Un poem vizual

Talent și pasiune. Atenție și minuțiozitate. Zbucium și eșec. Frustrare și revoltă. Strădanie și performanță.  

O serie de etape cruciale în conturarea identității unui artist. Artiștii sunt complicați. Artiștii sunt sensibili. Artiștii sunt ciudați. Artiștii sunt nebuni. Artiștii sunt excentrici.

Artiștii suntem noi, noi toți. Tu și eu și restul lumii.

„Un poem vizual” ne înfățișează povestea unui simplu om, tainele reușitei și combinația de pași care l-a purtat pe culmile devenirii sale. 19 ani de existență și o aspirație: „Îmi doresc să dansez, să mă mișc, să spun lumii ce simt prin unduirile trupului meu.”

Alin Țîrcă este un erou în propria sa narațiune, un artist al mișcării și un luptător neobosit. A părăsit cuibul părintesc de timpuriu pentru a-și clădi cariera dorită și a-și urma instinctul, care îi șoptea să înfrunte dificultățile în pași de dans.

 Dansul e dificil – îți solicită nu doar trupul, ci și psihicul – presiunea pe care un dansator o simte înainte de a păși pe scenă, înainte ca zeci, sute sau poate chiar mii de perechi de ochi să fie ațintite asupra lui este de neconceput și imposibil de redat în cuvinte. Mai mulți ochi care te privesc simultan, ochi din care, parcă, țâșnesc săgeți ascuțite și tăioase, ochi care nu se vor opri din privit până nu-ți vei „rosti” poemul vizual.

Și-a descoperit pasiunile la o vârstă fragedă: a fost mereu fascinat de gimnastică și acrobații; se destăinuie total și afirmă râzând că îi plăcea „să-și înnebunească părinții făcând tumbe prin casă”, în încercarea de a-și imita favoriții pe care-i urmărea pe un mic ecran de sticlă. Mulțumită fratelui său, Alin a început să asculte muzică rap și hip-hop, ceea ce l-a împins înspre acel gen de dans.

Până în clasa a VII-a, a fot nevoit să fie autodidact și să se ghideze, în dans, de unul singur, să se miște în conformitate cu ce simțea. Muzica îi era călăuză și stimul.

La un moment dat însă, l-a descoperit pe cel care urma să-i fie mentor și tovarăș o scurtă perioadă de timp, până ce avea să ia singur o decizie radicală, dar benefică pentru dezvoltarea sa. S-a împrietenit cu Tudor, un băiat oarecare de la școala lui, care era cu vreo cinci ani mai mare și care urma să fie o componentă importantă în evoluția sa, căci îl îndrumă și îl susține, în ciuda dificultăților: „Era destul de greu, că nu aveam sală; noi ne antrenam ori afară, pe betoane, ori mergeam cu ‚linoleul’ prin oraș, cu boxa. Puneam muzică și noi ne făceam treaba: dansam, ne antrenam.”

Explicația din spatele sintagmei „mergeam cu linoleul” se referă la faptul că el și gașca sa de prieteni de atunci, se plimbau cu o bucată mare de linoleu rulat pin oraș, pe care îl așezau pe orice tip de suprafață pentru a se putea desfășura. În lipsa unei săli de antrenament, aceștia căutau metode inovative care să ușureze practicarea acestui dans.

Un cuvânt apăsător, poate, dar plin de semnificație. Sacrificiul stă la baza întregului proces evolutiv și reprezintă un adevărat test al maturității – ești sau nu dispus să-ți autodepășești condiția și să dărâmi pereții zonei de confort?

Dorind să ducă această pasiune la un alt nivel, Alin a spart bula protectoare în care l-a închistat familia sa de-a lungul timpului și s-a decis să urmeze Liceul de Coregrafie din Cluj-Napoca. Acesta avea numai 14 ani când le-a mărturisit părinților săi că își dorește să meargă la acel liceu: „Tata, înainte cu o săptămână de a veni să dau probele pentru liceu la Cluj, a tot încercat să mă convingă să dau la altul, la unul din Alba. Mama a fost mai ușor de convins – a spus că dacă asta vreau să fac, ea nu mă oprește, ba dimpotrivă: mă ajută, mă susține. Înțeleg că și lor le-a fost extrem de greu, dar și mie la fel.”

Odată ajuns la liceul mult-dorit, primul gând care i-a trecut prin minte a fost că locul său nu era acolo: „Am văzut băieți în colanți și am dat puțin înapoi, însă m-am gândit mai bine, eram deschis.” Această deschidere față de tot ce-l înconjoară și dorința de a excela, l-au condus înspre a deveni cine este astăzi: un tânăr perseverent și dedicat.

Alin spune că a traversat o perioadă dificilă, dat fiind faptul că nu cunoștea decât o singură persoană din căminul Liceului de Coregrafie. Adevăratele responsabilități și-au făcut simțită prezența abia când a fost nevoit să se mute în chirie, în clasa a XI-a; Alin consideră că această experiență i-a fortificat caracterul și l-a ajutat pe parcursul devenirii sale.

Întrebat cum s-a pliat el pe dansuri contemporane și cât de grea a fost tranziția de la breakdance la balet, acesta a a mărturisit că îi displăcea lipsa de libertate: „Baletul e foarte strict. Cum ți se spune, așa trebuie să faci. Cumva, nu ai libertate; asta nu mi-a plăcut și din acest motiv nu m-a atras baletul dar, cu timpul, am observat că mă ajută când vine vorba de orice, legat de dans, mai ales la postură.”

Unii sunt de părere că toți oamenii au fost înzestrați cu un talent, în timp ce alții consideră că nu există talent, ci doar perseverență, muncă și determinare. Personajul nostru, pe de-o altă parte, consideră că e nevoie de o combinație dintre cele două pentru a-ți îndeplini idealul.

El consideră că secretul de a transforma un talent în performanță constă în efortul pe care ești dispus să-l depui: „În primul rând, pasiunea, iar apoi munca, bineînțeles. Degeaba ai talent, căci dacă nu îl șlefuiești, se pierde.” Munca temeinică și consecventă întruchipează cheia reușitei.

Antrenamentele zilnice au devenit ca o mantră pentru Alin, ele nu sunt o povară, dar nici o rutină zilnică costisitoare – fac parte din identitatea lui și îl definesc ca persoană: „Dansul m-a ajutat foarte mult, ca om. M-a ajutat să descopăr mai bine cine sunt și ce vreau, de fapt. Mă încarcă tot timpul.”

Alin este un membru al trupei de dans Jump In din Cluj-Napoca din 2014, a participat la numeroase competiții și a fost chiar și în Bangkok, tot datorită dansului. El și trupa sa au participat la Hip-Hop International, în noiembrie, la etapa pe țară și au reușit să se califice în America, la Nevada: „Urmează să plecăm la vară. Preconizez că pregătirile vor fi foarte intense pentru acest concurs, la modul: intrăm în sală pe la amiaz’ și ieșim de acolo seara. Mereu ne pregătim în jur de cinci sau șase ore pe zi înainte de concursuri.”

Întrebat dacă ar putea să descifreze un cuvânt definitoriu pentru ce reprezintă dansul pentru el, aceasta a dat un răspuns concis și elocvent: „Libertate, pur și simplu.”

Autor: Antonia Monica Soponea