,,Practic eram un spion”

În 1965 a fost incorporat serviciu de armată fiind obligatoriu începând cu vârsta de 20 de ani. Țuțuianu Gavrilă a fost selectat pentru o unitate militară de cercetaș localizata în Târgu-Mureș. Specialitatea lui a fost de cercetaș în spatele frontului inamic.

Ce însemna să fii un cercetaș

Infiltrat în spatele frontului inamic, acesta avea drept misiune descoperirea și raportarea centrelor de comandă a inamicului, a rezervelor de tancuri (care se aflau de-obicei în spate), a armamentului rachetonuclear și, dacă era posibil, a sustragerii planurilor și strategiilor acestora.


O misiune în timpul unei aplicații militare (antrenament, exercițiu )

Însoțit de radiotelegrafist (colegul pereche) aceștia erau instalați separat, colegul fiind în bază iar cercetașul intr-un post de observație. Postul cercetașului era pe o colină de unde ținea sub observație gara de cale ferată din localitatea Miercurea Nirajului, pe timpul nopții. Tot ce se misca în acel perimetru, personal sau garnituri de cale ferată trebuia anunțat la centru de comandă, considerându-se a fi inamici. Mâine zi, personalul de la centru de comandă verificau dacă informațiile au fost transmise corect de către cercetas și raportate de telegrafist. După fiecare ex militar în cadrul unității se făcea un raport bilanț în care se prezenta acțiunea făcută de fiecare subunitate în parte. În urma bilanțului nu erau recompense, nu erau nici sancțiuni, dar era onoarea militară

Alte exemple de aplicații: infiltrați cu elicopteru în spatele frontului inamic, lăsați la sol mai multe grupuri de cercetași au fost dispersați în direcții diferite fără sa știe unii de alții,  pentru a nu putea da informații în cazul în care erau prinși de inamici. Misiunea era pe timp de zi, iar postul lui Gavrilă a fost intr-o pădure întunecoasă ținând sub observatie o arteră rutieră. Pe șosea se deplasau mașini militare și tancuri iar ei trebuiau sa raporteze orice mișcare (numărul de înmatriculare și alte detalii folositoare) și să observe tehnica. În timpul antrenamentului nu erau tancuri adevarate, ci se scria pe tăblițe tipul vehiculului iar acestea erau duse de către mașini mici, mult mai puțin zgomotoase decât cele reale. Acest lucru le-a adus acestora o dificultate în terminarea cu succes al antrenamentului.

O intalmplare amuzanta din cadrul pregătirii pentru un exercițiu militar (aplicație) trebuia sa aibă rezerve de hrana rece pe timpu aplicației (conserve de carne, fasole, legume, zahăr, pezmeti (biscuiți pătrați mari groși, brânza, telemea și produse făcute din bucătăria unității). Întrucât unitatea avea crescătorie de porci personală comandantul unității a dispus ca sergentul Țuțuianu sa însoțească un porc la abatorul din orașul Târgu-Mures, pentru a nu se schimba porcul lor care era hrănit cu resturi alimentare, nu cu unul hrănit cu concentrate. După ce porcu a fost tranșat și preparat și revenit în unitate, a fost dus la bucătărie pentru a se prepara alimentele pentru ex ercițiul militar (jumeri, cârnăciori). În timp ce în bucătărie sfârâiau alimentele a venit ordinul plecării în misiune a celor 5 grupuri de cercetași, iar sergentul Țuțuianu a primit misiunea de a prelua toată hrana (care urma sa fie împărțită și celorlalte grupuri). Întrucât în misiune grupurile nu aveau voie sa se întâlnească pentru a nu desconspira celelalte grupuri, toată cantitatea de hrană a rămas grupului sergentului Țuțuianu timp de 13 zile (atât cât a ținut aplicația) restul rămânând cu zahăr, pezmeti, etc.. Menționez ca un grup era alcătuit din: 2 cercetași, 2 radiotelegrafiști, 1 comandant ofițer (locotenent major) si șoferul

Avansarea în grad

Modul de avansare în grad era din oficiu după stadiu ( la cercetași ), nu prin scoala de gradați cum ar fi normal. Ei fiind selectați nu au mai trebuit sa facă instruirea precum restul, dar tot trebuiau să dea examenele pentru promovare. Ordinea gradelor fiind: soldat, fruntaș, caporal, sergent in termeni.


Sergentul Țuțuianu a terminat stagiul militar fără nici o zi de arest. Arestul consta într-o locație separată păzită ziua și noaptea (tot în cadrul unității), unde se dormea pe un pat de scânduri fără saltea. Ziua erau puși la corvoadă și munci necesare, până și mâncarea era diferită. Nu se ținea cont de gradul pe care cineva îl avea, de aceea până și ofițerii ajungeau la arest dacă se ajungea la concluzia că merită.

,,M-a făcut bărbat”

Pe Gavrilă armata l-a rupt de la studiile de la seral timp de 2 ani, ceea ce pentru el a fost un handicap pentru viitor. Totuși, consideră că armata l-a făcut bărbat. Pus în situații delicate, chiar primejdioase câteodată, cu program strict, bine definit care era gândit la minut, aceste lucruri l-au disciplinat și l-au maturizat. Consideră că datorită acestor lucruri a ajuns persoana care este astăzi, adică una calculată, ordonată și respectuoasă.