RADIOgrafia UNEI MAME SPECIALE
“Prietena mea”, “Cromozomica” și “fetița-soare”, așa o dezmiardă Ludmila Adamciuc pe Beatrice, fetița ei de 3 ani și jumătate diagnosticată cu sindromul Down. Deși pentru cei ce aud despre acest diagnostic se înfioară, ea mărturisește că de când a apărut acest pui de om întreaga viață i s-a transformat într-un miracol și ea a evoluat într-un mod în care nu ar fi fost posibil fără apariția acestui copil special sub sânul ei. Ludmila Adamciuc este o mamă specială a unui copil special, creatoare de conținut și fondatoarea magazinului cu haine pentru copii #prietenamea. Aceasta are o comunitate de peste 55,000 de urmăritori pe Instagram platformă unde promovează informații despre sindromul Down, încearcă să sporească toleranța față de cei născuți cu acest sindrom și să informeze corect. Aici își împărtășește și documentează călătoria specială ce o parcurge în procesul de dezvoltare al lui Beatrice, greutățile și bucuriile și încearcă să promoveze empatie față de toți copiii cu nevoi speciale.
Deși în ultima perioadă se nasc tot mai mulți copii cu sindromul Down gradul de informare al societății este scăzut și acesta rămâne în continuare un subiect tabu, înconjurat de rușine și despre care se cunosc puține deoarece publicul larg nu este suficient de informat pentru a înțelege specificul acestei condiții genetice. Iar mamele atunci când se lovesc de acest diagnostic dur le este greu de multe ori să găsească pe cineva cu care să vorbească și care să le ofere susținere. De aceea aducerea acestui subiect în prim plan este necesară și imperioasă.Ludmila s-a confruntat la rândul ei cu prejudecățile celor din jur, privirile pline de judecată ale celor din jur, rușine și sentimentul de izolare. De aceea ea a ales să vorbească deschis despre această condiție pentru a fi un sprijin părinților ce nasc un copil special și pentru a îndemna oamenii să fie mai empatici și lipsiți de prejudecăți.Și-a împărtășit povestea în speranța de a oferi nădejde, optimism și putere tuturor mamelor și taților care cresc copii cu nevoi speciale, nu doar cu sindrom Down.
Aceasta povestește că până la venirea pe lume a lui Beatrice viața ei era haotică și nu reușea să-și găsească locul având diferite joburi, hobby-uri și preferințe.Ludmila a făcut un an la Facultatea de Limbi străine Engleză-Spaniolă, sfătuită de mama ei care este profesoară de română, și apoi și-a dat seama că nu se regăsește în acest domeniu. Apoi a terminat Facultatea de Bussines având locuri de muncă în domenii precum HR, contabilitate. Pe soțul ei l-a cunoscut la un ONG unde făcea voluntariat, iar cei doi și-au dat seama la scurt timp că sunt făcuți unul pentru celălalt. Din dragostea ce sălășluia în inimile lor li s-a născut dorința de avea o fetiță. Așa că au planificat-o și așteptat-o cu multă nerăbdare. Sarcina Ludmilei a decurs normal și la controalele de rutină nu i-a fost depistată nicio anomalie. Așa că pentru ea a fost un șoc atunci când i s-a spus după ce a născut că este foarte probabil ca Beatrice să aibă Trisomia 21. După testul genetic pe care l-a efectuat a venit și confirmarea acestui crunt diagnostic. Dar modul în care a fost comunicat rezultatul a fost unul dur și impersonal. Durerea resimțită de ea și soțul ei a fost copleșitoare.
“O săptămână noi tot am plâns și am plâns și ne-am dorit să nu ne fi născut. A fost foarte înspăimântător pentru noi.”
Timp de 4 luni Ludmila și soțul ei au fost copleșiți de durere, confuzie, lacrimi și rușine. Le era frică de cum avea să fie privită Beatrice, le era teamă de reacția și judecata celor din jur. Așa că timp de câteva luni nu au putut spune nimănui despre diagnosticul fetiței și nu au putut împărți cu nimeni suferința ce le apăsa umerii. Ludmila mărturisește însă că acea perioadă înțesată cu emoții și trăiri negative a ajutat-o să devină mai puternică. Ea susține că emoțiile nu trebuie reprimate ci simțite și înțelese, durerea fiind o parte esențială a vieții noastre emoționale.
“Dacă din țesătura vieții încerci să scoți firele durerii țesătura se va destrăma.”
Susținerea soțului și a părinților a ajutat-o să treacă peste acea perioadă grea raportându-se la Beatrice ca la un copil tipic și prețios.Tot sprijinul celor dragi i-a dat curaj să înceapă să vorbească public despre această condiție genetică. Primul imbold l-a simțit atunci când pe data de 21 Martie ( Ziua Internațională a Sindromului Down) nu văzuse suficientă promovare a acestei zile. Acela a fost momentul când a înțeles că e nevoie să înceapă să vorbească deschis despre această condiție promovând empatia, toleranța și informații corecte. Astfel a început să-și împărtășească pe Instagram cunoștințele și provocările ce le întâmpina zi de zi cu Beatrice și să inițieze acțiuni de conștientizare ca de exemplu purtarea șosetelor diferite. Totodată, a încercat să spulbere miturile vehiculate despre copiii cu sindromul Down precum lipsa emoțiilor sau agresivitatea acestora.Beatrice a venit însă cu lecții prețioase pentru mama ei, zilnic o învață să aibă răbdare, să fie mai liniștită, cu sufletul mai deschis și cu o inimă plină de recunoștință.