Vicecampionul european și mondial, participant la trei ediții ale Jocurilor Olimpice și deținător a peste 80 de titluri de Campion Național, Ștefan Gherghel este considerat una din stelele sportului românesc. După 13 ani petrecuți în Statele Unite, atât ca sportiv, cât și ca profesor universitar, Ștefan s-a întors în România să împărtășească toată experiența acumulată peste ocean.
Universitatea din Alabama
Plouă. În ciuda faptului că nu am scăpat încă de pandemie și restricții, oamenii umblă ca furnicile în jurul meu. Nu le văd decât ochii, restul feței e acoperit de măști. Știți că de obicei se nimerește să avem toți treabă în oraș în aceeași zi, să avem toți treabă într-o zi ploioasă. Cred că asta este în capul fiecăruia. Par triști și stresați. Eu nu sunt. Datorită celor 10 ani de înot, am învățat să iubesc apa, în toate formele ei, astfel o zi ploioasă îmi dă o stare de bine. Îl aștept pe Ștefan, în fața Bazinului Olimpic „Gheorghe Demeca”. Îl văd cum iese pe ușa bazinului și coboară grăbit. A sărit ultimele trepte, ca și cum se aruncă în apă. Poartă o căciulă vișinie inscripționată cu semnul Universității din Arizona și îi pot observa părul umed ieșind rebel pe sub ea. Nu știu dacă îl are uscat prea des. Am emoții și cred că mi le citește ușor pe față. Alegem o cafenea din apropiere, trebuie să se întoarcă curând la antrenament. Ne așezăm lângă fereastră și ne comandăm două latte-uri și nerăbdătoare, îmi deschid carnetul de noțițe, căci m-am pregătit temeinic pentru această conversație. Ștefan pare surprins de multitudinea de cuvinte și schițe care se aflau acolo. Deja se gândește că va mai bea o cafea cu mine.
Cum a început totul
Bazinul era locul meu de joacă preferat.
Ștefan s-a născut în 18 august 1978, fiind al doilea din cei trei copii ai familiei Gherghel. A început să practice înotul la vârsta de 6 ani, în Baia Mare, orașul său natal. A simțit o legătură puternică cu apa încă din primele clipe petrecute la bazin „Părinții ne-au dat pe toți trei la cursurile de înot, dar cu siguranță mie mi-a plăcut cel mai mult încă de la început. Cred că a fost o șanșă să fiu ales de acest sport.” . Dorința de a se juca îl împiedica pe copilul Ștefan să vadă o carieră din sportul care i-a devenit în scurt timp activitatea preferată „Eram fericit că pot să mă joc și să înot în fiecare zi”. Competițiile și premiile au început să apară fiindu-i sursă de adrenalină și plăcere. Totul a decurs natural, iar „autodepășirea” era singurul său scop. Ștefan a înțeles încă de la început că singurul său adversar este chiar el.
Printre primele sale medalii. 
Ștefan (dreapta sus) alături de echipa sa în fața Bazinului Olimpic „Gheorghe Demeca”
După câțiva ani în care a trecut prin mâinile celor mai buni antrenori ai vremii din oraș, domnul profesor Ioan Bachner având cel mai mare impact asupra lui, Ștefan a simțit nevoia de o schimbare. A ales să părăsească casa părintească și să se îndrepte spre sudul țării unde posibilitățile păreau mult mai variate, iar sportul era mai dezvoltat. Astfel a ajuns la București, unde a concurat pentru clubul Dinamo, iar apoi s-a mutat în Pitești, pentru a se pregăti sub îndrumarea profesorului Petre Deac, loc de unde a obținut și prima calificare la Olimpiadă. În 2001, a părăsit România, cu ajutorul unei burse sportive, pentru a studia și pentru a se antrena peste ocean. Vestul Europei vorbea necontenit de așa-zisul „tărâm al viselor”, iar Ștefan a fost conștient de oportunitățile oferite de Statele Unite și a plecat fără ezitare.
După prima Olimpiadă (n.r. Jocurile Olimpice de la Sydney, 2000) mi s-a parut firesc, dar mai mult necesar, să merg să înot și să imi continui studiile acolo unde teoria și practica se întălnesc, sau, mai bine spus, unde teoria se face prin practică.
A fost susținut de profesori, de antrenori și de familie în decizia luată, chiar dacă celor din urmă le-a fost foarte greu să accepte miile de kilometri care îi vor fi despărțit de Ștefan. Învățământul superior sportiv lăsa de dorit în ochii lui, iar performanța nu atingea cotele maxime în țară. „ La noi se făcea sport doar…” și se oprește, bea puțină cafea și se uită pe fereastră. Se reazămă de spătarul scaunului și pare că-l frământă ceva. Privirea îmi fuge la mâinile sale, vizibil uscate de la clorul din apa bazinului, pe care le-a împreunat. „La noi se făcea sport doar din talentul nativ al unora și încăpățânarea antrenorilor… și tind să cred că așa se întâmplă și acum, din păcate.”.
