Experiența liceului pentru persoanele din comunitățile LGbtqia+

Mitul androginului ne spune că în cele mai vechi timpuri Pământul era populat de androgini, două ființe incomplete care formau o sferă unitară și fericită. Invidia zeilor, însă, i-a despărțit și i-a condamnat la insuficiență. De atunci, fiecare își caută jumătatea.

Și tot de atunci, genul, masculin sau feminin al acestei jumătăți, pare să cauzeze incomodități pentru ceilalți androgini. Faptul că unii oameni au relații cu persoane de același sex a constituit, de-a lungul istoriei, o problemă pentru ceilalți oameni care consideră că ceea ce este în minoritate este incorect. Persoanele cu experiențe de viață din afara normelor culturale privind genurile s-au unit sub scutul unei comunități globale, aglutinate de acronimul LGBTQIA+ (Lesbian, Gay, Bisexual, Transgender, Queer, Intersexed, Asexual).

Discriminarea și ostracizarea manifestată față de aceste cupluri este dificil de gestionat inclusiv pentru cei ajunși la vârsta maturității, cu atât mai mult cu cât este vorba de adolescenți și liceeni, care se află într-un proces de formare, de autocunoaștere și de ascensiune pe scară socială. În timp ce adolescenții care se identifică prin heterosexualitate, considerați a fi indivizi normali, trăiesc din plin experiența liceului și descriu această perioadă ca fiind cea mai frumoasă din viața lor, există o categorie care sunt blamați pentru intimitatea și personalitatea lor. Pentru mulți dintre aceștia, a-ți ,,căuta jumătatea” în timpul adolescenței lor a echivalat cu o experiență tragică. Povestea de dragoste perpetuum ilustrată în filme a devenit pentru acești liceeni o poveste cu agresiuni verbale, amenințări, momente de discriminare și uneori chiar și violență domestică.

Printre întrebări puse cu reticență, câțiva dintre ei au avut curajul să își facă auzită povestea, chiar dacă sub protecția anonimatului. Astfel, pentru a proteja identitatea persoanelor care au ales să răspundă întrebărilor din cadrul acestui reportaj și pentru a le respecta dorința de anonimitate, prenumele folosite nu au legătură cu numele lor real, dar sunt alese de ei înșiși.

Chris, 21 de ani, student la Publicitate:

,,Sunt o persoană gay și am trecut prin liceu cu greu, nu din cauza notelor sau a materiilor, ci pentru că eram agresat fizic și verbal pentru faptul că sunt gay. Eu știam de mic că sunt gay, în gimnaziu eram doar tachinat pentru că eram mai timid, nimic grav.” începe acesta să relateze. Povestea ia o turnură gravă odată cu perioada liceului:

,,În clasa a noua, în ultima zi de liceu, un coleg de-al meu care mă tot înjura de câteva zile, mi-a dat cu banca în cap. Nu am putut să le spun părinților adevărul, le-am spus că am căzut și atât. Clasa a zecea a fost plină de bătăi și injurii. Era să fiu exmatriculat pentru că eu eram victima și pe seama mea pornea scandalul. Veneam cu vânătăi acasă și nu puteam să le spun de unde sunt de frica a ce se va întâmpla. Colegii îmi distrugeau proiectele.”

Cât despre outcome-ul său, acesta a răspuns: ,,S-a aflat în urma unei farse organizate de colegii mei, la sfârșitul clasei a noua. L-au pus pe un prieten să se dea drept gay și am căzut în plasă. Am început să vorbesc cu acel tip, iar după ceva timp conversația a ajuns pe grupul liceului. Pe lângă asta, colega pe care o consideram cea mai bună prietenă a arătat altora conversația în care eu îi mărturiseam anumite lucruri. De acolo a început calvarul. Eram un copil olimpic, dar eu uram liceul și îmi era frică să merg la școală și să fiu urmărit și luat la bătaie. Am avut profesori care m-au sprijinit, de la care nu m-am așteptat și pe care îi admir și acum. Întruna din zile, profa de desen a fost salvatoarea mea, m-a dus cu mașina acasă pentru că știa că eram amenințat și bătut.”

