excurie teatrală

Pasiune, fericire, lacrimi, zâmbete, durere – aceștea sunt copii teatrului. El nu poate fin definit din punctul de vedere al spațialității, teatrul poate fi o clădire mare, frumos decorată cu multe sculpturi, care îți stârnesc o grămadă de emoții, îți trec conștiința prin tot spectrul de culori al trăirilor și simțurilor, cu o sală imensă de spectacole, care poate adăposti mii de suflete însetate de creație și artă; Mai poate fi și o cameră mică dintr-o grădiniță, în care sunt jucate cele mai drăgălașe roluri de către copilași. Să știți că aici sunt cele mai mari și sincere talente, nimic nu e forțat, totul vine din adâncul sufletului, totul este natural și sincer; teatrul mai poate fi și în stradă, și într-o coadă la magazin, și în holul facultății…peste tot. Noi suntem teatrul, viața noastră este teatru. Zi de zi trăim câte ceva excepțional, parcă ar fi secvențe rupte dintr-un spectacol sau dintr-un film. În cele din urmă, teatrul suntem noi, teatrul trăiește în sinea fiecăruia și, de ce nu, ne oferă culoare existenței.

Pornind de la ideea că viața este aidoma unei piese teatrale, ia naștere întrebarea de ce mai mergem la teatru? Atâta timp cât trăim propriul nostru spectacol, indiscutabil, avem nevoie să ne alimentăm cu profesionalismul actorilor. Pentru gusturile rafinate, teatrul este acel film real, cizilat, trăit aici și acum, fără duble, fără șanse la greșeli sau la reluări. O dată ieșit în scenă, actorul devinde un tot intreg cu mintea și sufletul tău, de parcă îți pătrunde în cel mai îndepartat substrat al conștiinței tale și creează minuni. Da, actorul este magicianul care te învață cum să-ți teleportezi și trupul, și duhul în lumea emoțiilor.

Teatrul Național ”Vasile Alescandri” din munucipiul Bălți, Republica moldova, este cea din urmă reminescență a culturii, rămasă în oraș.

Cu mult drag și afecțione, directorul naționalului a binevenit cu un interviu de suflet. A dezvăluit că în acte este înscris drep Veaceslav Vlad, iar preudonimul scenic este Slavian Vlad. Dragostea lui față de film și teatru vine de departe din cpilărie. A avut marele noroc să-și petreacă copilăria în satul Morovaia. Acolo era o școală de patru clase, unde părinții lui erau profesori, de aici vine și inteligența pe care o posedă. Pe acele venuri, odata cu venirea ultimului clopoțel, școala satului se transforma într-un hotel pentru marii actori, iar curtea școlii într-un platou de filmări, unde erau amenajate toate mașinăriile de film, inclusiv niște proiectoare foarte mari, văzuți cu ochii de copil. Vlad Slavian avea doar cinci ani cand avuse prima întâlire cu marele Mihai Volontir și Domnica Darienco, niște nume enorme din teatrul și cinematografia moldovenească și nu numai. În acea perioadă, sigur că fiind copil de cinci ani nu conștientiza pe de plin , se întâmpla să fie servit cu o bombonică sau cu un biscuit de către cineva dintre marii actori, chiar și luat în cadru. Și așa a avut norocul să apară și el în câteva dintre secvențele filmelor de atunci. Actorul este convins că anume acel mediu i-a dat imboldul și l-a motivat, însă după ce absolvise clasa a opta, tatăl a încercat să-i schimbe viața, insistân să se facă medic. În viziunea părintelui, trebuia să devină un felcer, să vină înapoi în sat și să lecuiască lumea. Asftel, după opt calse a mers la școala de medicimă, colegiul de astăzi, din Orhei. Dar, în afara orelor mergea la Palatul Culturii ca să-și aline sufletul cu un spectacol sau chiar cu un rol căt de mic.

realizarea visului

Ajuns la 17 ani a fost încadrat în trupa de teatru pentru copii și tineret ”Luceafărul” de la Chișinău. Vestitul teatru Luceafărul cu marii-marii actori precum: Ungureanu, Dumitru Fusu, Dumitru Caraciobanu, Ilie Todorov, Ecaterina Malcoci. Ne-a mărturisit că a avut o școală a vieții nemaipomenită, care la convins că ar fi fost păcat să rămână doar un actor de la Dumnezeu, adică fără studii, așa în 1985 a mers la Moscova, la Institutul Unional de Cinematografie. Pe atunci Moscova era unica capitală din URSS în care puteai să mergi să faci o școală de teatru și de film. A avut norocul să fie admis la una dintre cele mai bune școli de film chiar din lume, care are absolvenți emeriți prin toate colțurile lumii precum: Polonia, România și Bulgaria. În timpul studiilor, decanul facultății a fost marele Serghei Bondarciuc, pofesori i-au fost Evghenie Matfeev, Anatolie Romașin, marele Armen Gigarhaian cunoscut în toată lumea. A furat și a învățat multe în timpul studiilor, iar în 1989 a venit acasă în Moldova, a găsit cinetagtafia distrusă, dar spre marea lui bucurie, poate și noroc, a găsit niște bănuți la TeleFim Chișinău, unde a fost distribuit în doua roluri ”Pițigoiul în picaj” un film de lung metraj și ”Cine arvonește acela plătește” un film de scurt metraj și s-a terminat cinematografia în Republica Moldova. Și atunci a umblat multă vreme pe străzile Chișinaului gândindu-se unde să se angajeze, căci teatrul ”Luceafărul” era unicul, Teatru ”Mihai Eminescu„ era în construcție, iar de teatrul „Eugen Ionesc” nici vorbă încă nu era. Și așa a intrebat-o pe mămica lui unde am fost botezat, a aflat că la BALȚI, unde se află actualul Teatru Național ”Vasile Alecsandrii”…și iată de atunci au trecut mai mult de douăzeci e ani.

