VIAȚA DE CREATOR DE CONȚINUT ȘI STEWARDESA

ALINA BODA

cREATOR DE CONȚINUT

Meseria de creator de conținut a devenit tot mai apreciată și căutată în ultimii ani. Multă lume percepe acest job ca fiind unul ușor, însă există multe sacrificii și muncă depusă, ca și în oricare alt domeniu. Este necesar să fii constant și să creezi conținut mereu, ca publicul să te urmărească și să poți crește în mediul online. Am avut ocazia să o întâlnesc pe Alina Boda, care activează în acest domniu și s-a oferit să îmi dea mai multe detalii despre munca sa. Pe lângă implicarea ei în mediul online ca și creator de conținut, unde colaborează cu diferite branduri și are anumite campanii, aceasta mai lucrează și ca și stewardesă la compania aeriană Wizz Air.

Munca de însoțitor de zbor, nu este tocmai una ușoară. Trebuie să fii pasionat de zbor și să ai posibilitatea să îți sacrifici timpul în funcție de zborurile pe care le primești indiferent de ore. Efortul fizic este destul de mare, fiind nevoită ca și femeie să stai pe tocuri ore în șir într-un avion unde presiunea este foarte scăzută și nivelul de oxigen mult mai redus.

Am învățat pe parcurs cum se face fiecare lucru, singură

Alina Boda, a început să crească în mediul online din anul 2013. A creat o comunitate frumoasă de-a lungul timpului și locuiește în Cluj. A copilărit la Deva și a studiat la FSEGA, iar acum îmbină job-ul de creator de conținut și stewardesă care îi aduc satisfacție.

Alina a început să scrie pe blog în anul 2013, deoarece avea pe Facebook 30000 de urmăritori și limita de 5000 de prieteni. Majoritatea fetelor îi cereau sfaturi așa că s-a decis să își dechidă un blog unde să le ajute pe fete cu diferite sfaturi sau să le răspundă la numeroasele întrebări: Primeam cereri în legătură cu părul și ținutele pe care le purtam, 90% din acestea fiind luate din outlet-uri. Am învățat fiecare lucru cum se face singură
. În primul an nu primea produse și nu avea colaborări plătite,dar a fost determinată și a învățat să se auto-disciplineze. De prin clasa a 12 s-a gândit la meseria de însoțitor de zbor, iar în anul 2018 s-au aliniat lucrurile astfel încât a devenit stewardesa, job-ul perfect pentru ea: Este job-ul perfect pentru un om activ, spontan ca și mine. Plus că cele două domenii în care activez se îmbină perfect.

Ambele domenii îi aduc satisfacție într-o oarecare măsură și selectează doar părțile bune din fiecare: Ca însoțitor de zbor trăiesc mai mult offline și am ocazia să fiu mai prezentă, ancorată în realitate. În social media sunt mai deconectată și oarecum într-o lume imaginară. Am cunoscut mulți oameni deosebiți prin intermediul social media și fac bani din pasiunea mea. Sunt extrem de recunoscătoare.

Primul job al Alinei a fost de hostess. Nu a fost ceva distractiv pentru ea, însă reușea să câștige astfel bani: Împărțeam pliante, mergeam cu un troller prin oraș și trebuia să pun pliantele în poștă, în blocuri. Deloc distractiv, dar îmi foloseau banii de buzunar.
Aceasta știe să aprecieze banii și de când a început să îi câștige prin propriile forțe a început să îi strângă: Strângeam banii, asta am făcut încă de la început, de la ziua mea, de la sărbători, de la job-uri, la promoții și până în prezent. Am investit într-un teren și o casă în construcție.


Tot timpul meu liber, îl dedic creării de conținut

Pentru a reuși să crească în mediul online, Alina renunță la timpul liber, dar nu îl neglijjează. Datorită zborurilor haotice, aceasta își rezervă unele weekend-uri pentru a se deconecta de grijile cotidiene: Nu prea am timp de mine, dar îmi rezerv sâmbăta sau duminica, atunci când nu am zbor pentru a merge la țară. Mă conectez cu natura alături de familie și îmi iau doza de energie pentru săptămâna ce urmează plină cu zboruri, proiecte și treburi casnice.Aceasta s-a reapucat recent de sport, deoarece o ajută să rămână motivată și să se simtă mult mai productivă.

FII TU ÎNSUȚI

Inspirația constantă este greu de obținut, dar Alina încearcă mereu să fie ea însăși și să se afișeze în online real: Mereu încerc să fac ceva care să placă ochiului, să fiu cât mai eu. Dacă mie îmi place, sunt convinsă că vor fi oameni care să aprecieze munca mea. Îmbinând acest lucru cu o informație utilă, cred că este o rețetă bună pentru a crea un conținut de calitate.
Pentru tinerii care visează la munca de creator de conținut un sfat din partea Alinei este să fie ei însăși și să nu se lase influențați de părerile celor din jur Oamenii judecă, poate și fără să vrea, însă aceste lucruri nu trebuie luate personal. Să rămâi mereu constant și să creezi cât mai mult conținut, zilnic dacă se poate.
льготная ипотека