Mineritul este și a fost încă din secolul XIX cea mai dezvoltată industrie din Valea Jiului. Din păcate, închiderea minelor a devenit o realitate, iar acest lucru, care se întâmplă de câțiva ani, este un proces destul de lent, dar inevitabil.
Am ales să discut cu mineri și foști mineri, sau persoane care au făcut parte din familii de mineri, pentru a afla mai multe despre experiența pe care au trăit-o, unii chiar și de peste 20 de ani, în subteran.
Experiența personală
Fiind fiică de miner, pot spune din propria experiență că acest tip de loc de muncă este unul periculos. Când eram mai mică, tatăl meu mergea la muncă seara și se întorcea dimineața înainte să mă trezesc. Într-o zi, când se întorcea de la servici, l-am întrebat dacă nu e neplăcut să lucreze noaptea, pentru ca e foarte întuneric. Eram mică și nu știam că în interiorul minei este mereu beznă. Când mi-a auzit întrebarea a început să râdă și mi-a explicat faptul că singura lumină pe care o au în subteran este lampa pe care minerii o iau cu ei înainte să urce în colivie.
De-a lungul anilor, am avut momente în care stăteam panicată cu telefonul în mână, împreună cu mama mea, așteptând să auzim că tatăl meu a ieșit din mină, pentru că de multe ori apăreau complicații, oameni răniți sau probleme tehnice, aceste lucruri mai ales în perioada în care a lucrat ca și salvator minier.
Cum e ca un membru al familiei tale să fie miner
„Ce îmi aduc aminte din perioada în care lucra tata e că atunci când erau furtuni sau ploi torențiale și mergea de noapte la muncă, îmi era așa frică pentru el și că poate să nu se mai întoarcă. Asta pentru că mereu îmi spunea că atunci când e vreme neplăcută îi e urât să meargă la muncă, pentru că devenea periculos, scădea presiunea atmosferică și atunci iesea și mult gaz metan în mină. Mă gândeam să nu fie vreo explozie și să pățească ceva.”
Tăbîrzan Mihai, 21 de ani, fiu de miner
Un filmuleț pe care l-am găsit pe YouTube în care este prezentată o zi din viața unui miner.
Situații care te pot marca pe viață
Cristian Krautner, fost miner la mina Petrila
„Mineritul nu e pentru oricine. În anii mei de muncă am dat de fel și fel de situații. Au murit zeci de oameni în surpări și explozii.”
Întrebat de efectele pe care le-a avut lucratul în subteran asupra lui, fostul miner de la Petrila mi-a vorbit despre un eveniment pe care îl cunoșteam deja, deoarece și tatăl meu avea cunoștințe care au fost afectate de exploziile din subteran, din 2008: „O situație pe care nu o să o uit niciodată e de prin 2008. Trebuia să merg schimbul 2, dar nu m-am trezit la alarmă. Am hotărât să merg totuși la următorul schimb, pentru că deja era târziu. După ceva timp începe să îmi sune telefonul, rudele și prietenii mă întrebau dacă sunt bine. Nu întelegeam ce se întâmplă, mi-au spus să pornesc repede televizorul. Nu pot să explic sentimentul pe care l-am avut atunci când am văzut ce se întâmpla în locul în care ar fi trebuit să fiu eu în momentul ăla. În ziua aceea au fost 2 explozii în mină, la câteva ore distanță una de cealaltă. Au murit 12 persoane, persoane pe care le cunoșteam și cu care lucram.”
Am intrat în mina Lonea și m-am întâlnit cu minerii
O parte din minele din Vale s-au închis deja, mai exact Paroșeni, Petrila, Uricani, Valea de Brazi, Aninoasa și Dâlja . Iar cele care încă sunt funcționale sunt Livezeni, Lonea, Vulcan, Lupeni și Uricani.
fotografie realizată în subteran, E.M. Lonea
Mi s-a oferit ocazia să cobor și eu în subteran, și am putut să văd dacă ceea ce mi-am imaginat eu este asemănător cu realitatea. La început am fost putin nehotărâtă, pentru că mi se părea ceva destul de periculos, dar până la urmă am acceptat, pentru că e o experiență unică în viață, mai ales că toate minele rămase în Vale se vor închide în viitorul destul de apropiat.
Cum aș descrie locul? Intuneric, liniște, spațiu foarte îngust și umezeală. Unele zone pot fi străbătute doar târâș. Nu îmi pot imagina cum atât de mulți oameni petrec o perioadă așa de lungă din viața lor în subteran, dar îi respect enorm pentru asta și consider că sunt persoane extraordinar de puternice.