Deși mersul la psiholog pare a fi o soluție ajutătoare în acest caz, acest fapt a înrăutățit lucrurile: ,,Psihologul liceului m-a dat în vileag dirigintei care îmi sugera să merg la un preot. Cel de-al doilea psiholog la care am mers m-a ajutat, însă era prea târziu, am ajuns să am atacuri de panică în mulțime. Acum sunt mai bine, mi-e greu să socializez cu lumea și să mențin prietenii. Părinții mei au aflat în cele din urmă și acum sunt mai ok cu lucrul ăsta. La facultate e mult mai ok, profesorii sunt geniali și colegii sunt super ok și nu a fost nevoie să mă îngrijorez, deși frica de oameni încă e prezentă”. Chris este unul dintre cei pe care liceul l-a afectat din punct de vedere psihologic și i-a avariat integritatea de a socializa.

Anamaria, 19 ani, studentă în Științele Comunicării:

Pentru Anamaria, întrebările nu au fost necesare, întrucât și-a spus povestea singură, așa cum a și trăit-o: ,,Pentru mine, perioada liceului a fost una destul de dificilă, perioada din viața unui adolescent în care se cunoaște mai bine pe el însuși. Eu știam de orientarea mea sexuală încă de când eram mică dar am încercat să o neg datorită părinților mei homofobi, Nu este o alegere, pur și simplu așa te naști. Când liceul a început, am încercat să fiu ceva ce nu sunt. Îmi era frică de părerile celor din jur, mai ales a familiei și prieteniilor mei. Totul a mers relativ bine în primul an, până când la jumătatea clasei a 10-a îmi dădeam seama că nu este deloc bine să te minți pe tine însuți.

Nu mă simțeam bine în propria piele, încercam, de exemplu, să fiu feminină ca restul fetelor din liceu, deși eu mă simțeam mai bine să vin la liceu nemachiată și cu un hoodie. Știam că e toxic ceea ce fac, dar frica de a-și pune lumea întrebări mă urmărea.

Dar, în clasa a 11-a totul s-a schimbat, am avut prima mea relație serioasă cu o fată ce era în același liceu cu mine. Fără să vrem, lumea își dăduse seama de noi. Prietenii mei au fost toți foarte pro și m-au susținut, am mai avut câțiva colegi care mai făceau comentarii de hate asupra noastră dar nu erau foarte exagerate. Cu ajutorul prietenilor mei, am reușit să mă accept pe mine însumi mai mult și să mă afișez la liceu așa cum mă simțeam eu bine, fără să-mi pese de părerile colegilor. În ziua de astăzi majoritatea tinerilor sunt pro-LGBT, Cred că problema mai mare când vine vorba de un coming-out este când vine vorba de familie, ei făcând parte din altă generație. Acesta este un motiv pentru care eu, nici în ziua de azi și nici în perioada liceului, nu am fost capabilă să fac coming-out-ul. Părinții mei sunt homofobi și mereu am avut o frică față de ei.

Mama mea a presupus că aveam pe timpul liceului o relație cu o fată, din acel moment a început să fie foarte toxică prin faptul că îmi asculta apelurile, mă amenința, făcea mereu comentarii rele despre subiectul LGBT, îmi interzicea să mă văd cu anumite persoane etc. Toate astea din clasa a 11-a până în a 12-a, acestea îmi creeau un stres constant și mă împingeau înapoi în punctul de la care am plecat când am intrat în liceu, anume să pretind că sunt ceva ce nu sunt. Starea asta de stres și frică constantă mi-a afectat relația, notele de la liceu și anumite relații de prietenie într-un mod major. Însă, am învățat să mă accept și să mă iubesc pe mine însumi și pot spune că sunt fericită că am încheiat liceul cu acest “achievment”, indifferent de cele întâmplate.”

Rox, 20 de ani, studentă:

Cazul Anamariei nu pare a fi singurul în care coming-out-ul constituie o problemă în ceea ce privește părinții, lucru cu care s-a confruntat și Rox: ,,Cred că cea mai importantă și negativă experiență a fost faptul că m-a bătut cineva din familie pentru asta. Recent am avut o discuție cu mama, iar, despre asta, practic știe că sunt lesbi, dar ea nu poate accepta. Dar nici eu nu reușesc să fiu altfel și încerc să fiu fericită.” Referitor la experiența de pe băncile liceului, aceasta spune că: ,,Mă simțeam super inconfortabil printre colegi și aveam stări uneori la liceu, în timpul orelor, de obicei când se deschidea vreun subiect de genu familie sau LGBT, în care plângeam și nu puteam să spun, știa numai o colegă.”

