De multe ori în viață trecem prin perioade grele, prin situații de criză, prin trăiri intense și sentimente amestecate. De multe ori ne simțim singuri, anxioși, descurajați, copleșiți de probleme și, poate, singura opțiune care ne rămâne este să fugim. Să fugim de tot, de probleme, de noi. Uneori, fuga ne ajută să ne descoperim, să deschidem bagajul emoțional și să conștientizăm cât de puternici suntem cu adevărat.
Prin ochii Cristinei Apopei, sau, cum îi spun prietenii, Kim, 2018 a fost un an greu. Un an dificil în care a experimentat o perioadă încărcată de sentimente de singurătate și stări de anxietate, iar singurul refugiu în care s-a afundat a fost alergatul. În acel moment din viața ei nu simțea nimic, nici măcar efortul fizic, tot ce îi rămânea era eliberare mentală, exact ca și cum ar fi fost o adicție.
Era ciudat că nu simțeam nimic pozitiv din alergat și o făceam în gol, fără să simt urmă de impact.
Cu timpul, și-a permis să își înfrunte fricile și să găsească o cale de a le anihila, și astfel și-a acordat o șansă. Totuși, alergatul nu a rămas pe locul doi. Și-a dorit mai mult. A cercetat și a găsit o groază de informații despre alergatul montan, iar, din momentul acela, a știut că a fost făcută pentru așa ceva.
De atunci și până în prezent alergatul montan a devenit pasiunea ei cea mai de preț. Nu se compară cu alergatul pe plat. E un sentiment pe care nu îl poți descrie. Toată eliberarea emoțională pe care o simți atunci când alergi e cu totul altă experință. Ai impresia că aleargă și gândurile cu tine, iar teama și problemele dispar printre umbrele copacilor și se afundă în sunetul frunzelor care foșnesc sub pașii repezi care se îndreaptă către victorie.
Când nu aleargă pe munte, aleargă acasă. Nici pandemia de coronavirus nu a oprit-o din a-și duce mai departe visul, ci mai mult decât atât, a motivat-o și ambiționat-o să facă totul în aceeași manieră, însă, de data aceasta, de acasă. Nimic nu este imposibil, opțiuni sunt peste tot, trebuie să ai curajul să crezi în tine și în forțele tale.
De-a lungul acestor ani, Kim a participat la multe competiții, însă nu le-a privit niciodată ca fiind competiții cu ceilalți, ci mai degrabă competiții cu ea însăși. A pornit ușor, curse de 19 km, iar mai apoi s-a înscris și la curse mult mai complexe, 72 km, însă adevărata provocare din timpul cursei este să își țină mintea ocupată pe tot parcursul ei, aproximativ 9-10 ore. E dificil să se mențină concentrată, mintea îi zboară în toate părțile, dar mereu reușește într-un fel sau altul. Uneori își împarte timpul, își alocă câteva ore pentru fiecare problemă și încearcă să găsească soluții, iar atunci când nu se gândește la probleme se automotivează.H
Mai am un deal… Mai am puțin. Hai că nu e atât de greu, pot s-o fac.
La final, își adună toate forțele pentru linia de sosire și retrăiește intens toată cursa, capătă încredere și devine entuziasmată. Pașii ei prind culoare, forța mentală se amplifică, iar sufletul este cuprins de o mulțime de sentimente. Oboseala nu își spune cuvântul, căci față de împlinirea pe plan emoțional este nesemnificativă. Totul devine ca un drog pentru ea. Odată terminată cursa o caută pe următoarea și tot așa.
În zilele în care nu aleargă se gândește la alergat, iar în ziua competiției devine tot mai agitată. De obicei, cursele se țin dimineața, în jurul orei 8. Fiind dintotdeauna o persoană matinală, se trezește cu câteva ore bune înainte. Își organizează timpul foarte bine și își alocă mai mult pentru lucrurile prioritare, cum ar fi alimentația sau pregătirea echipamentului. În ceea ce privește alimentația, Kim, a adoptat un regim de viață sănătos, pune accentul pe consumul de grăsimi esențiale și proteine, iar hidratarea este de departe lucrul cel mai important, atât pe durata curselor, cât și în perioada de odihnă. În timpul competiției are grijă să se hidrateze corespunzător și să consume diverse batoane proteice, care să îi ofere energia necesară pentru toată durata concursului. După un anumit timp, la nivel fizic totul devine automat, nu simte nici oboseală, nici durere, întrucât este copleșită de tot ceea ce se petrece în jurul ei: de la aerul curat, până la peisajele care îți taie respirația. Dintre toate cursele, preferata ei a fost cea de acasă, de pe muntele Ceahlău. De fiecare dată când vorbește despre ea ochii ei se schimbă. Sunt mai luminoși, mai plini de viață. Parcă îi poți urmări în privire tot traseul, toți copacii pe lângă care a trecut și toate frunzele pe care a călcat. Pe Ceahlău a realizat pentru prima dată că asta e ceea ce își dorește, că a găsit în sfârșit sentimentul pe care îl căuta.
Nimic nu o oprește din alergat. Pe perioada carantinei a spus DA la cea mai mare provocare din viața ei. A fost o decizie luată într-o seară, fără să stea prea mult pe gânduri. Și-a anunțat prietenii de ceea ce urma să facă și de acolo totul a luat amploare. A alergat acasă, 100 km pe plat, pe hol și în curte. Presiunea psihică a fost mai mare ca niciodată, căci acum era privată de tot ceea ce îi oferea muntele. Traseul a devenit monoton, s-a scurtat semnificativ, copacii s-au transformat în tablouri, iar frunzele în gresie. Ca să facă față emoțional la această provocare s-a mutat afară, a lărgit traseul. Atunci lucrurile au prins gust, alerga cu altă viață pe iarbă, la lumina soarelui.
Pentru Kim, alergatul în sine a devenit o pregătire, mai mult o pregătire spirituală, o pregătire pentru viață. Prin alergat și-a cunoscut gradul de nebunie pe care îl poate duce și cum și, acum, îl recomandă cu inima deschisă oricui.
„Deci, alergatul să fie pentru cine vrea să facă un exercițiu de autocunoaștere”