Sportivii din toate colțurile lumii s-au adunat acolo, având un același țel și vorbind aceeași limbă; cea a performanței sportive.
Ajuns în America, a întâlnit o echipă internațională, pasionată și dedicată, care l-a primit cu brațele deschise. „Atmosfera era incredibil de plăcută, deși programul era obositor, cu toate cursurile și cele două antrenamente pe zi, dar simțeam că pot să o duc la nesfârșit.”. Marea comunitate academică românească a făcut, de asemenea, tranziția mai ușoară. Ștefan consideră că există un decalaj prea mare între facilitățile sportive din Statele Unite și cele din țară.
„PIB-ul” României s-a mărit considerabil, dar „distanța” dintre ce este și ce ar trebui să fie în pregătirea sportivă de la noi s-a mărit și mai mult în ultimii 10 ani.
El nu este singurul înotător care alege să plece din țara sa de origine pentru a se antrena in Statele Unite ale Americii. Anual, sute de studenți părăsesc Europa cu același obiectiv. Atenția și posibilitățile oferite de universitățile de peste ocean reprezintă motivele principale invocate de aceștia pentru a-și justifica decizia. Conform collegescholarshipusa.com, înotul este un sport foarte popular în Statele Unite, americanii fiind lideri mondiali și pe această ramură. Sportivi precum: Michael Phelps, Missy Franklin sau Katie Ledecky s-au format la una dintre cele 660 de universități cu echipe de înot din State.
Unul dintre marile avantaje oferite de aceste universități sunt bursele, care pot fi de trei feluri: sportive, academice sau internaționale și variază între 1-100% din costurile totale ale unui student internațional (mâncare, locuință, cărți, cursuri). Cea mai mare bursă sportivă pentru înotători este de aproximativ $60.000 pe an (timp de 4 ani). De asemenea, se organizează competiții între universități aproape săptămânal. Astfel, se sporește randamentul sportivilor, iar aceștia rămân motivați constant pentru a-și îmbunătăți perfomanța cu fiecare ocazie. Viața unui student sportiv în America este foarte asemănătoare cu cea a marilor vedete din înotul internațional, adică se pun la dispoziție: preparatori fizici, experți în nutriție și psihologi, iar antrenamentele se desfășoară în cele mai bune baze sportive.
Jocurile olimpice
Ștefan s-a calificat la prima sa ediție a Jocurilor Olimpice (n. Sydney 2000) pe vremea când încă se antrena în România. A fost startul unei cariere înfloritoare „Am privit și am simțit că acea calificare a fost modul meu de a spune mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine până în acel moment, familiei și antrenorilor deopotrivă.”. Momentul de glorie a fost, cu siguranță însă, finala probei de 200 fluture la Jocurile Olimpice de la Atena din 2004, unde băimăreanul a încheiat pe locul 5. A luat startul la doar 3 culoare distanță de cel mai mare înotator al tuturor timpurilor: Michael Phelps. Nu a simțit nicio presiune, iar emoțiile s-au pierdut odată cu fluierul arbitrului, deoarece tânărul de 26 de ani a înotat și atunci, cum o făcea încă de la 6 ani: din plăcere.
Finala probei de 200 fluture, Jocurile Olimpice, Atena, 2004
Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=bx_6aCmtPdg&list=PLRO-sAvjd6AQwSeCVZVThBNDxJQQE4mMH&index=1
În cea de a treia ediție la care a participat, Ștefan și-a făcut din nou simțită prezența. Astfel, la Jocurile Olimpice de la Beijing din 2008, a obținut calificarea în semifinalele probei de 200 fluture, unde a încheiat pe poziția 14.
rezultate peste rezultate
Pe lângă rezultatele obținute la competiție supremă, băimăreanul are în palmares o serie de titluri mondiale și europene la probele de 100 și 200 fluture și peste 80 de titluri de Campion Național. Din 1999 a făcut parte din Lotul Național al României. A cutreierat lumea participând la cele mai importante concursuri, nu doar înotând alături de cele mai mari vedete ale acestui sport, ci devenind una dintre ele. A purtat steagul României pe cele mai înalte trepte ale podiumului, făcându-și cunoscut atât numele său, cât și al țării.
În State a obținut o serie de titluri în cadrul universității, printre care cel de Campion NCAA(National Collegiate Athletic Association) 2002/2003, dar și cel de Campion SEC.
Antrenor în statele unite
Anul 2008 a fost un an plin de provocări pentru românul nostru. ,,Pasul următor în cariera mea a venit destul de natural, și anume acela de a deveni antrenor (profesor universitar) al Universității Alabama, deși activam incă ca și sportiv.” . În ciuda programului încărcat și obositor cu sportivii pe care-i pregătea, Ștefan a găsit energia necesară pentru a se antrena în continuare, fiind calificat la ediția din acel an al Jocurilor Olimpice.
