2020 poate fi văzut ca un an al reîntoarcerii trend-urilor ce au acaparat anii ’90. Păstrând stilul oversized deja cunoscut încă din primăvară, sezonul toamnă-iarnă vine în completarea acestuia cu noi trend-uri în materie de modă.
Lista creată mai jos prezintă cele mai importante trend-uri urmărite în sezonul actual când vine vorba de streetwear care te-ar putea ajuta să fii în pas cu moda.
1.Cizmele Chunky
Cizmele sau botinele chunky sunt fără îndoială atât practice, cât şi fashion. Ele sunt alegerea potrivită pentru plimbări lungi în sezonul friguros. Din cauza tălpii foarte groase, zăpada nu va ajunge în interiorul pantofilor, disconfort adesea întâlnit în această perioadă.
Versatilitatea acestor cizme le face să fie foarte uşor de asortat cu ce ai prin dulap, aşa că nu vei întâmpina dificultăţi când le vei purta. Geci sport sau paltoane, pantaloni evazaţi sau strâmţi, orice stil doreşti să adopţi va funcţiona împreună cu botinele chunky.
2.Outfit-uri hanorac-palton
Deşi, iniţial, ideea de a asorta un hanorac cu un palton nu pare tocmai fashion, stilul casual pe care îl oferă hanoracul îl face uşor de combinat cu un palton. Succesul continuu al hanoracelor se datorează faptului că cel mai important aspect în alegerea îmbrăcăminţii în zilele noastre este confortul.
Hanoracul capătă un aspect mult mai elegant odată ce este asortat cu articole vestimentare precum paltoanele, ceea ce face ca acest outfit să fie potrivit pentru o multitudine de ocazii. Hailey Baldwin, Kendall Jenner sau Rihanna sunt câteva dintre celebrităţile surprinse purtând acest tip de outfit.
3.Culorile neutre
Gri, negru, crem, alb, khaki sau maro sunt principalele culori neutre ce definesc streetwear-ul de actualitate. Acestea pot fi asortate foarte uşor între ele, sau pot apărea în outfit-uri monocrome. În cazul acestui tip de outfit, poartă haine de aceeaşi culoare, cu mici diferenţe de nuanţe pentru a da aspectul de uniformitate, eleganţă şi stil.
Şi casele mari de modă găsesc aceste culori neutre foarte potrivite pentru sezonul toamnă-iarnă 2020/2021. Spre exemplu, Burberry este unul dintre giganţii acestei industrii care introduce în prezentarea de modă outfit-uri majoritar monocrome, în nuanţele menţionate (vezi videoclipul de mai jos).
4.blugii largi
Blugii drepţi, mom fit, evazaţi, bootcut şi boyfriend sunt câteva dintre tipurile de blugi largi ce se poartă în acest sezon. Talia înaltă la pantaloni continuă să apară şi în articolele vestimentare prezentate de creatorii de modă, fiind un aspect considerat fashion. Din această cauză, aceşti blugi alungesc vizual foarte mult picioarele şi ridică talia.
Fiind un articol vestimentar foarte răspândit, blugii largi se găsesc în aproape orice magazin în diferite culori şi modele. Îi poţi asorta cu o pereche de cizme chunky, o bluză sau un hanorac în culori neutre, alături de un palton lung.
5.Accesoriile retro
Agrafele de păr revin la modă după ce au acaparat anii ’90. Optează pentru cele mari cu perle, ştrasuri sau sclipici și ieşi în evidenţă datorită lor.
Nu uita de ochelari. Chiar dacă soarele nu mai este atât de vizibil în anotimpurile reci, razele nocive ale acestuia tot te pot afecta. La acest capitol, încearcă să îţi accesorizezi ţinuta cu ochelari de soare vintage inspiraţi din moda anilor ’90. Aceştia au de obicei rame mici, rotunde şi au cadrul metalic sau din plastic.
Confortul dictează încă o dată moda contemporană: borseta reapare în streetwear. Iniţial, în anii ’60-’70, borsetele erau folosite de sportivi pentru a-şi putea ţine lucrurile aproape, iar apoi, în anii ’80, au fost remarcate de casele de modă şi introduse în fashion. Astăzi, borsetele vin în diverse forme și culori, iar gama de materiale este foarte variată fiind foarte uşor să foloseşti acest accesoriu în ţinutele tale.
6.Gecile oversized
Pentru multă vreme, îmbrăcămintea strâmtă a fost la putere pe scena modei. Dar acum, ultimul trend este dominat de hainele largi. Aşa că acesta este momentul oportun să îţi scoţi din dulap gecile largi de mult uitate sau chiar să îţi achiziţionezi una.
Trebuie ştiut că este important să existe un echilibru în outfit-ul abordat prin asortarea gecii cu articole vestimentare true-to-size. Spre exemplu, cu o geacă oversized funcţionează mult mai bine un top cu un fit normal decât unul larg. Acelaşi lucru poate fi spus şi despre pantaloni sau blugi.
Sfat: Dacă doreşti să adopţi un stil mai formal şi vrei să adaugi puțină formă outfit-ului, încearcă să îl accesorizezi cu o curea strânsă la mijloc, care va accentua ideea corpului în formă de clepsidră.
7.Bermuda shorts
În sezonul primăvară-vară, biker shorts au captat atenţia publicului, iar acum este rândul pantalonilor de tip “bermuda”. Sunt alegerea perfectă în cazul în care doreşti să ţii pasul cu moda fără să excluzi confortul sau stilul.
Lungimea pantalonilor îi face să fie potriviţi chiar şi pentru zilele petrecute la birou, dacă sunt purtaţi cu articole vestimentare adecvate unei astfel de zi. Spre exemplu, o pereche de cizme înalte care să acopere genunchii ar completa foarte bine ţinuta. În partea de sus, optează pentru o bluză mulată pe corp, pentru a-ţi accentua formele, bermuda shorts fiind largi.