino în bucătărie, că am ceva de discutat cu tine.” Mi-a spus că l-a sunat președintele YFU. În momentul ăla m-am blocat. Mi-a venit să plâng. „Vreau să te întreb dacă tu chiar crezi că o să reziști acolo un an de zile”. Am simțit că mi-a picat cerul în cap la modul frumos.

GermANIA

Matei a plecat în Germania pe 14 august 2012 – ziua lui de naștere. Prietenii i-au făcut o ultimă vizită surpriză înainte de plecare.

Ăla a fost un gest foarte drăguț. S-au trezit ei la 6 dimineața, într-o zi de vacanță, ca să vină să mă vadă. Trebuia să plec din Târgoviște la 7.

Ajuns în Germania, a stat o săptămână lângă Hamburg, unde a cunoscut adolescenți de aceeași vârstă cu el, veniți din toate colțurile lumii. După ce au trecut cele șapte zile de adaptare, pentru prima dată în viața lui, Matei a trebuit să se descurce singur într-o țară străină.

Ne-au pus niște mape foarte mari în mână, ne-au dat toate informațiile legate de schimbatul trenurilor și ne-au grupat în funcție de regiune.

În orașul în care Matei urma să locuiască timp de un an, a mai fost repartizată o singură fată – o adolescentă din Columbia. În tren, cei doi nu au vorbit aproape deloc și nu s-au mai văzut decât o dată în acel an de schimb.

Am ajuns în orășelul tradus „gol”, Leer în germană. [În gară] mi-am așteptat familia gazdă, care nu mai venea odată.

Apoi, Matei a răspuns la gestul unui bărbat care a deschis brațele, semn că așteaptă o îmbrățișare. „Nu..că noi am venit pentru fată” își aduce el aminte de răspunsul bărbatului și începe să râdă.

Când am ajuns acasă la familia gazdă, am dat mâna cu toți și am avut un șoc. M-au lăsat singur în camera de oaspeți. Mi-am pus trolerul pe jos și mă uitam la el…cred că atunci am avut primul meu atac de panică. Mă gândeam „mda.. deci aici o să stau eu un an de zile.”

La școală, adapatarea a fost foarte grea pentru Matei. Nu știa aproape deloc germană. Elevii erau notați la fiecare curs pentru activitatea orală, la care Matei a avut nota 0 încontinuu. La începutul anului, conducerea școlii voia să îl trimită în clasa a 10-a, fiindcă anticipau dificultatea pe care o va avea în a se adapta. În prima lună de școală, profesorii îl evaluau constant, pentru a-și da acordul dacă se integrează sau nu, ca într-un fel de „trial version” – cum îl numește Matei. Nivelul de dificultate era destul de ridicat. Dădea câte trei teze pe semestru la materiile principale și câte o teză la toate celelalte.

La o teză la germană, ne-a dat să comparăm Metamorfoza lui Kafka cu o altă carte. Aveam cărțile pe masă și ne-a dat o oră jumate la dispoziție să facem o comparație literară între cărți. Eu am luat 6 din 15, cea mai mare notă din clasă.

Matei nu a avut voie să se întoarcă în România nici măcar în vacanța de iarnă. A sărbătorit Crăciunul împreună cu familia gazdă, mergând la biserică la slujba din Ajun. „Gangnam Style”, melodia care a depășit 3 miliarde de vizualizări pe YouTube, a fost laitmotivul unei piese de teatru despre nașterea lui Iisus, jucată de enoriași. La aproape două mii de kilometri distanță, toți prietenii lui Matei sărbătoreau seara de Colind la Târgoviște.

M-au sunat cu video când erau la mine acasă. A fost de destul de trist. Ei beau vin fiert cu ai mei și eu eram prins aici.

Întoarcerea acasă & facultate

Matei a stat tot timpul cu teama că anul petrecut în Germania nu o să îi fie echivalat la școala din România. Acolo, clasa a 11-a și a 12-a sunt legate între ele, deci nu i se putea emite o diplomă care să ateste că a absolvit.

La începutul lui iulie s-a întors în România, unde a fost întâmpinat de prieteni și de părinți. Abia începuse să se adapteze la stilul de viață din Germania. Întors în orașul natal, a fost lovit de realitate și s-a confruntat cu trei luni grele de readaptare.

După clasa a 12-a, Matei a dat admitere la Facultatea de Drept din Cluj. A fost admis la taxă, dar a ales să plece în UK, la City University of London.

O duceam super prost financiar. Chiria era scumpă. Gândește-te că nu luam metroul, fiindcă era mai scump decât biletul la autobuz, care costa 10-15 lire pe săptămână. Mă trezeam la 6 ca să ajung la cursurile de la 9. Mergeam 115 stații de acasă până la facultate.

Așadar, nici în UK adaptarea nu a fost mai ușoară. Mânca o singură masă pe zi – MC sau pizza congelată – fiindcă nu avea suficient de mulți bani.

După facultate, în lipsă de alte oportunități, a revenit un an acasă. A făcut zilnic naveta până la București, unde lucra ca accounts payable pentru Genpact. S-a întors iar în UK pentru Master, unde a locuit până în luna noiembrie a anului trecut.

