E vineri seară, m-am văzut cu Gabriela la un ceai, la ea acasă, să povestim despre subiectul acestui portret, mai exact experiența ei cu conceptul de hărțuire stradală. Cu toate că tema acestui articol este una mai delicată, care poate expune persoana la anumite sentimente de tristețe și sechele, datorită traumei, Gabriela n-a evitat să glumească, și să râdă.
Ajuns în fața blocului ei, sun la interfon, numărul 32, după ce a răspuns și am spus cine sunt, ea m-a întrebat “Ești sigur?”, pe un ton ironic. Ușa blocului s-a deschis, iar ajuns la ușa apartamentului ei, văd o fată, de aproximativ 1,60-1,65, cu păr șaten deschis, ochii căprui, care merg către un negru, un zâmbet larg până la urechi, și o persoană, care îmi transmite o energie pozitivă, dar în același timp liniștită. Ea merge în față, în timp ce îmi spune să mă fac comod, pe canapeaua din living. Îmbrăcată într-o cămașă albă, un sacou crem cu, carouri negre și albe cu pantaloni negri închis, de stofă și botoșei de casă. Era deabia ajunsă de la birou și nu a apucat să se schimbe și să se facă comodă. La un moment dat vine la mine și mă invită în bucătărie, pentru a începe discuția. Cu toate acestea nu s-a grăbit și mi-a oferit disponibilitate maximă, având în vedere că deja era ora 00:00, iar ea trebuia să fie la birou de dimineață la ora 7 fix. Mi-a făcut un ceai și am început să povestim ca doi prieteni vechi, care nu s-au văzut de ani buni.
Ajuns în fața blocului ei, sun la interfon, numărul 32, după ce a răspuns și am spus cine sunt, ea m-a întrebat “Ești sigur?”, pe un ton ironic. Ușa blocului s-a deschis, iar ajuns la ușa apartamentului ei, văd o fată, de aproximativ 1,60-1,65, cu păr șaten deschis, ochii căprui, care merg către un negru, un zâmbet larg până la urechi, și o persoană, care îmi transmite o energie pozitivă, dar în același timp liniștită. Ea merge în față, în timp ce îmi spune să mă fac comod, pe canapeaua din living. Îmbrăcată într-o cămașă albă, un sacou crem cu, carouri negre și albe cu pantaloni negri închis, de stofă și botoșei de casă. Era deabia ajunsă de la birou și nu a apucat să se schimbe și să se facă comodă. La un moment dat vine la mine și mă invită în bucătărie, pentru a începe discuția. Cu toate acestea nu s-a grăbit și mi-a oferit disponibilitate maximă, având în vedere că deja era ora 00:00, iar ea trebuia să fie la birou de dimineață la ora 7 fix. Mi-a făcut un ceai și am început să povestim ca doi prieteni vechi, care nu s-au văzut de ani buni.
Pentru început, am vorbit cu ea destul de casual, pentru a intra ușor în subiectul propus, dar cu toate acestea după jumătate de oră de discuții, pe lângă subiectul bine propus, m-a întrebat dacă o să scriu un articol despre rețetele ei de clătite, pentru că în majoritatea timpului am vorbit despre pasiunea pentru gătit și diferitele rețete de gătit clătite, care există. Fiind la subiect cu mine, am adresat prima întrebare: “La ce vârstă ai experimentat prima ta întâmplare cu hărțuirea stradală?”.
Gabriela s-a uitat pentru 10 secunde la parchetul din bucătărie, iar apoi a ridicat capul, spunându-mi că prima întâmplare a fost la aproximatix 17 ani, iar a doua a avut loc chiar recent, mai exact pe la 20 de ani. Urma să o întreb câte experiențe neplăcute de acest fel a pățit, dar mi-i s-a răspuns, la întrebare, chiar din prima.
Am devenit tot mai interesat de aceste două experințe, așa că am rugat-o să îmi povestescă, dacă poate și nu este prea personal, sau dacă se simte confortabil să își expună verbal întâmplările. A zâmbit și a spus că nu se consideră o fată sensibilă, ci mai mult un băiețaș, având un caracter mai masculin.
“Prima dată a fost, repet la 17 ani de un taximetrist. Veneam din oraș, undeva pe la ora 1/2 noaptea si am luat taxiul; m-a adus până acasă, în fața blocului. I-am achitat, am ieșit din taxi si am mers către intrarea de la bloc. A ieșit după mine și îmi spunea foarte amenințător că “o să îți arăt eu ceva frumos” și venea în spatele meu foarte lejer și își aranja cureaua ceasului de pe mână. Am avut mare noroc că atunci ajunsese tata de la servici si l-a prins de umăr și l-a lovit; am intrat în bloc și am fugit sus. Am aflat mai tarziu ca era nebun.” După asta, Gabi mi-a precizat, cu o lacrimă, care îi cădea din ochiul drept, că l-ar fi bătut ea singură dacă era în stare, cu toate acestea la sfârșit a zâmbit, spunându-mi că, de atunci are mereu la ea un spray cu piper.
