De ce ne-am mai deranja să citim astăzi operele unor dinozauri elitiști, a căror idei sunt de mult perimate? Merită lucrările anticilor greci și latini un loc în bibliotecile noastre?
Răsfoind operele literare din Antichitate veți descoperi cât de actuale sunt, de fapt, problemele care măcinau mințile și sufletele anticilor. Exact ca fetele abonate la Cosmopolitan și la canalele de „beauty” pe Youtube, femeile antice erau la rândul lor preocupate de a fi cât mai atractive pentru persoana iubită („Arta de a iubi”, „Cosmeticele”, scrise de Ovidius). Deși nu aveau acces la „iUmor”, grecii urmăreau piese de teatru pentru a-și satisface nevoia de divertisment (comediile lui Artistofan). Cursurile de „public speaking”(„De oratore”, Cicero) erau la fel de în vogă ca acum, iar politicienii corupți erau și atunci la ordinea zilei.
Această listă a fost întocmită din dorința de a face operele antice să pară mai puțin intimidante, sperând că veți putea găsi în autorii greci și latini același sprijin și refugiu ca în autorii moderni și contemporani.
1. „De oratore” – Marcus Tullius Cicero
„De oratore” este un tratat-dialog faimos al avocatului și omului politic M. T. Cicero pe tema elocinței. În această lucrare, Cicero realizează portretul robot oratorului ideal, care se caracterizează prin echilibru, atât la nivelul formal al discursului, cât și la nivelul conținutului. Oratorul lui Cicero este capabil, printre altele, să îmbine însuflețirea emoției cu sterilitatea rațiunii, să folosească un vocabular accesibil tuturor, lipsit de înflorituri stilistice și să îndeplinească cele trei funcții ale unui discurs: a emoționa („muovere”), a instrui („docere”) și a atrage de partea sa („conciliare”).
Practic, această lucrare este Biblia oratoriei, care continuă să influențeze arta discursurilor după mii de ani de la apariție. Retorica ciceroniană poate fi regăsită în discursul unor politicieni precum Winston Churchill sau Boris Johnson. Astfel, dacă ești o persoană care ține discursuri publice în mod regulat, această carte merită să facă parte din biblioteca ta.
2. „Meditationes”- Marcus Aurelius
Dacă vă simți copleșiți de stresul cotidian, nu știți cum să gestionați relațiile cu cei din jur sau vă faceți griji despre ce cred alții despre voi, această carte vă va fi de foarte mare ajutor.
Elaborată original în greaca veche, „Gânduri către sine însuși” este o colecție de scrieri personale realizată de celebrul împărat filosof, Marcus Aurelius, în timpul unei campanii militare. Concepută drept un „jurnal filosofic”, această operă a ajuns să reprezinte pentru umanitate un ghid practic de „exerciții spirituale” cu ajutorul cărora o persoană poate învăța cum să navigheze problemele vieții prin dobândirea virtuților cardinale stoice, înțelepciunea, curajul, dreptatea și temperanța.
Stoicismul a revenit în forță odată cu secolul XXI datorită învățăturii sale centrale, și anume: nu putem controla ceea ce ni se întâmplă, dar cu siguranță putem controla modul în care reacționăm. Principiile stoice au fost adoptate de numeroase personalități de succes din zilele noastre, precum Nelson Mandela, Bruce Lee, Tim Ferris, Bill Gates sau Jeff Bezos, fiind de asemenea la baza programelor create de „life coaches” celebri, printre care se remarcă Ryan Holiday.
3. „Lysistrata” – Aristofan
Această comedie se axează pe unul dintre conflictele etern umane, anume conflictul dintre sexe, ceea ce o face o letură de mare interes în contextul amplorii mișcării feministe, mai ales că autorul grec, Aristofan, are o abordare foarte interesantă. Spre deosebire de modelul modern al femeilor aflate la putere (ca în cazul lui Margret Thatcher, Theresa May sau Angela Merkel), care tind să devină mai masculine decât bărbații și să ducă o politică dură, uneori conflictuală, femeile din această piesă nu urmăresc subjugarea bărbaților, ci se folosesc de „mijloace feminine” pentru a-i convinge să renunțe la război.
Pe lângă tema de actualitate pe care o tratează, comedia merită citită și pentru divertismentul pe care îl oferă din plin, care de multe ori te face să uiți de substratul „serios” al lucrării.
4. „Carmina” – Quintus Horatius Flaccus
Dacă ți-ai pus măcar o dată „carpe diem” la descrierea unei poze pe social media, atunci ai o datorie morală față de autorul acestei colecții de poezii să știi măcar de unde provine acest citat. Ei bine, faimosul „trăiește clipa” face parte din al unsprezecelea poem din prima carte de ode scrise de Horațiu. Citatul este reprezentativ pentru întreaga colecție de ode, care tratează frecvent tema timpului trecător și importanța trăiri prezentului, viitorul fiind mereu necunoscut omului.
Deși ideea morții iminente pe care o dezvoltă poetul latin nu pare foarte liniștitoare, Horațiu tratează acest concept într-o cheie pozitivă, care are un efect calmant foarte puternic asupra frământărilor sufletului măcinat de grijile legate de viitor.
5. „Ars amatoria” – Publius ovidius naso
Această colecție de poeme, create ca parodii ale unor tratate tehnice, reprezintă un instructaj în arta iubirii, ce răspunde la întrebări precum „Unde și cum pot fi întâlnite și seduse femeile?”, „Cum pot fi păstrate iubitele?”, „Prin ce mijloace pot iubitele, la rândul lor să-și conserve dragostea iubiților?”.
În această operă veți putea asista la un tablou al Romei antice galante, populată de numeroase femei frumoase. De fapt, poemele lui Ovidius, care sfidează moralitatea augustană, se adresează tocmai acestor fete tinere și cochete, nu femeilor austere, de vârstă mijlocie.
6. „Antigona”-Sofocle
Această tragedie celebră are la bază conflictul dintre Antigona, fiica regelui Oedip, și tatăl său, cu privire la moartea tragică a fraților femeii și la modul în care funeraliile celor doi sunt abordate de către rege.
Lucrarea este semnificativă datorită personajului principal feminin, care luptă cu neînfricare pentru ideile în care crede, deși acest lucru o pune în conflict nu doar cu familia sa, ci cu întreaga societate, conflict care îi aduce în final chiar moartea, pe care Antigona o acceptă cu demnitate, păstrându-și integritatea până în ultima clipă.
7. „Electra”-Euripide
Ultima operă din listă, dar cu siguranță nu cea mai lipsită de importanță, „Electra” este o tragedie la fel de memorabilă ca și „Antigona”, datorită protagonistei, deși din cu totul alte motive. Electra este formidabilă prin ura viscerală pe care i-o poartă mamei sale și care îi ghidează fiecare gând și acțiune, și care se consumă doar în momentul în care protagonista își râzbună tatăl, pe Agamemnon, prin matricid.
Actele violente din această operă sunt cu adevărat spectaculoase și impresionante, cu atât mai mult cu cât nici măcar nu se desfășoară la „scenă deschisă”, ci sunt doar relatate de un martor, sau auzite de către personaje.
De asemenea, monologurile Electrei sunt expresii ale unei extraordinare tensiuni, ale unei groaznice izbucniri de resentimentel, frustrări şi instinctualităţii.