Uneori, comentariile sunt adresate și la adresa aspectului fizic: ,,Pentru faptul că am părul scurt, multă lume mă confunda cu un băiat și era jenant, mai ales când eram cu mama și se mai întâlnea cu ceva prietenă și zicea ,,Ce a mai crescut băiatul!”. Încă m-au afectat mult și încă mă afectează psihic problemele astea cu ai mei și din cauza asta uneori nu reușesc sau efectiv nu vreau să comunic în special cu ei despre asta.”

Capabili să mai ia din povara acestor probleme ar putea fi consilierii psihologici, însă mulți elevi nu găsesc în confidențialitatea doctor-pacient o garanție pentru a-și satisface nevoia de a fi auziți și sprijiniți. Am contactat un psiholog școlar, Lăcrămioara Cătinean, pentru a afla cum este privită orientarea sexuală prin ochii unui specialist: ,,Tendința spre o altă orientare sexuală poate fi cauzată fie de absența unui model patern, masculin fie de prezența unor modele masculine inadecvate (tată agresiv, abuziv) sau lipsa afecțiunii din partea mamei compensată prin implicarea într-o relație intimă cu o persoană de același sex în cazul fetelor (iar în cazul băieților prin implicarea în relații cu femei mai în vârstă). Aceste fete au convingera că băieții sunt răi iar fetele sunt înțelegătoare, mai bune, mai empatice, nu te trădează etc. Doamna psiholog Gabriela Hum, supervizorul meu în Psihoterapie pozitivă, ne spunea la o întâlnire că psihologia respinge cauzele de natură ereditară în cazul homosexualității.”

Totuși, există și o părere încurajatoare în acest sens: ,,În situația în care este bulled, soluția este să-și asume alegerea, să nu se poziționeze în victimă, să-și dezvolte reziliența, încrederea în sine, să fie pregătiți pentru a înfrunta prejudecățile lumii, să nu le pese de ce cred alții despre ei, să răspundă asertiv la răutățile celor din jur, să se cunoască pe sine, să-și conștientizeze calitățile, punctele tari și să le valorifice, să le evidențieze. Cei din comunitățile LGBT, pot fi oameni minunați, cu valori și cu multe calități. Reacțiile celorlalți nu pot fi controlate, dar ei pot controla modul cum se poziționează față de prejudecățile și stigmatizările lumii.”

Iar poveștile continuă… Și cu toate acestea, soluția nu este să blamăm victimele pentru ceea ce sunt, ci să atragem atenția agresorilor care fie provin dintr-o altă generație, fie au alt bagaj de valori morale.

De multe ori, suportul de care unii au nevoie vine și din mediul online, unde se desfășoară diverse campanii de conștientizare și împotriva discriminării, multe dintre acestea fiind postate pe Instragram.

Pe de altă parte, relatările nu reprezintă o uniformitate, drept dovadă fiind faptul că unii au avut parte de experiențe mai vesele și care nu i-au afectat în mare măsură.

Eliza, 19 ani, studentă la Informatică:

,,Nu am fost bullied. Când le-am că sunt asexuală nu m-au crezut 100% și spuneau că sunt prea tânără pentru a ști asta și că poate la un moment dat îmi va plăcea cineva. În timp au ajuns să înțeleagă acest lucru.”

Bianca, 19 ani, studentă la Litere:

,,Nu am fost niciodată bullied pentru asta în liceu deoarece aproape nimeni nu știa că făceam parte din comunitatea LGBT, iar cei care știau erau și ei din comunitate sau prieteni buni a căror reacție am anticipat-o. Părinții mei nu știu absolut nimic și am evitat pe cât posibil momentul coming-out-ului, văzând comportamentul colegilor când o fată a spus că este asexuală.”

Nu doar în România, ci la nivel global, elevii minorităţilor sexuale din şcoli şi licee se confruntă cu discriminare, hărţuire, ostracizare nu doar din partea celorlalţi elevi, dar chiar şi din partea profesorilor. Cu toate acestea, adolescenţii de azi sunt mult mai dispuşi să accepte alte orientări sexuale decât părinţii lr. Şi totuşi, psihologii spun că tinerii sunt încă influenţaţi de generaţiile de dinainte care văd homosexualitatea drept o deviaţie.