A doua oară, la 20 de ani, mergeam la fostul meu prieten acasă, ca să-i duc un laptop care a rămas la mine de ceva timp. Era în amiază mare, la 12 ziua. Am mers cu autobuzul până la el în cartier. Ploua afară, torential și aveam gluga în cap și mască pe față… Am coborât din autobuz, și din reflex, mă uit în stânga și dreapta, iar apoi ies. Nu era nimeni pe stradă, doar treceau mașini, e o stradă destul de circulată acolo. Aud în spatele meu pași, tot mai aproape până la un moment dat, când îi aud pășind exact după pașii mei și ritmul meu. Mă îndrept spre marginea trotuarului să trec strada și mă uit în stânga-dreapta și mă asigur că pot trece repede (acolo nu era trecere de pietoni) si mă uit și în spate, să văd cine e. Era un bărbat la maxim 35 de ani, nu mai știu dacă era blond sau chel, avea un tricou negru, blugi negri, lanțuri, o geaca neagra de blugi și niște ochi mari albaștri ațintiți spre mine, cu o umbrela la mână, venea exact pe traiectoria mea. În momentul ăla mi-am zis “asta a fost!“
Nu pot să cred că mi-i se întâmplă asta. “Ce fac acum??” A trecut și el strada exact după mine, fără să se asigure. Încep sa măresc pasul și îl mărește și el. Încep să alerg ușor, începe și el. Fug! Fuge după mine!
Ajung în fata blocului unde știam că e stricată ușa de la interfon și nu se închide, o ușă grea, mare, metalică, am prins-o cu două degete mai lungi de la mâna stângă și am tras-o după mine puternic, să o trântesc; în speranța că o să se blocheze sau o să o stric și nu se mai poate deschide, nu a fost așa; intrată în bloc, mă uit spre ușa aia cu geam și îl văd că iși închide ușor umbrela și ranjește foarte amuzat, cu ochii ațintiți tot spre mine( atunci am observat că are un tatuaj pe gât cu ceva simbol chinezesc). Ajung la ușa tipului, suflu tot aerul din piept și încep să bat cu pumnii și picioarele și strigam “deschide mă repede!!! Deschideeeee!”. Mi-a deschis ușa, m-am strecurat pe sub mâna lui și am împins înapoi ușa de la intrare și am închis-o cu cheia. S-a speriat foarte tare și el și m-a întrebat nervos “cine e ăla? De ce te urmărește? Îl cunoști? Ce-i cu ăla?”
Bărbatul care mă urmărea, a fugit spre ieșirea din spatele blocului, prin scară, pentru că a reusit să intre în bloc. Nu l-am lăsat pe fostul meu prieten să meargă să-l prindă pentru ca îmi era frica sa nu aibă un cuțit sau ceva de genul cu, care să-i facă rău. M-a dus el acasă după, cu mașina. Seara, eram pe geam, acasă, fumam o țigară. L-am văzut iar pe bărbatul ăla hoinărind pe la mine pe la bloc — menționez că fostul meu prieten stătea în celălalt capăt de oraș, în partea de sud a orașului, și eu în celălalt capăt. “
După cele aflate, aveam o stare ciudată de frisoane, gândindu-mă cât de ușor poți fi hărțuită ca femeie, cu toate acestea Gabriela râdea, în timp ce sorbea încet din ceaiul ei de fructe de pădure.
Am continuat întrebând-o dacă a avut vreodată nevoie de ajutor medical? S-a uitat în pământ pentru zece secunde, iar apoi mi-a răspuns cu un ton mai gros decât la răspusurile anterioare, că nu a avut niciodată nevoie de ajutor medical, dar a tins să menționeze că dacă s-ar mai repeta situații de acest fel, ar apelat la un medic specielizat. Am mai întrebat-o dacă a mers vreodată la poliție. S-a ridicat pe de pe scaun, era deja ora unu jumătate, mi-a spus că merge să se schimbe în pijamale. După fix cinci minute revine cu niște pijamale cu Mickey Mouse, un roz deschis și mă întreabă unde am rămas. Repet întrebarea… îmi spune că a apelat la ajutorul poliției în primul caz, incidentul cu taximetristul, continuând cu “l-au dat afară și i-au și dat o amendă, dar cam atâta știu”.
Am vrut să știu dacă și-a revenit psihic în urma experiențelor, părea foarte ok în timp ce îmi vorbea despre întâmplări, dar totuși am întrebat-o. Gabriela mi-a răspuns, spunându-mi că nu știe exact dacă și-a revenit total din punct de vedere psihic. “Încă am unele rețineri, mai ales când merg cu taxi-ul sau umblu singură pe stradă, dar prefer să trec peste asta cumva, chiar dacă e forțat”.(pe parcursul acestui răspuns, Gabi nu a evitat deloc contactul vizual.)
Știu că majoritatea fetelor au asemenea experiențe deoarece este destul de greu să eviți una; nu ai cum să controlezi reacțiile și acțiunile altor oameni, așa că pentru final am întrebat-o pe Gabriela dacă mai are prietene, care au trecut prin chestii de genul.
Răspunsul Gabrielei a fost unul scurt și la obiect: “Probabil mai cunosc fete care au fost in situații similare; dar nu am vorbit despre asta. N-am prea vorbit cu nimeni despre asta pentru ca am unele rețineri morale să o fac.”
M-a întrebat dacă asta este tot, și mi-a spus că o așteaptă o zi grea la birou mâine, fiind agent imobiliar, iar pe lângă asta, ocupându-se și cu facultatea. I-am zis că da, și am lăsat-o în treaba ei. Mi-a zâmbit a 100-a oară, și mi-a dorit o seară bună.получить дебетовую карту онлайн заявка