În răspunsurile unui actor sunt ascunse cu mare grijă și sfaturi, și îndemnuri, și bucurii, dar și regretări. Oamenii obișnuiesc să spună că actorul minte cel mai bine, de altfel asta este profesia și talentul lui, să se transpună și să alimenteze mințile noastre cu ceea ce îi cerem. Vlad Slavian este actorul care a răsturnat acest steriotip, și-a deschis sufletul pentru noi și ne-a oferit cele mai scumpe declarații și opinii.

Cu ce motto vă treziți în fiecare dimineață?
Mulțumesc bunului meu Dumnezeu că văd soarele și poate în această zi ămi va mai da un gând frumos, un rol frumos sau un alt spectacol.
Există o limită subtilă între Vlad Slavian actorul și Vlad Slavian cetățeanul?
Slavian din stradă nu poate să fie altul decât actorul Slavian, pentru că asta este actorul, actorul trebuie să fie oriunde și oricând prezent, pentru că el este un exemplu pentru societate. Orice comportament a oricărui actor, pentru ca un spectator să vină în sală să-l vadă, trebuie să-l cointereseze într-o coadă la magazin, într-un restaurant când servește o cafea, pentru că atunci când apare un actor la un eveniment, toți ochii sunt pe el. Eu totdeauna îi mulțumesc lui Dumnezeu că ma îmbolnăvit de teatru și teatrul este o umbrelă sub care pot să mai capăt refugiu de la tot ce se întâmplă acolo afară. Și dacă ne mai dă Dumnezeu și un spectator receptiv, când se întâmplă schimbul de energie, îți mai dă dorul de viață.
Care este rolul cel mai aproape sufletului Dumevoastră de actor?
Cel mai mare rol al meu este cel mai proaspăt rol de bunic, sunt bunic de trei anișori.
Atunci când sunteți întristat, aveți o nefericire sau un necaz, cum reușiți să vă abstractizați și să jucați un rol plin de lumină și fericire?
Acesta este marele miracol a profesiei, actorul, spre deosebire de orice alt artist, are ora, este ora 18, cortina se deschide, spectatorul este în sală și nu mai ai acea febră de 39,5, vorbesc despre ceea ce mi s-a întâmplat. Noi actorii avem un colectiv și eu sunt un mecanism, dacă unul nu lucrează….nu lucrează nimic. Este o lege în teatru, dacă înaintea spectacolului sau în timpul lui, în familia unui actor s-a întâmplat o nenorocire, vestea se face auzită doar după ce se termină spectacolul.

Un om pasionat cu devărat de ceea ce face, un om care se depune totalmente și fără regretări muncii nu mai ține cont primordial de salariul pe care îl primește. Muncește din plăcere și cu multă pasiune și doar în acest caz ajunge să perceapă că și venitul lunar este în creștere. Actorii sunt printre cei care nu înțeleg de ce în secolul XXI nu se mai vrea cultură, de ce majoritatea populației se ferește de ea și o înlocuiește cu aroganța și comportamentul de prost gust. Există doua scuze de ce nu merg oameni la teatru: lipsa de timp și lipsa de bani. Dacă e să gândim constructiv, omul este în stare să-și croiască cel puțin doua sau trei ore într-un an, ca să meargă la un spectacol. Zi de zi facem o mulțime de lucruri care ne distrug personalitatea, care știrbesc din patrimoniul cultural și moral al națiunii din care facem parte. Am fi în stare să ne convigem înșine că o piesă de teatru ne poate alimenta mult mai mult decât o plimbare prin magazine. Chestia este că nu ne dorim cultură, ne convine să stăm ghemuiți în negura necunoașterii, ne convine să fim niște marionete a lumii digitalizate și încet-încet ne desprindem de realitate. Viața devine tot mai dependentă de televizor și de internet, practic acestea doua ne-au inundat și ne fac să credem că pot să înlocuiască ceea ce se întâmplă în lumea vie.

misiunea și secretul actorului

Unui actor înzestrat cu darul dumezeesc îi este deajuns un rol micuț, însă jucat din toată inima, el trebuie să reușească în câteva minute să-i transmită spectatorului său mesajul întreg. Într-un teatru nu este cel mai bun actor cel care are cele mai mari și multe roluri, ci anume cel care poate sensibiliza doar timp de cateva minute cât se află în scenă. Domnul Slavian ne-a mărturisit că un spectacol include o grămadă de lume: de la sunetiști la costumieri și pictori. Și doar actorul este cel care are marele noroc să contacteze cu energia publicului și să fie remunerat prin aplauze.