SPANIA & Carantină

[La jobul din Spania] am aplicat prin septembrie și m-am mutat la Madrid în noiembrie. Fenomenal orașul, atât de rău îmi pare că a trebuit să plec.

Matei se gândește cu tristețe la planurile care i-au fost date peste cap de Pandemie. La vară își dorea să se plimbe prin Spania, iar luna trecută ar fi fost prima în care și-ar fi permis să pună niște bani deoparte. Despre toate aceste lucruri îmi povestește dintr-o cameră de hotel din Târgoviște, unde a stat 14 zile în carantină instituționalizată.

Pe 28 martie, Guvernul spaniol a interzis concedierile în timpul Pandemiei de Coronavirus. Cu câteva zile înainte de a fi luată această decizie, Matei a fost sunat de managerul lui, care i-a spus că din cauza pierderii profitului trebuie să renunțe la o parte din angajați, iar el era unul dintre aceștia. Rămas fără job, a luat decizia de a se întoarce acasă. Acest lucru nu era posibil decât cu o cursă specială, deoarece Guvernul României interzisese deja zborurile dinspre Spania.

N-am avut ce să fac, a trebuit să mă întorc. În perioada asta nu te mai angajează nimeni. Așa acasă măcar nu mai plătesc chirie.

Tot procesul de repatriere a fost foarte dezorganizat. Până la aeroport, Matei a ajuns cu un Uber. Biletele de avion aveau prețuri diferite în funcție de serviciile oferite, dar compania de zbor nu includea decât pe hârtie aceste gustări și băuturi tipice unui zbor comercial.

În aeroport a stat 4 ore și jumătate la coadă, din momentul în care a ajuns și până s-a urcat în avion.

În afară de distanța dintre oameni, nu a fost nimic diferit față demersurile care se fac în mod normal, pentru un zbor comercial. Au fost aceleași proceduri, dar în grupuri mai mici de oameni. Au venit și cei de la Ambasadă ca să aprobe. Cei de la Blue Air îți percepeau banii pe bilet, dar dacă nu erai aprobat pe lista de la ambasadă, îți restituiau banii.

În avion, Matei spune că a fost „un haos total”. Oamenii erau confuzi, au aflat totul pe măsură ce se întâmpla, nimeni nu îi anunța dinainte ce plan trebuie urmat. Au ajuns pe Otopeni după 4 ore de zbor, unde au stat încă pe atât.

Ne-au luat în grupulețe de câte 40 de persoane cu autobuze de la avion până la intrare în terminal. Acolo niște persoane de la DSP bifau că intrăm în carantină instituționalizată. La securitate era un monitor cu scanner, care ne verifica temperatura. Am văzut că în fața mea erau două persoane pe care s-a blocat imaginea. Una avea 38,6, iar cealalată 39,4 [grade Celsius]. Dar nu am văzut să i-o fi luat cineva deoparte, nu știu ce s-a întâmplat cu ei.

După ce au trecut de frontieră, au fost duși cu un autobuz la un alt terminal, unde au fost împărțiți pe regiuni. Matei a ajuns la Târgoviște cu un autobuz de la STB (Societatea de Transport București), escortat de poliție, care acoperea doar trei județe: Dâmbovița, Teleorman și Giurgiu.

Am avut noroc că prima oprire a fost la Târgoviște. Am aflat că o să stăm la Dâmbovița [Hotel] abia când intram în Răcari [oraș situat la 40 de km de Târgoviște].

Ajunși la Târgoviște, au fost repartizați în camere de câte două persoane, după care a urmat „un control” de sănătate.

– Vă simțiți bine?

– Da.

– Păi bine, puteți merge.

– Nu se face niciun control?

– De ce, vă simțiți rău?

– Nu.

– Păi atunci mergeți.

dialog dintre persoana care făcea controlul de sănătate și Matei, așa cum este relatat de acesta

Matei și-a petrecut zilele de stat în carantină împreună cu un domn pe care nu îl cunoștea. Și-a omorât timpul citind, uitându-se la filme și seriale și căutându-și noi oportunități de job.

De trei ori pe zi, niște voluntari vin să ne aducă mâncare. Lasă o măsuță în fața ușii, tu doar deschizi, iei mâncarea, lași gunoiul (dacă ai), închizi ușa și apoi încuie.

Ordinul nr. 414 spune că „persoanelor aflate în carantină instituționalizată li se face un test pentru COVID-19, numai dacă devin simptomatice”. La sfârșitul celor 14 zile de carantină, nu s-a făcut niciun control medical care să ateste dacă persoanele în cauză au devenit sau nu simptomatice. Astfel, nicio persoană carantinată la Târgoviște, în perioada 10-24 aprilie, nu a fost testată de Coronavirus.

Nu ne-a făcut nimeni niciun control, nici măcar nu ne-au mai întrebat dacă ne simțim bine. Ne-au lăsat pur și simplu să plecăm.

Acum Matei își caută un job în România și așteaptă, ca oricare dintre noi, trecerea Pandemiei.