Consider că meritul este al australiancei Soniei Porter, care a crezut în mine și m-a ajutat să ajung la Beijing.
Odată ce cariera sa de sportiv s-a încheiat, băimăreanul a continuat să fie antrenor secund al Universității din Alabama, unde a câștigat nenumărate medalii cu sportivii săi, recrutați la rândul lor din întreaga lume. ,, A fi antrenor în SUA este destul de ușor, cel puțin pentru mine a venit ca și o mănușă acest rol.”. Și-a petrecut 11 ani în Alabama, dar a simțit nevoia să exploreze și alte meleaguri americane; așa a ajuns în Arizona. Universitatea de acolo avea tradiție în sportul prea-iubit de Ștefan, dar își pierduse din performanțe și care încerca să o ia de la capăt. A reușit, alături de restul echipei, să readucă programul lor sportiv la un nivel național foarte bun.
Dor de casă
De obicei, odată ajunși peste ocean, trăindu-și visul, românii își uită originile și refuză să se întoarcă „acasă”. Ștefan știa că se va întoarce. Familia joacă un rol foarte important în viața sa. Văd asta în ochii lui, de fiecare dată când menționează un membru. ,,Gândul meu zbura mereu spre casă și spre cei dragi. Energia mi-o luam numai din locurile natale, chiar dacă am fost bine-primit și apreciat în toate locurile în care am mers.”. S-a întors acasă în 2014, anul în care s-a și căsătorit cu tânăra profesoară Raluca Matei, alături de care a avut ulterior doi copii, Cassia și Ilias.
Probabil că și dorința întemeierii unei familii a fost un factor decisiv pentru reîntoarcea mea. Mi-am dorit ca și copiii mei să aibă parte de o copilărie frumoasă, o copilărie „mai plină”, alături de bunici.
Nu a rupt niciodată legătura cu Statele Unite, a format prietenii și relații puternice cu oamenii pe care i-a cunoscut acolo. Rețelele de social media au rămas cel mai bun aliat împotriva distanței.
diferențele se resimt, dar există speranță
Ștefan s-a întors de aproape 7 ani din America și lucrează cot la cot cu fratele său mai mare, Adrian Gherghel, profesor de natație, pentru a readuce performanța și în rândul românilor. Sportul de peste ocean evoluează constant, iar tehnologia folosită acolo ajută foarte mult. Dorință există, posibilitățile sunt nelimitate, dovada vie fiind progresul care se face de la an la an în orice sport. În schimb, în țara noastră se trăiește mult din amintiri, iar numele adeseori menționate la nivel mondial, nu mai activează în calitate de sportivi. Problema principală este lipsa de măsuri simple și clare care să atragă copiii spre sport și o viață sănătoasă. Astfel, încă ne străduim, ca popor, să ne cerem drepturile de la Statul român și să fim mai exigenți cu oamenii care servesc în instituțiile statului.
Din cauza perspectivelor actuale reduse, Ștefan a hotărât să se implice politic, pentru a lupta pentru nevoile societății în care trăim. Își dorește să facă din Maramureș un loc în care sportul, educația și sănătatea merg mână-în-mână.
„Pași mici, dar speranțe mari, ca și la Olimpiadă. Îți trebuie 15 ani să ajungi acolo, dar merită fiecare pas.”
Competițiile de master îi oferă posibilitatea de a trăi din nou cele mai frumoase sentimente
Competițiile de master sunt concursurile dedicate veteranilor fiecărui sport. Se organizează atât la nivel național, cât și internațional, având anvergura competițiilor obișnuite. Este campion european și mondial la probele de fluture.
Competițiile de master sunt binevenite pentru că „drogul” înot și adrenalina nu dispar niciodată și nici nu ar trebui să dispară.
Ștefan îi îndeamnă pe tinerii de 18 ani să plece din țară pentru o perspectivă mai bună a lumii în care trăim. Experiența pe care o poți acumula în străinătate valorează foarte mult, fie că pleci pentru studii sau pentru muncă, este la fel de important pentru că ,,Oportunități sunt destule, poate chiar mai multe pentru a începe ceva în România, la întoarcere.”. Sportivilor le dă mereu aceleași sfaturi cu privire la studiul peste ocean. În viziunea lui, liniștea, calitatea și facilitățile pe care ți le oferă un colegiu sunt cruciale pentru a ajunge la marea performanță.
Ar trebui să fie prioritatea numărul unu pentru fiecare sportiv (n.r. să urmeze colegiul potrivit) și apoi Olimpiada, pentru că odată ajunși acolo, șansele calificării cresc semnificativ.